Se afișează postările cu eticheta toronto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toronto. Afișați toate postările

marți, 28 aprilie 2015

Aplicația Dream Call - Apeluri telefonice de la GACKT

Aplicația ”Dream Call” constă în următorul lucru: o descarci pe telefon, te abonezi la ce artiști ai vrea să te sune, și aștepți. Aceștia, la întâmplare, o să ”te sune” și o să vorbească cu tine. De fapt, sunt câteva mesaje înregistrate de dinainte, și se prefac ca și cum ar vorbi cu tine. (Asta este din ceea ce știu eu, dacă sunt persoane care știu mai multe, lăsați un comment.)
Desigur, și GACKT-san a înregistrat câteva asemenea mesaje. Nu mai țin minte exact perioada în care a fost, dar a fost sigur pe undeva prin 2011.
Fișierul audio conține toate înregistrările făcute. Le puteți asculta în timp ce citiți traducerea. (Cine dorește transcrierea în japoneză, să mă contacteze.)

Dream Call Audio

1. Toronto Starbucks

Aloo. Hey, bună dimineața. Hm? Haha, merg pe stradă. Da, în Toronto. Cred că tocmai am ajuns la un Starbucks. Hahahaha, așa este. Îmi place, nu-i așa? Atmosfera este nemaipomenită. Chiar este foarte bună. Da. Exact. Hm? Cappucino. Starbucks este interesant,  au pahare exclusiv pentru fiecare regiune. Exact. Yup. Poftim? Mda, ceva în genul. Păi, atmosfera este plăcută. Da, multe Starbucks în Canada se află la colțul intersecțiilor. Au o atmosferă plăcută și, de multe ori, sunt construite în cadrul unor clădiri vechi. Da, așa este. Hahahaha. Poftim? A ta? Păi…,normal, cafeaua pe care o faci tu este mult mai gustoasă. Da, știu, când o să mă întorc. Mmhm. Abia aștept. Ok. Te mai sun. Azi mă simt foarte bine. Vorbim mai târziu.

2. Călătoria Fan Club-ului la Toronto
   
Aloo. Hei, ce mai faci? Hmm, acum? Acum sunt în Toronto. Da, am venit aici pentru călătoria fan club-ului. Mmhm, da. Păi, tocmai am părăsit hotelul. Da. Ce hotel? Westin...cred că este Westin. Da. Se pare că a plouat până de curând, dar acum s-a oprit. Da, este chiar drăguț acum. Da, exact.  Văd o mulțime de apartamente. Da. Ce oră este acum acolo? Oo, așa târziu? Ce s-a întâmplat, hmm? S-a întâmplat ceva rău? Totul e bine, fii curajoasă. Da, și eu voi face tot ce pot. Da, ai dreptate. Da, așa este. Privește drept înainte și înaintează pas cu pas. Da, așa. Asta trebuie să faci. Sună-mă oricând vrei. Bine, vorbim mai târziu. Ok. Pa.

 3. Toronto dimineața
     
Hei, bună dimineața. Este dimineață, ora 9. Da, Toronto. Tocmai am părăsit hotelul. Este nemaipomenit aici. Ceață, este ceață . Da, așa este. Hahaha. Este prima dată când văd Toronto învăluit în atâta ceață. Daaa. Mmhm. Totuși, este cam greu să vezi prin ea. Poftim? Aa, desigur.  Mă îndrept spre locație. Da, sunt bine. Oboseală? Hmmm, nu este ca și cum nu aș avea, dar … ei bine, întotdeauna o am, așa că nu-i mai dau importanță. Hahaha. Așa crezi? Mmhm,  cred că în jur de 10 minute de aici. Daa, așa este. Mmhm, știu. Ok, atunci. Da, am înțeles. Și tu să fii atentă, ok? Da. Păi, eu plec. Da, doamnă. Vorbim mai târziu.

4. Toronto

Aloo . Da, este GACKT. Ce mai faci? Mmm, poftim? Haha, nu, mă gândeam să merg la cumpărături acum. Sunt în Toronto, da, lucrez. Mda, este destul de frig, mult mai friguros decât mi-am imaginat. Temperatura a scăzut serios. Am uitat să-mi iau o jachetă. Da, m-am gândit să-mi cumpăr o jachetă de la Armani, așa că acolo mă îndrept acum. Hm? Daa, exact . Trupul meu este cu o mărime mai mare, așa că nici o jachetă nu mă mai încape. Da, sigur. Da. Haha, tocmai am trecut pe lângă…, locul unde am realizat fotografiile pentru calendarul din anul trecut. Mmhm. Hehehe. Daa, anul trecut, anul trecut am fost aici. Exact. Calendarul anului acesta este … cel din Toronto. Așa este. Anul viitor? Nu îți spun. Este încă secret. Totuși, am realizat niște poze superbe. Da, deși pozele din Toronto au fost și ele reușite. Vrei să vii cu mine o dată pe aici? Este plăcut. Da, desigur, știu. Voi fii atent. Sosim curând. Am sunat doar să-ți aud vocea. Pe curând. O sa te mai sun. Ok. Mulțumesc. Pa.

