miercuri, 19 februarie 2014

Gackt blog - 13 septembrie 2012

Să-ți lovești spatele îți spune cât de important este...Ahahahaha

Tuturor DEARS mei

Neața.
Am început în sfârșit să filmăm pentru serial.
Filmarea a început imediat după ce piesa din Osaka s-a terminat.
Facem cât de multe scene putem înainte de a ne întoarce
Pentru spectacolele din Tokyo, care vor începe în curând.

În timpul filmării, m-am lovit la spate.
Din moment ce m-am rănit brusc,
Am dat tot ce am avut mai bun în a face totul ce putea fi făcut,
Dar durerea a ajuns la maxim în ultima scenă.
Ei, am decis că e mai bine să râd în astfel de momente
Și am îndurat până la sfârșitul filmării,
Și apoi am zvârcolit în durere în mașină în drum spre casă.

În dimineața asta nu m-am putut ridica din pat
Și mai era și contorsionat.
Am primit tratament medical și am putut în final să merg drept.
Presupun că rănile și boala atacă brusc, ca acum.
Încă o dată, m-am întrebat cât de mult pot rezista pe scenă,
Și mi-am gândit serios la cât de multe spectacole voi putea face.
Cât de mult voi putea să trăiesc astfel?
Este o eră când chiar și lucrurile pe care m-am oferit să le fac,
Care am crezut că sunt pentru binele meu,
Sunt defăimate fără vreo semnificație.
Nu pot face nimic decât să oftez.

Din acest motiv,
Simt acum că lucrările pe care le creez una câte una,
Camui Gakuen care începe la sfârșitul anului,
Noul turneu care va începe anul viitor,
Și toți fanii care vor să vadă și să experimenteze acestea,
Sunt neimaginabil de prețioase.

Cu cât îmbătrânești, începi să simți că în curând vei spune la revedere multor lucruri.
Dar, nu mă simt neliniștit în legătură cu asta.
Sunt o persoană pozitivă, dar nu un optimist fără griji.
”Acum, voi lăsa în urmă ceea ce pot,
Și sper că chiar și puțin din ele
Pot deveni o șansă pentru oamenii care au experimentat-o,
Să facă un pas propriu înainte...”
O fac cu aceste sentimente.

Ei, din moment ce chiar înainte de a începe filmările pentru serial,
O agitație a început referitoare la diferite lucruri.
Ei, sincer, a fost un mare ”Ce naiba”.
E atât de malefic că nu am altceva de făcut decât să râd.
Cu siguranță nu mă plac. Ahahahaha.
Nu-i disprețuiți pe cei de la management-ul privat.
Eo, cred că voi comenta despre asta pe canalul GACKT.
Cei care sunt interesați în legătură cu ce s-a întâmplat în ultimul timp, citiți-l.
Și cei care nu sunt interesați și se gândesc ”Iar aiureli” nu au nevoie.

De ce canalul GACKT și nu acest blog?

E ceva la care m-am gândit mult în ultimul timp,
Dar căile media pe care postez s-au mărit.
Era s-a schimbat de acum câțiva ani când
Nu puteai publica nimic, decât prin lucruri ca TV, radio și reviste,
La una în care sunt o mulțime de căi media unde poți posta ce vrei.

Conturile actuale care le am sunt:

Twitter

LINE Official
(În aplicația ”LINE”, dați la ”OFFICIAL” și căutați ”GACKT”)

GACKT Blog

MONTHLY GG
(Înscriere în fanclub) http://l-tike.com/fc/gackt/

Facebook

Și revista web pe care tocmai am început-o
”Canalul GACKT”

Acestea sunt conturile care le am în momentul de față,
Și deși aș vrea să le combin pe toate într-unul singur,
E ca, pentru a avea liber la canalele de aeraj,
Sunt de asemenea un număr crescător de canaluri de cabluri
Și numărul de canale pe care postez continuă să crească
Și nu le pot combina.

Desigur, mă gândesc să le împart după necesitate,
Dar sincer, sunt unele de care nu am nevoie.
Le voi sorta unul câte unul,
Și voi explica cum le voi folosi de acum încolo.

