Cred că a trecut prea mult timp de când am
vorbit ultima dată despre melodiile lui Gackt. Câștigătorul pentru astăzi este
o melodie pe care am descoperit-o acum câteva luni, ”Sakura Chiru”. Habar nu
aveam că există și o versiune în engleză, interpretată de Yohio, așadar trebuie să-i mulțumesc Anei Maria pentru că mi-a spus
de ea. Ambele versiuni sunt încântătoare și sunt sigură că le veți îndrăgi, dar
trebuie să recunosc că prefer varianta în japoneză. Interpretată în engleză,
”Sakura falling” are ceva ce mă deranjează. Nu îmi pot da seama ce anume... este
ceva dur în ea și versurile nu surprind
complet semnificația și aspectul emoțional a suratei sale. ”Cum este
posibil așa ceva?”, v-ați putea întreba. Nu știu, dar nu am simțit nevoia de a
pune ”Sakura falling” pe replay. După ce am ascultat-o de două ori, m-am întors
la Gackt. Dau vina pe vocea lui pentru asta.
Multe dintre melodiile sale nu au
videoclip, așadar a fost puțin neașteptat pentru mine să-l găsesc pe acesta. Nu
prea știam ce să cred despre el la început, pare că sunt două povești puse împreună. Trecutul
și prezentul, dacă doriți. Dar care este legătura? După cum am aflat pe
urmă, fragmentele unde îl vedem pe Gackt împreună cu alți artiști jucând pe
scenă sunt părți din ”Moon Saga – Mysteries of Yoshitsune I&II” (2014). Nu
am văzut încă piesa, dar clipurile folosite pentru această melodie m-au făcut
să vreau să o văd. Din ceea ce am citit, are o dimensiune istorică
(protagonistul este Minamoto no Yoshitsune, interpretat de Gackt), dar întâlnim
de asemenea și elemente supranaturale.
Cealaltă parte a videoclipului, cadrul,
îmi amintește de un serial de epocă.
Îmi place cum este filmat și cum te atrage într-un loc aparent protejat de florile de cireș. Există un
aer de mister în ea, nu sufocant,
dar destul să te facă să înțelegi că nimeni nu ar trebui să distrugă pacea ce
s-a așezat. Doar dacă, bineînțeles, nu faci parte din trupă... caz în care
pacea și liniștea vor fi ruinate. Din fericire, muzica este destul de mângâietoare. Ar putea părea că nu este, în
felul în care trece de la jucăuș la zgomotos și iar la calm. Privindu-i pe cei care cântă la instrumente în fundal
în timp ce poartă haine tradiționale... nu știu ce să simt în legătură cu
asta. Este amuzant, evident, dar nu m-ar fi deranjat să nu văd tobele aici.
Dacă sunteți atenți la detalii ca acesta, s-ar putea să fiți trași în afara
poveștii pentru câteva momente. Și nu am apreciat asta.
Gackt este în primplanul videoclipului,
purtând și el haine tradiționale, mai
puțin activ decât în scenele din ”Moon Saga”, dar aparent mai elegant și
mai matur. Mai în vârstă, sincer, de parcă mai mult decât trecerea anilor l-a
schimbat. El este acolo, într-un loc atât
misterios cât și romantic (sau ce ar putea fi astfel dacă persoana pe care
el o prețuiește ar fi fost acolo), poate aducându-și aminte de o poveste de
dragoste care s-a terminat. Chiar și fără a mă uita la versuri, aș spune că
gândurile sale nu sunt întotdeauna dureroase. Zâmbetul de pe chipul său este
unul pe care l-am văzut des când cineva rememorează un moment fericit, chiar
dacă este și o umbră omniprezentă de
tristețe care îl amenință. Pierderea cuiva își spune cuvântul și trecerea
de la o emoție la alta este evidentă dacă le privești scânteind pe chipul lui
Gackt, de parcă încearcă să scape și să se alăture ritmului melodiei.
Nimic nu durează pentru totdeauna și iubirea și prietenia se pot pierde ușor, fie din cauza a ceva ce facem noi,
fie din cauza morții. Cred că asta este ceea ce simbolizează florile de cireș aici. Desigur, amintirile sunt lăsate
în urmă, dar nu putem opri trecerea timpului sau să ne întoarcem în trecut
pentru a salva pe cineva drag. Și totuși... poate florile mor, dar ele înfloresc
iar, venind să ne reamintească de ceea ce a fost. Nu pentru a provoca durere
celor care își amintesc trecutul, ci pentru că amintirile și detaliile familiare (cum ar fi petalele delicate ce cad)
îi fac să simtă că sunt mai aproape de persoana pe care au pierdut-o la un
moment dat.
Videoclipul a început și s-a terminat cu
imaginea florilor de cireș. Dacă începutul pare a fi intrarea într-o nouă lume,
sfârșitul este mult mai personal și dă impresia că petalele ce cad îl îmbrățișează și îl mângâie pe cel rămas în urmă
pentru a plânge. Este puterea de care nevoie pentru a privi iar spre
viitor. Până data viitoare, dragii mei!
Link oficial: http://elitere.ro/sakura-chiru/