1. Înainte de live-ul din Fukuoka

Bun. Aa, tu ești. Bună dimineața. Hm? Sunt în Fukuoka. Da, pentru un live, un live. Mă îndrept spre locul de întâlnire. Da, vremea este plăcută. E cald aici. Cred că da, haha. Vocea mea? Hmmm, încă nu s-a vindecat. Mda, nu pot face nimic în privința asta. Așa este mereu. Sper să-mi revină până începe concertul. Trebuie să-mi revină. Totul este despre KiAi, KiAi. Așa e, poți face orice dacă ai KiAi. Da, dacă te gândești că o poți face, atunci vei reuși. Dacă nu te crezi în stare, atunci nu vei reuși. Așa funcționează, nu-i așa? Daa. Haha, nu, nu atât de rău. Ieri... m-am dus la culcare în jur de 5-6 dimineața. Da, mereu în jurul acelei ore. Sunt bine. Da.. Voi ajunge la întâlnire curând. Da, voi face tot ce pot. Te sun după ce se termină. Pa.

2. După live-ul din Fukuoka

Alooo. Mmhm, sunt Gackt, da. Vocea mea?  Este atât de răgușită. Acum, da, sunt în Fukuoka, tocmai am terminat un live. Desigur, mmhm. Voiam să-ți aud vocea, așa că te-am sunat. Mmhm. Sunt obosit, foarte obosit. Da. A fost un live reușit. Mai este încă unul și mâine. Avem două live-uri în Fukuoka. Sunt foarte obosit... Acum? Mmmmmm,  cred că mă voi întâlni cu membrii și vom vorbi puțin și apoi o sa mă culc. Mda, știu. Nu mă voi întoarce acasă prea târziu. Păi, te mai sun. Ok? Noapte bună. Pa.

Vancouver 1

Bună. Da, e dimineață. Poftim? Oh, acolo este noapte, nu-i așa?. Da, e 6 dimineața. Mmhm. Nu, m-am trezit ( și nu am mai putut să adorm). Mmhm. Acum? Sunt în Vancouver. Mda. Nu, a trebuit să lucrez în Toronto, apoi m-am oprit în Vancouver în trecere. Voi rămâne peste noapte aici și apoi mă întorc direct în Japonia. Mmhm. Da, ai dreptate, sunt aproape de plajă. Oceanul este minunat. Răsăritul roșiatic al soarelui este extraordinar. Mmm, văd o mulțime de bărci în fața mea iar păsările cântă.  Da. Mă simt tare bine aici, este unul dintre locurile mele preferate. Da. Nu, este răcoare, chiar foarte răcoros. Mda. Ies. Cred că o să hoinăresc puțin prin oraș înainte de a pleca acasă. Ai dreptate. Da. Știu. Te sun când mă întorc. Ok. Mmhm, mulțumesc. Pa.

 Macau  1

Heeeei, alo? Ce mai faci? Voiam să-ți aud vocea, așa că te-am sunat. Acum? Suntem pe drum. Macau, da, așa este. Aproape de Hong Kong. Da, pentru ședința foto pentru calendar . Da. Așa este. Pentru anul viitor. Facem poze de la miezul nopții și este destul de obositor. Dar totuși mă distrez. Deși, sunt somnoros. Nopțile în Macao sunt frumoase, luminile sunt incredibile. Desigur. Acum? Cred că tocmai am trecut de Louis Vuitton. Da, este Bellagio, Bellagio. Hotel acesta chiar este frumos. Poftim? Hahaha. Bine. Dacă ești cuminte, te voi aduce cu mine aici. Promit. Dar să fii fată cuminte. Oops, nu este Bellagio, este Venetian. Venetian. Venetian este numele celui de la Delta. Este incredibil de frumos. Ah, se pare ca începe din nou filmarea, așa că trebuie să închid.  Te sun când mă întorc acasă. Da, pe curând.

(Habar nu am despre ce vorbește, dar, căutând pe internet, mi-a spus ceva de un râu Delta, deși când caut pe hartă, nu văd nici un râu în Macau, iar hotelul Venetian nu este deloc înconjurat de apă. Dar, dacă dați pe Google Maps, și scrieți Hotel Venetian Macau, și apoi dați la poze, puteți vedea că, pe lângă faptul că hotelul este enorm de mare, are un fel de râu construit în interior, cred că pentru a păstra ideea de Veneția. Dacă nu se referă la asta, atunci nu știu la ce se referă.)

Macau 2

Bună, alooo? Oh, ce mai faci ? Da, nu am mai vorbit de multă vreme. Ce s-a întâmplat? Poftim? Hahahaha, te simți singură? Mmhm. Nu te îngrijora. Da. Acum? Sunt în Macau pentru ședința foto a  unui calendar. Da, așa e. Este trecut de  12. Da exact. Filmarea a început de la miezul nopții. Este foarte greu. Nu știu când se va termina, se pare că va dura până dimineața. Da, voi fi bine, mulțumesc. Da, voi avea grijă. Te sun când mă întorc. Și tu să dai ce-i mai bun, ok? Pe curând.