MONTHLY GG

În primul rând, în GG, staff-ul independent al fanclub-ului
Va crea un design, fotografia și reporta ceea ce fac eu într-un anumit loc.
Nu voi spune prea multe personal în publicațiile GG.
Ei vor plănui independent și vor merge mai departe cu el,
Și vor cere apariții de la mine.
Astea vor avea cel mai mult rapoarte locale,
Și vor publica cel mai obiectiv despre cum sunt eu ca persoană.
GG este făcut din perspectiva staff-ului care este constant lângă mine.

Facebook

Cred că pe o scară mondială, să-l folosesc are sens.
Dar chiar nu mă simt să-l folosesc.
Anterior, am deschis un cont privat.
Totuși, sunt multe pagini ca a mea, unde oamenii se înregistrează ca ”GACKT”.
Din cauza acestui lucru,
Ar fi trebuit ca, pentru a face un cont cu numele ”GACKT”,
Utilizatorul să fi fost GACKT,
Dar în realitate, erau o grămadă.
Politica lor privind acest lucru este pe jumătate construită,
Dar ceea ce m-a surprins a fost că propria mea pagină privată
A fost ștearsă brusc de adminisrația Facebook.
Când am întrebat confuz de ce mi-a fost șters contul,
Mi s-a dat cel mai rău răspuns posibil
De a ”prevenii imitațiile”.
Desigur, încă sunt mulți impostori care îl folosesc.
Așadar, nu am nici o motivație să folosesc Facebook de acum încolo.
Pentru că nu a fost o recunoaștere sau o scuză.
Oficial, este o pagină GACKT,
Dar atât timp cât nu este un motiv special sau nou să-l folosesc,
Nu am nici o intenție să fiu activ.
Ei, este ceva ce e centrat în staff.

Twitter

Am făcut un cont pentru a trimite cuvinte de sprijin după cutremur,
Și este un instrument pe care încă îl explorez.
Nu mă gândesc să-l folosesc pentru totdeauna,
Și așa cum am avertizat chiar pe Twitter,
Sunt pregătit să renunț oricând.
Totuși, la ce mă gândesc este că e un instrument de comunicație,
E foarte prietenos, unic și interesant.
De acum încolo, mă gândesc să răspund la opinii,
Comenturi și întrebări referitoare la canalul GACKT.
Astfel, pot răspunde la întrebări despre o postare în timp real.

LINE

Acesta a fost cel mai dificil de hotărât.
La început, am fost zăpăcit de cum urma să-l folosesc.
Mi s-a cerut să particip de către staff-ul LINE,
Dar nu mă pot abține să nu fac același lucru ca pe blog.
Acestea fiind spuse, nu-l voi folosi pentru comunicație mutuală ca pe Twitter.
Acum m-am decis când să updatez LINE.
Dacă cineva mă strigă pe stradă și spune ”Abia aștept să postezi pe LINE”,
Voi scrie ceva despre ziua respectivă.
De asemenea, sunt mulți utilizatori în Taiwan,
Și mă gândesc să scriu și în chineză.

Canalul GACKT

Asta este ceva ce am discutat o perioadă cu președintele de la DWANGO
Și m-am gândit că ar fi frumos să-l am.
E ca un birou de difuzare GACKT;
În ultimi ani m-am concentrat pe
Posibilitatea de a avea un instrument social media care postează totul despre GACKT.
M-am gândit ca eu personal să fac multe lucruri pe pagina principală.
Deși e din cauză că m-am gândit că ar fi bine să avem căi media diversificate,
În momentul de față am canale de ieșire peste tot.
Nevoia de a crea unul de la zero a dispărut.
Să vorbesc despre asta la extrem, acum că blog-urile independente au devenit rare,
Simt că nu mai au aceeași greutate sau importanță.

Cu apariția Facebook-ului și a Ameblo-lui,
Semnificația de a crea un blog de la zero s-a diminuat rapid.
Chiar și o pagină principală deja pare o înfumurare.
Deja, ce a fost căutat,
Începerea creației, construcția și menținerea unei pagini principale
La scară largă de la zero,
Nu e ceva pentru care să te oprești.

Ca artist,
Instrumentele de postare a modului meu de gândire în timp real,
Într-un loc unde pot face vocea mea proprie să ajungă la multe persoane,
Îmi permit să-mi concentrez munca prin importanța conținutului.

Aici, pot oferi ceva cu o updatare mai rapidă a programului, către fanii mei.

