Gackt blog – 14 martie 2017

Întoarcerea bruscă în Japonia pentru evenimentul din această seară

Ieri, pentru prima dată,

Am făcut 3 seturi din flotările speciale 50-30, fără oprire.

Am simțit puternic că am făcut un progres în timpul creșterii mele în aceste 2 luni.

Cu timp de petrecut, mi-am îndreptat spre aeroportul Davao.

Am intrat ușor în aeroport ca de obicei.

Îmi amintesc majoritatea chipurilor staff-ului.

În salonul VIP, s-a întâmplat să dau peste Jerry, un prieten de al meu

Care este un consilier apropiat a președintelui Duterte.

Am vorbit cu el o perioadă

Și apoi m-am îndreptat spre avion.

Aeroportul era mai degrabă aglomerat, dar încă are sentimentul de aeroport în zonă de țară.

Până în 2020, va fi un nou aeroport internațional construit aici.

Presupun că va fi ceva ce va schimba dramatic aspectul orașului.

Când privesc în jos din cer, munți întinși puteau fi văzuți.

Încă o dată, îmi iau la revedere pentru o perioadă.

Într-o clipită, am sosit în Manila.

Aeroportul din Manila deja are prea multe plecări și sosiri de care să se îngrijească,

Așadar este ceva normal să spui că vor fi cu siguranță întârzieri.

Întotdeauna este un rând lung de avioane ce așteaptă să poată decola.

Am petrecut cam o oră în sală

Apoi, m-am mutat la avion.

Soarele deja a apus, și orașul Manila este colorat de iluminarea sa.

Privind în jos de aici, Manila este destul de frumos,

Dar spațiile sale sunt de fapt înguste cu clădiri aliniate una lângă cealaltă,

Și traficul este complet teribil.

Cât despre a sta acolo, mă gândesc ”Mm...” cu îndoială,

Deoarece traficul greu apăre în fiecare zi fără greșeală.

Și pe când începusem să ațipesc în avion, am fost înștiințat că am sosit în Haneda.

Zborul a trecut într-o clipită.

Când am sosit în Haneda, m-am dus spre locul unde staff-ul meu mă aștepta.

Era deja în jur de 1 noaptea.

Dar, din moment ce m-am gândit că ar fi o pierdere să merg direct acasă astfel, am mers la un bar

Și am avut o întâlnire despre apariția surpriză a evenimentului de astăzi.

La sfârșit, era 5 dimineața când am terminat.

Ar trebui să fiu somnoros.

Abia aștept să văd zâmbetele surprinse ale tuturor de la eventimentul de astăzi.

Gackt blog – 11 martie 2017

O rugăciune mută, 6 ani de atunci

Fără a dormi prea mult,

M-am pregătit să ies.

Între, am făcut flotări ici și colo

Și cu asta, antrenamentul pentru astăzi s-a terminat.

Am dormit 2 ore.

Între aceste 2 zile,

Am petrecut peste 30 de ore zburând cu avionul.

Am început să cred că nu este atât de rău

Să petreci timpul pe avion astăzi.

Voi putea să mă concentrez și să mă gândesc la multe lucruri.

Am putut să rezum o varietate de noi idei de afaceri,

Să aranjez melodii, și să scriu versuri

Pentru că m-am putut concentra.

Aeroportul din KL

Nu are fărâma de tensiune

Pe care media din Japonia o tot raportează.

Este, ca de obicei, pașnic.

Este comun pentru media să exagereze

Și să scrie despre lucruri care nu se întâmplă ca fiind ceva interesant.

Pentru că, dacă nu fac asta, nu ar fi știri.

Desigur, nu este așa pentru orice.

Totuși, deseori deviază de la circumstanțele actuale.

Sunt mulți turiști în aeroport

Și a fost și un rând lung la imigrări.

Am trecut repede pe la imigrările VIP și m-am îndreptat spre avion.