 Am avut un coșmar

Alo? Hey, ce mai faci? De ce plângi? Ehh? Haha, ai avut un vis urât? Haide, nu ești un copil...Bine, bine. Da. Nu-ți mai este frică acum, nu? Da, e bine. Da. Aici? Este încă dimineață aici. Da, nu sunt în Japonia. Da, desigur, este bine. Sunt în pauză acum. Ești norocoasă deoarece , în general, nu răspund la telefoane în timpul muncii. Da. Ce fel de vis ai avut? Poftim? Bine, atunci îmi poți spune când mă întorc. Da, e bine. Acum poți dormi liniștită, nu-i așa? Ești bine. Du-te la culcare. Yup, așa e. Știu. Ok. Noapte bună. Mmmhm, vise plăcute. Pe curând.
 
Mai ești supărată?

Ummm, alo? Hei, mai ești supărată? Aa, am făcut ceva rău. Da. Îmi pare rău. Umm, chiar îmi placi mult. Mmhm, da. Hahaha. Știu. Da. Nu, a fost din vina mea. A fost greșeala mea. Păi, îmi pare rău că nu mă pricep să-mi cer scuze. Mda. Nu, întotdeauna te apreciez pentru că rămâi lângă  egoistul de mine. Da, te apreciez. Oh, acum? Da, sunt la studio, tocmai am terminat de filmat. Am întârziat foarte mult. Ah, de acum încolo? Hmmmm, ok. Vino aici. Să vedem, pot să plec de la studio cam în 30 de minute. Daa, atunci ne vedem mai târziu. Te sun când plec. Pe curând.

 S-a întâmplat ceva rău?

Alo? Oh, nu am mai vorbit de multă vreme. Ce mai faci? Pari dărâmată. Da. S-a întâmplat ceva rău? Haha, ce-i asta, suni numai în astfel de momente, nu-i așa? Înveselește-te. Da. Hm, aici? Este după-amează... nu, este ora 1. Da, așa este. Sunt în Canada. Este legat de muncă, de serviciu. Am puțin timp liber azi , așa că sunt la cumpărături și hoinăresc prin oraș. Haha, este foarte plăcut aici. Clădirile vechi coexistă cu cele noi iar atmosfera este nemaipomenită. Este interesant. Huh? Hahaha, da, dacă ești cuminte. Te voi aduce aici dacă ești fată cuminte. Hmmmm, mă întreb, dar poate că nu, din moment ce te-ai plâns atâta... Da.  Nu-i așa? Depinde numai de tine dacă lucrurile merg bine sau nu. Da, așa este. Așa merg lucrurile. Dă ce-i mai bun din tine, ok? Nimeni altcineva nu te va ajuta. Da, trebuie să depășești prin propriile tale forțe. Da, nu uita. Suna-mă după ce-ți vei fi recuperat energia. Yup, mai vorbim. Nu te îngrijora, voi fi lângă tine. Pe curând.

joi, 18 iulie 2013

Gackt blog - 25 septembrie 2010

De la fereastra autobuzului lui Gackt a câta parte??

Pentru DEARS

A trecut ceva timp de când am postat.
Am plecat imediat din Toronto în Spania pentru Yasoukai.
În timp ce sunt atât de epuizat că am crezut că voi muri,
De când m-am întors în Japonia, starea mea fizică a fost ruinată.
În sfârșit îmi revin puțin.
Ieri am luat masa cu MIYAVI pentru prima dată după mult timp
Și sufletul meu și-a revenit puțin.
I-am văzut zâmbetul drăguț des
Și am vorbit despre multe lucruri diferite.

Despre cât de departe putem amândoi merge
Ca asiatici și ca SAMURAI.

A fost o masă plăcută.

Mâine plec în sfârșit în Osaka,
Viața mea ca NEMURI e pe cale să continue.
În comparație cu performanțele din Tokyo,
Piesa și povestea au fost rafinate considerabil.
Am reușit să înghesui multe lucruri pe care nu le-am putut arăta în Tokyo
Și a făcut mai ușor de înțeles ceea ce încercam să transmit.

”Într-o eră când e greu să trăiești ca samurai,
Samurai-ul care trăiește în timp ce se chinue să înțeleagă
Propriul său motiv pentru care există,
Se va lovi de persoane ce ar fi putut fi prietenii săi din copilărie
Pe care i-a întâlnit diferit...
Din cauza morții, viața unei persoane e frumoasă chiar și când e trecătoare.
Răspunsul este în numărul de persoane ce au văzut-o.”

Aaaaaahhhhh, abia aștept să văd cum veți răspunde cu toții.
Shouma Yamamoto, care joacă rolul lui Kazuma de această dată
E un actor grozav.
Am spus ”Who---a” fără să mă gândesc.
E foarte bun!!!!
Watabiki-san, care-l joacă pe Bizenya
M-a fascinat cu o abordare complet diferită
De cea a lui Yokouchi-san de la performanța din Tokyo.
Nu pot descrie în alte cuvinte decât ceea ce mă așteptam de la el.

E o piesă pe care vreau cât mai mulți dintre voi să vină să o vadă, chiar și singuri.
Va fi amuzantă, necontând de câte ori o vezi.