Pesoanele care nu sunt fanii mei ar trebui de asemenea să citească la început dacă sunt interesate,
Și aceea alegere rămâne la cititori.
Conținutul va acoperi o mulțime de subiecte.
E puțin prea multă muncă să fac asta pe blog-ul meu.
E prea mult față de ceea ce poate fi făcut în timpul meu liber.
Așadar, voi posta o parte din canalul GACKT pe blog-ul meu GACKT mai întâi,
Și dacă vreți să experimentați mai multe din ideile mele, modul de a gândi și perspectivă,
Mi-ar plăcea să citiți revista web.
Mi-ar plăcea să-l transform într-un loc unde pot ajunge la multe persoane, nu doar fanii mei.
Mai profund decât ce postez pe Twitter,
Mai mult de 140 de caractere,
Va fi ”GACKT deschis”, plin de gândurile mele private.

Sper că acesta va deveni un canal foarte semnificativ pentru mine de acum încolo.

Offf....
Ei, am de gând să fac lucrurile care trebuie să le fac, unul câte unul
Și să am rezultate.
Dar pentru ce îmi cer iertare din adâncul inimii,
Este că chiar și cei care au lucrat din greu să coopereze cu mine din propria lor voință după cutremur,
Din cauza unor articole ridicole,
Sunt priviți cu răceală.

Desigur, ei râd și îmi spun că nu sunt îngrijorați deloc.
Din cauză că mă cunosc personal.
Și înțeleg credințele în care îmi trăiesc viața.

Vreau să-mi exprim recunoștința pentru faptul că am astfel de prieteni,
Și trebuie să mă gândesc la ceva ce pot face pentru ei.


Și cuvintele calde de la mulți DEARS mi-au înveselit inima.
Cu sinceritate, vă mulțumesc.
Sunt momente în care vreau să oftez,
Dar dau tot ce am să ”râd în astfel de momente”.



GACKT

marți, 18 februarie 2014

Twitter 2 septembrie 2012

Neața. Nu am putut să vă răspund la tweet-uri de ceva timp...Iertare. Așadar, până când începe antrenamentul, chiar dacă nu e mult timp, voi încerca să răspund la ele. Ei, ei...

Deși, pe cronologia mea curge ca o cascadă și nu pot citi deloc mesajele...

(Gakuto-san! Se pare că YOSHIKI-san e în Japonia, te-ai întâlnit deja cu el?) Așa este? Nu m-a mai contactat....Din cauză că YOSHIKI întotdeauna apare brusc. Ei, presupun că și eu sunt la fel...Ahahahaha. Presupun că voi încerca să-l contactez.

(Este un nou canal GACKT și toate alea, și m-am gândit că e posibil să faci o pauză de la Twitter) Mă gândesc de acum încolo să vorbesc mai mult despre ceea ce se întâmplă pe canalul GACKT. Citește acolo, și dacă crezi că nu are sens, sau ai idei, întreabă-mă pe Twitter. Voi răspunde.

(Bună dimineața Gakuto-san! Erai productiv în evenimente atunci când erai la școală? Eu stau cam prost la ele...nu sunt prea încrezător că le pot face. Te rog dă-mi un sfat!) Nu am participat prea mult la evenimente. Dar acum mă gândesc că ar fi trebuit. Amintirile nu sunt ceva ce ”reușești să le faci”, sunt ceva ce se creează. Când privești în urmă, să nu ai amintiri este într-adevăr un lucru trist. Nu contează dacă ești bun sau nu. Dă tot ce ai.

(Ai fost să bei cu YOSHIKI-san în ultimul timp?) Nu. Ei, YOSHIKI întotdeauna devine ciudat când bea, așa că presupun că nu-și amintește cum se termină? Ahahahahaha. Este teribil. Ei, este de asemenea și un lucru bun la el.

(Cum de ești atât de perfect?) Nu sunt perfect. Sunt momente în care erup și mă înfurii. Dar nu am ce-i face. Serios, sunt prea multe lucruri care nu-mi plac. Sunt mulți oameni idioți, grupuri de oameni, oameni care petrec asemenea muștelor. Nu am ce-i face dacă mă înfurii. Dar trebuie să zâmbești în astfel de momente, nu?

(Orice este în regulă, așa că dă-mi lenjeria ta!) Mergi la departamentul de lenjerie de la Takashimaya. Se vinde acolo. Ai înțeles?