Am mers la zona de îmbarcare fără timp ca să cumpăr măcar suveniruri, dar

A fost brusc schimbată, și noua zonă de îmbarcare era la celălalt capăt.

Am fost nevoit să merg de la un capăt la celălalt.

Abia am ajuns la timp pentru îmbarcare.

Eram ultimul pasager.

Am plecat de la aeroportul din KL.

Peisajul de jos a devenit ceva ce sunt obișnuit să privesc.

De data aceasta, în avion,

Mi-am amintit de dezastrul din 2011.

Și în timpul acelei perioade,

Timp de o lună după dezastru, nu prea am dormit mult

Și am lucrat împreună cu prietenii din diferite regiuni pentru a aduna împreună

Apă, haine, prosoape, mâncare, baterii, materiale, benzină...

Fiecare și fiecare fel de necesitate,

Și apoi am muncit în a umple camioanele cu ele

Și am căutat și mai multe necesități,

Repetând asta iar și iar.

Pur și simplu, pentru că sunt persoane care ne așteaptă datorită dezastrului,

Toți lucrau în același timp pe atunci.

Nici unul nu a spus un cuvânt de plângere.

Îmi amintesc părerile ca fiind complet împărțite în birou.

Dacă jumătate dintre executivi făceau munca de voluntariat care ieșea în evidență

Ca a strânge acele materiale și a le livra către zonele distruse,

Ei ar fi spus ”Vom fi nenecesar înfrânți de diferite căi de mass media!”

Au spus chiar și

”Pur și simplu să livrezi este de ajuns!

Și alți artiști și talente fac asta”

Până în acel punct.

M-am opus direct acelei păreri.

Într-adevăr, cu o anumită logică, asta ar putea fi corect.

La câteva luni după ce activitățile de voluntariat au avut loc,

O parte din căile media fără inimă spuneau lucruri nefondate ca

”GACKT exploatează fondurile de donații!”

Spunând că era ipocrizie și alte chestii.

Totuși,

Jumătate din oamenii din companie pe atunci

Mi-au susținut părerea.

”Ca și japonez, asemeni lor, să facem ceea ce putem.

Sunt oameni ce au necazuri în zonele distruse, ce ne așteaptă.”

Din cauza acestui lucru,

Biroul a fost complet împărțit în două

Și în cele din urmă, a devenit de asemenea lucrul

Care a contribuit la decizia mea de a pleca mai târziu de la acel birou.

Imediat după acel dezastru,

Chiar să și aranjezi un camion să trimită lucrurile

Nu a mers așa cum așteptam.

Din cauză că nu puteam vedea situația din zonele distruse,

Zvonuri de contaminare radioactivă circulau

Și astfel am fost respinși de companiile de livrare de oriunde,

Devenind inacapabili să trimitem camioane la zonele de dezastru.

În cele din urmă,

Prietenii care aveau camioane mari

Pe care în mod normal le foloseau pentru concertele mele

M-au ajutat imediat.

”Să facem asta”

Cât de mult o asemenea propoziție simplă mi-a salvat spiritul.

Prietenii mei au livrat bunurile la zonele afectate

Și mi-au arătat situația curentă.

În multe din pozele pe care ei le-au făcut

Încă erau corpuri lăsate singure pe drumuri.

Când am făcut un apel la întreaga țară pentru donații,

Mulți prieteni s-au alăturat ca și voluntari.

Doresc să le mulțumesc din adâncul inimii mele.

Vă mulțumesc.

”Ceea ce Waka a făcut atunci nu a fost greșit”

Cu ceea ce mi-a spus partenerul

Încă mă salvează și în ziua de astăzi.

Pot vedea peisajul de oraș din Manila.

Este și din cauză că sunt încă viu, de pot fi impresionat de acest peisaj de noapte.

Multe persoane au fost rănite de acel dezastru.

Sincer sper că se vor putea vindeca, chiar și puțin, de rana din inimile lor.

Să ne rugăm.

Și, să nu uităm niciodată.

Ce s-a întâmplat atunci.

Încă nu s-a terminat