Ei, atunci, dacă îmi amintesc, acum două săptămâni,
Era ziua de dinaintea Festivalului Internațional de Film de la Toronto.
Din întâmplare, l-am întâlnit pe KIRIYA, directorul ”GOEMON” în zonă.
Am fost fericit că am reușit să-l văd cumva în Canada.
E un bărbat adevărat, cu un simț bun al masculinității.
Nu există bărbat mai afectuos ca el.
Amândoi ne-am schimbat programul ca să ne întâlnim.

”Ce ar fi dacă am călări împreună?”

Am spus, invitându-l.
Sunt fericit că am putut călări cai împreună în Toronto
Cu un prieten pe care am fost prea ocupat să-l văd în Japonia.


La imaginea sa plină de încredere, nu ai crede că a fost prima dată pentru el,
Și m-am simțit mândru ca prietena apropiat al său.


Ești jocheu?
Ahahahaha. E Rockey, stilist-ul meu.
Și, cel pe care l-ați așteptat. Următorul...tipul acesta?
Nu, e omul gorilă ce aparține lui Gackt Job.


Absolut, regele junglei.
Ei, din moment ce el călărea cu un ritm încet.
Pe tot drumul,
Erau multe locuri prin care am crezut că ar fi amuzant să galopezi.

 
Astfel de câmpii se întind oriunde.
Nu mă puteam opri să nu mă gândesc că vreau să trăiesc aici.
Cumva, Canada e un loc ce întotdeauna îmi fură inima. Da...

Am decis să scriu despre următoarea zi a Festivalului de film în altă zi.
Ce m-a făcut mai fericit decât orice, a fost că mulți fani canadieni
S-au strâns la intrarea covorului roșu să mă întâmpine.
Toți reporterii au spus că nu au mai văzut niciodată atâta agitație.
Și după ovații, toate aplauzele au răsunat în inima mea.
Sunt foarte bucuros că am venit.
Deși am fost uimit că brusc am fost târât pe scenă pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Am fost puțin agitat și m-am frustrat.
Ahahahaha
De asemenea, mulți critici de film au recunoscut existența și expresivitatea abilității GACKT.
Alt lucru care m-a făcut fericit.

Am plecat imediat după proiecție.
Ca să ajung în Spania, a trebuit să fac o oprire la aeroportul JFK.
Am sosit la aeroport, încă bâzâind cu emoție, și m-am îmbarcat repede.
Timpul de plecare a fost grozav de târziu și nu am putut ajunge la timp pentru Yasoukai.
Am fost înfrânt.
Nu puteam face nimic.
După ce am stat în avion ceva timp, am plecat într-un sfârșit.
Pentru că niciodată nu am mai așteptat într-un avion atât de mult timp, am făcut o poză.


Oricum, a fost aglomerat.
Când ne-am luat zborul spre cer, norii erau împrăștiați pe o parte și aveau un sentiment foarte misterios.
Poate puțin triști...?


Oricum, am sosit în JFK în câteva ore.
Am găsit ceva amuzant în timp ce ne mișcam prin aeroport.
”Sunt diamante” (Numele brand-ului ”Diamondess” din imagine are aceeași pronunție cu propoziția în japoneză ”Diamond desu”)
”Mincinoșilor!”
Mi-a scăpat, râzând.


În timp ce mă uitam prin diverse documente în avion,
Într-o clipită am sosit în Spania.
Cu asta am străbătut jumătate din lume.
Când m-am întors în Japonia, am făcut un circuit total.

Inima mea a tânjit să fie în Barcelona pentru a treia oară.
Chiar iubesc orașul acesta~~~~~
Cumva, m-am simțit ca și cum aș fi venit acasă.

Imediat, am trecut pe la Starbucks pentru un O.G.T. (Otoko Golden Time)

Apropo, când am fost la Starbucks în Toronto,
Am cumpărat tuturor un suvenir.
Este acesta, limitat la Canada și culoarea mașinii mele preferate.


De obicei, pun unul din acestea să mă bucur de O.G.T.
Le-am încredințat fanilor DEARS, așadar ar trebui să fie un anunț în scurt timp.

Raportul de la Yasoukai va fi în ”Monthly GG”, așa că bucurați-vă de el.
Oricum, a fost acest gen de peisaj.


Acesta este portul din fața locului de întâlnire pentru cină.
Vântul puternic a fost plăcut.

Barcelona și Toronto.
Fiecare este greu de îndepărtat.
Astea fiind spuse, acolo a avut loc și o sesiune foto, chiar lângă Cascada Niagara.
Ar trebui să vedeți aceea priveliște măcar o dată înainte să muriți.
Sentimentul e ceva special.
Și eu am fost surprins de el.

E greu de înțeles din imagini, dar e uimitor.
Nu am avut timp să merg cu barca
Dar cred că aș fi fost mai mișcat sufletește dacă aș fi mers.

Imaginile sunt mari, așa că voi încerca să le editez și să le postez.

Oricum, Yasoukai s-a terminat fără incidente,
Și m-am întors în Japonia.
Aici, am avut parte de o întâlnire neașteptată.