(Ce părere ai de fetele M de peste 30 de ani?) Femeile ar trebui să fie M. Bărbații, S. Asta ar aduce un echilibru în lume. Inversarea acestui lucru este un mare factor în transformarea lumii în ceva stricat, nu? Fii mândră de faptul că ești M, femeie a Japoniei.

(Ai simțit vreodată un complex de inferioritate?) Ființele umane sunt creaturi care trăiesc în golul dintre complexele de superioritate și inferioritate. Sunt mulți care nu pot scăpa. Dacă nu începi prin a recunoaște acest lucru, vei deveni deseori necapabil de a observa când îți bați joc de cineva sau când ataci. Trebuie să începem prin a ne recunoaște pe noi înșine. Începe de acolo.

(Chiar ai centura neagră la Taekwondo? Am început acum 4 luni...țintesc pentru centura neagră, te rog spune-mi dacă există un truc pentru asta) Nu este nimic prin care să ajungi la asta așa de ușor. Mai întâi, fă-o ca un nebun. Este ceva ce vei vedea pentru prima dată acolo. Este această frază ”pune-ți viața pe linie”, nu? Este un lucru foarte dificil să-ți dedici viața unui lucru sau să te afunzi în el. Dacă poți face asta, poți face orice. Încearcă.

S-a dus complet...nu se va mai mișca deloc. Chiar și Twitter e complet înghețat și îmi arată ”Capacitate depășită”. Voi reveni mai târziu....

Așa e, presupun că mă voi pregăti pentru antrenament. Ei, toată lumea, colorați ziua de astăzi cu cele mai bune zâmbete ale voastre. ”Nu există un asemenea lucru ca un zâmbet nenecesar în această lume.” Toată lumea să-și amintească asta și să aibă cea mai grozavă zi. Vă implor, frați mei și SURORILE mele!!! Ei atunci, Adi-OS!!!

Gackt blog - 22 august 2012

A trecut ceva timp....

Tuturor DEARS mei

Cum e toată lumea?
E prima mea postare după mult timp.

Ei...
Presuoun că voi scrie despre ceva ce s-a înțeles greșit pe internet în ultimul timp.
Ceva ce am comunicat pe Twitter a fost interpretat greșit,
Și s-a zvonit că am făcut o declarație despre teritoriu,
Dar eu personal nu am făcut nici o afirmație despre asta,
Și nici nu intenționez.
Ce pot face în lumea asta este să folosesc puterea muzicii să aduc pace. Asta e tot.
Să mă îndrept spre viitorul pe care-l sper și să împing pe cineva înainte.
Voi continua să ofer acel ajutor prin activitățile mele muzicale.
”Îmi doresc din toată inima ca într-o zi să nu mai existe război în această lume.”

(Au fost controverse în Japonia referitoare la certurile dintre Koreea și China, implicând dreptul de proprietate asupra unor insule. Se pare că GACKT a răspuns la un tweet în koreeană despre insula Takeshima, dar răspunsul său pare în afara contextului, și mai degrabă, intenționa să răspundă la ceva despre cutremur, dar a apăsat pe alt tweet.)

Recent, nu am avut nici o șansă să-mi updatez blog-ul
Așa că o fac acum.
Am updatat în mod repetat piesa ”Secretul lui Yoshitsune”
Și arată rapid o maturizare potrivită pentru un spectacol revoluționar.


În mare parte, am alte lucruri de făcut în zilele libere de la piesă,
Dar uneori mă trezesc devreme și merg la Starbucks și beau cafea,
Și mă transform într-o cicadă ca în poză...

Întotdeauna mă prostesc astfel,
Dar vreau să fiu genul de bărbat care poate întotdeauna să facă astfel de lucruri idioate. Ahahaha
Nu sunt interesat în a fi demodat,
Și nu sunt interesat nici în a fi doar iresponsabil.
Presupun că am tot spus în ultimul timp că un bărbat bun este unul care
Poate întotdeauna să cânte și să danseze.
Pentru asta, ai nevoie de cei mai grozavi prieteni.
Am mulți prieteni minunați în jurul meu....
Desigur, mă enervează mult, dar pentru că sunt pe lângă mine,
Pot face chiar și cele mai grele lucruri cu un zâmbet.



Chiar și în piesa ”Secretul lui Yoshitsune”, multe probleme mici apar
Dar faptul că pot râde și să le rezolv este de asemenea datorită acestui mod de gândire.

”Problemele există în mod originar în număr mare peste tot.
Dacă rezolvi una, atunci o altă următoare problemă devine mai mare și mai ușor de văzut.
Nu e ca și cum ar fi o nouă problemă,
A existat de la început, dar nu ai putut-o vedea.
Așadar, nu te gândi la ea ca fiind dificilă.

Problemele care apar astfel sunt ca o boală într-un corp.
Desigur, nu este nimic mai bun decât să fi complet sănătos, fără o singură boală.
Dar este rar ca ceva atât de convenabil să se întâmple.
La orice oportunitate, ceva se strică,
Încheieturile încep să doară,
Și îți simți corpul devenind inert și slab.

Ce e important este să nu rămâi pe fiecare dintre ele,
Și să continui să mergi mai departe cu acea boală, deși ar trebui să o rezolvi dacă poți.
Presupun că să trăiești cu ea e ceea ce e necesar.
Nu să o respingi, ci să coexiste.

Ai putea spune asta despre orice lume.


Coexistarea este pregătire
Și acceptarea celeilalte persoane.
Și să fi tu însuți acceptat.

Acum, când condiția economică a lumi este într-un haos enorm,
Am auzit că Japonia, Koreea, China, că toate se susțin,
Dar dacă suntem cu toții serioși în a coexista împreună,
Asta nu este o problemă de nerezolvat.
În timp ce problemele diplomatice se înrăutățesc,
Cred că aceasta este misiunea celor ca mine
Care pot exprima cultura,
Să-ți ducă mai departe propria lor cultură în inimile lor și să o transmită.

Renunțați a mai scrie despre asta ca și cum ar fi un lucru dificil.
”A coexista”
Dacă fiecare dintre noi se gândește la asta și caută răspunsul la ceea ce înseamnă asta,
Ar trebui să fiți capabili să vedeți drumul pe care ar trebui să mergeți.

Ei...
Acum 2 săptămâni, am filmat videoclipul muzical pentru noua mea melodie ”HAKURO”.
În timpul filmărilor nocturne și continue,
Dacă râdem împreună,
Putem lăsa în urmă lucrări.

Dacă poți râde, dacă poți zâmbi,
Oboseala inimii tale, și dorința de a lupta va dispărea.
Toată lumea, zâmbiți.

Ei, presupun că voi pleca să dau tot ce am mai bun.

GACKT

luni, 17 februarie 2014

Gackt - LINE - 18 august 2012

Scena Osaka începe mâine.
Este sosirea lui ”Yoshitsune Hiden” la Osaka.
Un băiat m-a rugat să postez pe LINE, ieri, într-un magazin.
Așadar, astăzi postez.
Nu am postat nimic pe blog recent, așa că trebuie să fac și asta....
În curând mă voi duce la antrenament și apoi la repetiții,
Dar am oprit la Starbucks înainte de asta pentru un ceai.
E destul de cald afară, dar să iau ceaiul la terasă încă e ceva special.
Nu am putut să mă relaxez și să mă bucur de ceai
De prea multe ori în acest turneu,
Așadar, e un timp valoros, ce este indispensabil pentru mine.
Osaka e considerabil mai cald decât am crezut.
E aproape amuzant cum vremea din timpul verii
Seamănă cu stările femeilor.
Era atât de cald că aproape m-a ucis acum câteva momente,
Dar brusc plouă și fulgeră.
Așa ar trebui să fie.
Asta este adevărata vară.
Te poți bucura de schimbările de temperatură
Și de a vremii doar dacă stai afară.
Presupun că mă voi îndrepta către scenă acum.

Așteptați cu nerăbdare scena ce începe mâine.
Vom vopsi Osaka în culorile lui Yoshitsune.

Starea lui GACKT de astăzi = 70 puncte.
Daaa!!!!!


*În ultimul video, îi spune prietenului său Tora-san, pentru că seamănă cu un personaj cu același nume, personaj iubit de japonezi.