Soția prietenului meu mergea pe stradă când a trecut prin fața unui magazin de animale,
Și a văzut 2 cățeluși drăguți foc într-o cușcă,
Și s-a gândit ”Neapărat trebuie să-i spun lui GACKT!!!”
Tocmai sosisem la aeroport când brusc, mi-a sunat telefonul
Și dintr-un anumit motiv, când i-am auzit vocea fericită, spunându-mi despre cățeluși,
Am spus fără să mă gândesc ”Îi iau pe amândoi”
Deși nu i-am văzut niciodată, am spus asta dintr-un anumit motiv.
Când am ajuns acasă, și i-am văzut pe amândoi încolăciți dulce,
Am acceptat ceea ce se numește soartă.

Să vă prezint noii membri ai familiei mele.
Angie și Dolce.


Cea din stânga e fata, Angie, și cel din dreapta e băiatul, Dolce.


Ei, ar putea fi doar mândria mea ca părinte...
Dar dacă pot spune în două cuvinte, sunt ”prea drăguți” și atât...


Angie e un amestec între chihuahua și pudel.
Dolce e un amestec între pudel și pinscher.
Arată ca frate și soră, dar nu au nici o legătură...

Mă întreb cum vor arăta cățeluși lor...
Ar fi bine dacă i-aș împerechea și să obțin unul ca One-chan din ”101 dalmațieni”
Doar mă gândesc la asta acum...

Deși condiția mea fizică e rea,
Să-i am pe genunchi, gudurându-se de când m-am trezit dimineața, îmi dă putere.
E misterios.

De mâine, nu-i voi mai putea vedea ceva timp.
De abia aștept să-i revăd după ce, mai întâi, voi face performanța de la Osaka un succes.
E KiAi!!!

Atunci,
Cred că sunt gata pentru Osaka,

GACKT

Și cu asta, am plecat. (vocea lui Kyoshiro)

miercuri, 17 iulie 2013

Gackt blog - 7 septembrie 2010

De la fereastra autobuzului lui Gackt, a doua zi în Toronto 6 septembrie 2010

Pentru DEARS

Prima zi de filmare e în sfârșit gata.

Astăzi am fost la antrenament fără să adorm mai deloc,
Și apoi am mergs la filmare, așa că am început
Să simt că am să adorm pe la jumătatea drumului.

O tensiune ciudată a tot continuat să vină peste mine, asemeni unui spasm.
Aceste ”persoane de noapte” sunt ceva de care să te temi.

Ei, era miezul nopții când m-am întors în camera mea.
Când impulsul meu de a dormi a apărut, fără a-mi mai putea scoate machiajul,
Am întrebat dacă pot dormi pentru 10 minute și m-am întins.
Apoi am făcut un duș după și mi-am revenit.

Așadar, acum scriu pe blog.
Nu știu dacă voi reuși să postez și mâine sau nu, așa că nu vă așteptați.
Sunt complet atacat de epuizare.

Multe dintre filmările de astăzi au fost în oraș.
Așa că am făcut, ca de obicei, câteva poze pe străzile din Toronto din punctul meu de vedere.

Aruncați o privire.

Aceste poze au ieșit neașteptat de haioase.
Este o ediție extra a ”Spatele Fratelui cel Mare” (este o serie de poze ce au fost postate doar pe site-ul pentru telefonul mobil ”Gackt’s Underland”)
”Spatele Bărbatului în Vârstă”


Am făcut-o pe aceasta la începutul filmării
Unui memebru din staff-ul meu, Kou-chan.
Ei, e foarte cool. Întotdeauna privește undeva departe.
Majoritatea timpului nu știi ce gândește
Chiar și când a observat că-l priveam și s-a întors...


Cu siguranță, e cool.
Ei, ar fi foarte cool dacă nu ar vorbi.
Când începe să vorbească, zâmbetul lui blând înflorește complet.
Diferența e amuzantă.

Străzile sunt în special pline de verdeață.
A fost un sentiment minunat să mă plimb printre ele.
Zona vechiului oraș avea o atmosferă specială și părea sigură și ordonată.


Erau multe străzi cu atmosferă bună,
Dar și aceasta era excepțională.
Dacă te întorci să privești în direcția lacului

Astfel de locuri ar fi cele mai bune pentru o întâlnire în timpul nopții,
Mergând mână în mână, decât să conduci sau altceva.
Dacă e puțin răcoare, atunci atmosfera ar fi și mai bună.

Locurile în care încep să-mi doresc să locuiesc...
Îți poți da seama dintr-o singură privire că au această atmosferă.


Este orașul, dar nu e foarte sofisticat.
De asta e atât de frumos.
După ce am mers puțin, am scăpat un suspin ”Oh~~”
”Ce e asta?” m-am gândit în timp ce picioarele mele mergeau singure


Cumva, îmi place pur și simplu atmosfera asta...
”E o biserică, sau ce?”...mă gândeam în timp ce mergeam să văd.
Când am ajuns, am găsit ceva ce am văzut în altă parte.

Ahahahahahah
Seamănă cu cascada mea.
Seamănă atât de mult că nu m-am putut abține să nu râd.
E un alter ego.
Chiar și așa, e foarte asemănătoare.
Deși a mea se întâmplă să fie în dormitorul meu.

Când am trecut pe acolo, biserica de dinainte se întindea în fața ochilor mei.
Oricum, era mare.
Atunci, când am vrut să fac o poză,
Ceva s-a mișcat sub copaci.
Când m-am apropiat, întrebându-mă ce era...

M-a surprins pentru că era imediat după ce am vorbit în autobuz
Despre Cronicile animalelor lui Seaton.
Seaton era de asemenea o persoană care iubea cu adevărat Toronto.

Atunci, când am mers să stau sub acoperișul bisericii,
Erau mulți porumbei, și mai mult, nu încercau să fugă de tine deloc.
Am crezut că era amuzant așa că am urmărit unul exclusiv pentru un interviu.

Înainte, un membru chinez din staff, care a lucrat în casa mea
Spunea același lucru de fiecare dată când vedea un porumbel.

”Arată delicios...”

Ahahahaha. Și bunicul meu, când vedea un câine spunea

”E un câine bun...arată delicios.”

Ahahahaha.
Râd de fiecare dată când îmi amintesc.

Am mers la următoarea locație de filmare.
Când am întrebat ”Unde suntem?”
Designer-ul MISAKI mi-a răspuns ”La primărie”.
Am crezut că de obicei nu am filmat la primărie,
Dar acesta este Torornto pentru voi.
E amuzant. Ei, sunt multe lucruri pitorești aici...
Cu toate acestea, și staff-ul meu a făcut câteva poze amuzante.
Oricum, sunt multe animale în oraș.
În special, sunt o mulțime de păsări.

Captivat de aceste păsări, make-up artist-ul meu Tecchan și-a abandonat lucrul.


Întotdeauna prinzând lucruri cu aparatul său .
Nu știu cine e adevăratul cameraman aici.
Cu un aparat avansat, nu ai crede că aparține unui make-up artist și că atârnă în jurul gâtului său.
Arată spre mine din spate ca fiind actualul cameraman.
Ce vrea să facă de fapt?

Când m-am întors,
Și am privit spre primărie,
Era stylist-ul meu Rockey, care nici el nu-și făcea treaba.

A-L-O-O!!!
Cu toți sunt tipul B, așa că fac ce vor ei. (japonezii cred că tipul de sânge guvernează personalitatea)
Aș vrea cu adevărat să mă lase în pace.

Acesta se învecina cu biroul orașului
Dar mie în particular, îmi place sistemul orașului de a lăsa clădirile vechi astfel.


Are atmosferă și demnitate.
Probabil că sunt multe părți și în interior care sunt vechi și greu de folosit.
Ar fi ușor de demolat.
Să-l lași e și mai greu.
Cred că e o cale de a fi capabil să-l recunoști ca valoros.
Că veni vorba, aceasta


Este noua primărie.

Ei, poate fi convenabil
Dar mie nu îmi place.

În acest timp, astăzi, m-am întrebat dacă ar putea fi
Că munca nu e doar a căuta lucruri convenabile,
Ci lucruri ce aduc abundență în inimile noastre spre maturizare.

Când m-am întors, cumva am simțit o sete de sânge ciudată.
Acolo, înconjurat de staff-ul absorbit de propriile interese
Și eu care mergeam în propriul meu ritm,
Designer-ul meu epuizat, MISAKI-kun, fixa cu privirea pe cameraman-ul care râdea de priveliște.


El mă acuză pe mine, spunând că s-a îngrășat de la stres,
Dar arată așa de 10 ani.


E amuzant, dar aparent este încorporat aur în pereți și ferestre.
Cu ce scop?

Nu înțeleg deloc, dar nu poți nega că e remarcabil.
Cu siguranță e un fel de obsesie aici.

Staff-ul cu camera s-a mutat apoi la următoarea locație
Și am sosit la un faimos cimitir.

Oricum, această scenă cu intrarea sa frumoasă pare că nu te-ai aștepta să fie un cimitir.
Arată complet ca o intrare a unui castel.
În fața sa, Kou-chan și Mika, managerul, făceau ceva...


Arată de parcă un copil e plimbat de tatăl său.
Ahahahaha
Ei aveau grijă de poartă pentru noi.

Chiar dacă merg într-un cimitir, încă e un loc în care aș vrea să fac o plimbare zilnic
Dacă aș fi fost acolo.
Pentru începători, în Japonia nu poți nici măcar să te gândești la o astfel de atmosferă și strălucire.


Oricum, e drăguț.
Cum am crezut, se pare că voi putea să mă odihnesc în pace aici,
Când brusc, o mulțime de gânduri se ciocneau în mintea mea,
Ca de exemplu, ar fi bine să-mi îngrop trupul în Canada.

Filmarea a luat o pauză.
Și am mers să mă uit la un magazin din apropiere.
Oricum, erau mulți oameni.

E o trăsătură a orașului ca diferite rase de oameni să se amestece aici,
Dar nu este nici măcar un indiciu de neplăceri între ei.

Am găsit un magazin interesant de prăjituri, așa că o voi posta doar pe aceasta.

Ei bine, ce sunt?


Răspunsul e prăjitură cu mere.
Ei, nu știu dacă ar trebui să le spun prăjituri,
Dar erau multe feluri aliniate.
Părea că veneau dintr-o casă de prăjituri făcută din magie.
Interesant.


Filmarea a continuat astfel până noaptea.
Ei, cumva, vreau să prezint staff-ul de data aceasta,
Dar de fiecare dată, nu este timp,
Pentru că filmez în multe țări diferite.
Sunt, ei bine, multe părți grele,
Cum ar fi când vreau să dorm.
Sunt și câteva momente când mă gândesc ”Hey, hey!”
Dar dacă e aceași muncă oricum, mai bine să te bucuri decât să te plângi.

Totul e din cauză că am făcut-o astfel, cu acest staff.
De data aceasta vi l-am prezentat pe omul primitiv gorilă
Și GACKT cu prietenii săi fericiți.

După asta, filmarea  s-a terminat și am mers mai departe.
Premiul de astăzi sosește.

Ce m-a făcut fericit la sfârșitul zilei
E că am pus mâna pe un iphone4 canadian.
Cartela sim e deblocată, și chiar dacă o folosești
Nu se blochează.

Pe scurt, îl poți folosi liber fără a a lege o anumită rețea.

Am vrut să-l cumpăr de la un magazin Apple
Dar, cum era de așteptat, s-au vândut toate.

Am prins o străfulgerare a telefonului într-o piață mare din Chinatown...

Chinatown e de speriat.
Majoritatea magazinelor care au iphone4 le-au vândut pe toate,
Dar am aflat că doar acest magazin încă mai avea.

Cam suspicios...

Când am mers și am vorbit cu ei,
Ei, era amuzant de scump.

M-am gândit, cu siguranță nu vor vinde asta,
Dar eu căutam exact telefonul acesta și nici gând nu-l puteam cumpăra aici,
Așa că am cumpărat un iphone4 canadian scuuuuuump.

În turneul european anterior, nu le vindeau în nici o țară în care am fost
Așa că atunci când mă gândesc la acel chin,
Nu am ce-i face diferenței de preț...

Dar sunt fericit că am pus mâna pe un iphone4 cu sim liber.

Acum sunt două iphone4 printre telefoanele care le am la mână.
Daaaaa, e un sentiment grozav.

Am upgradat și Itunes la versiunea 10.

Simt de parcă mi-am upgradat și sentimentele mele puțin în același timp și e destul de plăcut.
Încă sunt un puști, satisfăcut de aceste mici jucării.
Ahahahahahaha.
Eiii, atunci, din moment ce trebuie să mă trezesc peste 2 ore....
Presupun că voi citi e-mail-urile voastre și apoi mă duc la culcare....

Ei, noapte bună~~
*pupici*
GACKT

marți, 16 iulie 2013

Gackt blog - 6 septembrie 2010

De la fereastra autobuzului lui Gackt...Prima zi în Toronto 5 septembrie 2010

Pentru DEARS

Bună dimineața
Ei, aici e momentul în care bunicul fetelor bune s-ar trezi,
Dar am fost înfrânt imediat de epuizare.
Așa că pierd timpul acum.

Ei, nu am nevoie neapărat de somn în momentul de față,
Așa că în timp ce m-am cufundat în cărțile despre limbile care mă interesează,
M-am ironizat pe mine însumi pentru că ironizam exemplele.

Am trecut prin multe ca să fac poze interesante,
Așa că m-am gândit sp le pun pe blog.

Ei, această excursie a trecut o dată printr-o schimbare de planuri,
Așa că programul meu e surprinzător și zborurile sunt aglomerate.

Am fost surprins să văd multe fete ce arătau ca niște studente în sala de sosire din aeroport
”Deci, și aceste fete au venit în Toronto...”
Am fost puțin șocat.

Am cercetat să văd dacă Toronto era un loc în care vin mulți japonezi.

Toronto
Populație: aproximativ 5.100.000
Japonezi: aproximativ 19.000

Vancouver
Populație: aproximativ 2.100.000
Japonezi: aproximativ 25.000

Cu alte cuvinte, pare că nu prea vei întâlni unul pe stradă.
Chiar dacă întâlnești, ar fi doar unul.
În ciuda acestui fapt, era un grup de studenți japonezi la aeroport.
Fără a mă gândi, i-am întrebat:

G: Hey, de unde sunteți?
Fetele: Hokkaido!!

G: ...De ce??
Fetele: E o școală @#@$#&$$… (Nu am înțeles ce au vrut să spună)

G: Huuuuh…
Fetele: &()&%)^$&^(@ (Nu am înțeles nici asta)

G: Hmmm….înțeleg… (Habar nu am ce am înțeles)
Fetele: Da!

G: Ei atunci, distrați-vă! Pa-pa~~
Fetele: Desigur~~!!

Cumva, se pare că veniseră în legătură cu un eveniment școlar. Poate.
Erau fete de la universitatea Kansai Gaidai,
Așa că poate era timpul pentru el...
Mi-aș dori să nu-mi mai facă poze pe furiș.

Ei, oricum, erau mulți japonezi la aeroport.
Dar cu siguranță nu mai erau mulți odată ce ieșeai din aeroport.
Când l-am întrebat pe Yukki, ghidul turului (care, aparent, trăiește aici de 20 de ani)
A spus că a întâlnit 3 japonezi doar săptămâna asta.

Autobuzul care a părăsit aeroportul ne-a dus direct la restaurant fără a opri la hotel.

Orașul care l-am văzut de pe autostradă...
Sau ar trebui să spun blocurile de apartamente,
Erau exact ca în Vancouver.
Ei, am auzit că e aceeași companie care acoperă majoritatea din Canada.
Nu-i de mirare.
Erau și multe clădiri cu un sentiment diferit.


E o atmosferă destul de bună
Și se remarcă din celelalte blocuri de apartamente.

Am crezut că voi putea întrezări oceanul aici și acolo...dar de fapt e un loc...
M-a surprins și pe mine
Ce mare e...

Am avut și șansa de a face poze în timp ce mă gândeam la asta,
Am făcut o poză tuturor cu privirile uimite,
Așa că o voi posta și pe asta.


Cu toți se sprijineau de fereastră, privind cerul cu gurile larg deschise.
Complet prostiți.
Motivul a fost acesta.


Aparent, a fost cea mai mare clădire din 2007.
Ei, sunt câteva clădiri uimitoare ce au fost construite în Taiwan și alte țări,
Așadar nu știu pe ce loc e acum.
Chiar și așa, e destul de înaltă.
Omul nostru primitiv gorilă, NAOKI
Se holba și el complet prostit.
Dar am scăpat șansa de a-i face poză.
Când am downloandat pozele și imaginile de pe iphone-ul meu, căutându-l,
Am găsit ceva interesant.
O scenă de la filmarea din Hokkaido.


Ei, e un tip neașteptat de haios și idiot.

După toate astea, am sosit aproape de restaurant.
Așa arăta lacul de mai devreme.
Pentru un japonez, un lac de mărimea asta poate fi doar oceanul


Oricum, e mare.
În jurul lacului erau diverse circuite de călătorie și piețe.
Era un număr uimitor de oameni.

De acolo am mâncat mâncare chinezească
Și ne-am îndreptat spre hotel.
Pe drum înapoi am trecut pe la supermarket.
Când i-am spus lui NAOKI să ia niște afine și zmeură uscate
A rătăcit mult timp pe acolo.


”Nu sunt deloc aici...”
Tot spunea, rătăcind pe la raionul de paste dintr-un anumit motiv.
O persoană ca mine nu poate înțelege niciodată.
Cunoștințele noastre nu pot înțelege pur și simplu
Acțiunile și gândurile omului gorilă.
Trebuie să-l studiem mai mult.

Ce căuta oare omul gorilă?

Ziua de astăzi s-a terminat într-o clipită.
M-am cazat la hotel,
Dar a trebuit să fac un duș ca să compensez frigul din cameră.

M-am uitat peste e-mail-urile tuturor
Și am citit cărți, și înainte să realizez,
E aproape 3 dimineața.
Trebuie să mă trezesc la 6 mâine.
Și din moment ce nu pot dormi,
Am decis să scriu pe blog.

A fost interesant să aud de la toți fani DEARS
Care au văzut emisiunea radiofonică WOWOW.
Se pare că era un număr destul de rezonabil de fete care se opuneau să poarte bikini.
Dar au fost destule fete care le-au purtat, ca rezultat al Festivalului.
Multe dintre ele au spus că în afara acestui Festival nu au mai purtat unul în viața lor.
Serios...e așa o pierdere.
Te-ai născut pe lumea aceasta ca femeie,
Așadar, trebuie să porți măcar un bikini.
Viața e scurtă.

Nu vreau să aud
”Mi-aș dori să fi trăit astfel”
Sau ”Mi-aș fi dorit să fi făcut asta când eram tânăr”
Sau ar trebui să spun, nu vreau să mi se spună.
Când te gândești serios cum să te bucuri de ea,
Și o iei în serios, ca pe o provocare
Nu contează cât de neînsemnat ai crezut că este,
Va fi amuzant și memorabil.

Iubesc să vă văd chipurile odată ce ați experimentat asta.
E pentru că v-ați maturizat,
Pentru că înaintați în vârstă,
Că ceea ce trebuie să vă amintiți este ”joaca serioasă”

Când devii adult, motivele încep să se strângă,
De ce nu poți face ce puteai face ca și copil.
Nici gând ca niște copii să fie fermecați de un astfel de adult.
Dacă te distrezi cu adevărat, chiar și mai mult ca un copil,
Copii vor veni la tine.
Copii iubesc pe cineva care se poate distra serios.
Aș vrea ca toată lumea să devină un astfel de adult serios.

Ei atunci,
E posibil să mă duc să mă antrenez puțin.

Ei, mă voi întoarce repede...*pupici*

GACKT

P.S.
Și asta a ieșit...
Am făcut-o în Hokkaido.
Sunt cam atașat de ea...