Gackt - LINE - 12 august 2012

Un străin pe care s-a întâmplat să-l întâlnesc ieri
Mi-a spus brusc ”Nu vei posta în curând pe LINE? Abia aștept!!”
Și am ajuns să-i promit.
”Ahahahaha,
Atunci, voi posta când mă roagă cineva de pe stradă de acum încolo.”
Așadar, de asta brusc, astăzi este ziua de postat.

Nadeshiko Japan (echipă de fotbal feminin) a fost incredibilă ieri.
Până când s-a terminat meciul, am simțit eforturile nenumărate
Pe care trebuie să le fi făcut, dificultățile lor,
Și tânjirea profundă de a obține victoria,
Ascunse în spatele jocului.

Normal, toată lumea vrea să câștige un joc.
Dar nivelul tânjirii după victorie este diferit pentru fiecare.
Sunt multe persoane ce cred că tânjirea este legată
De eforturile pe care le fac,
Dar în realitate, majoritatea încă au multă energie rămasă.
Mulți cred că speranțele și dorințele sunt forțe ce duc la acțiune.
GACKT în adolescență era unul din ei,
Dar cineva mi-a spus asta.

(speranță) se citește (posibilitatea de a realiza o dorință) este (subțire),”
(dorință) se citește doar 願う (a te ruga pentru) (posibilitatea de a realiza o dorință).”
Singurul lucru important este să vizualizezi rezultatul
Și să faci acțiunile necesare pentru a ajunge acolo.
Dacă vrei să fi de primă clasă, abandonează speranțele și dorințele.”

Vizualizează rezultatul, prinde constant ceea ce este necesar,
Și acționează în perioada de timp pe care ai ales-o.
Dacă îți încetinești ritmul, înseamnă că încă ai destulă energie în tine,
Și așa, nu poți ajunge la scopul tău.
Să acționezi fără a-ți încetini ritmul poate părea nesăbuit la suprafață,
Dar asta dă naștere unui nou ritm,
Care îți depășește propriile așteptări, și creează o minte și un corp puternic.

Acestea sunt gândurile care mi-au revenit în timp ce mă uitam la meciul de ieri.

Au pierdut la sfârșit.
Dar asta înseamnă doar că cealaltă echipă e puțin mai bună,
Fără îndoială nu înseamnă că
Antrenamentul prin care Nadeshiko Japan a trecut a fost insuficient.
Mai degrabă, ar trebui să aplaudăm atletele americane care au obținut victoria,
Și jocul lor a fost puternic.
Mai mult decât orice, Solo, portarul,
A oprit loviturile Japoniei de multe ori din fața porții.
Mișcările ei, viclene, și abilitatea excelentă de a
Lua hotărâri instante m-au uitmit.
Pot înțelege de ce îi se spune ”gardianul”.

Așa că nu voi irosi inspirația pe care
Am primit-o de la cel mai bun joc al acestor fete,
Am nevoie să-mi înalț spiritul și mai mult
Și să continui să înaintez.

Ceea ce are nevoie Japonia cel mai mult acum
Este să construiască fondul de premiere,
Nu doar pentru aceste fete
Ci pentru mulți din japonezii noștrii
Care au luptat nu doar pentru ei, ci pentru întreaga națiune.

Acești oameni ne inspiră atât de mult,
Unii își dedică întreaga viață pentru acest lucru
Dar nivelul de ”tratament” pe care îl primesc acești oameni
Din partea țării nu s-a schimbat deloc.

Ar trebui să fie tratați mai bine, nu?
Altfel, copii care visează să ajungă ca ei vor scade.
Dacă îi vei descrie ca ”debordând de vise”,
Este absolut necesar ca ei să fie vedete.
”Au medalii dar încă sunt săraci...”
Dacă așa stă situația, atunci vor fi și mai puțini copii care să-și urmeze visele.
”Dacă încerc din greu, îmi pot prinde visul.
Dacă îmi prind visul, pot fi fericit.”
Dacă nu creezi un mediu în care copii să spună asta,
Se vor opri din a simți frumusețea muncii asidue.

Această Olimpiadă mi-a amintit de aceste lucruri.

Oricum...Scena Nagoya a piesei ”Yoshitsune Hiden”
Se va termina mâine.
Pentru a oferi cea mai minunată inspirație,
Eu, GACKT, mă reîncarc cu KiAi!!!

Între timp, am primit o poză.
Un pepene-monstru care a sosit la birou drept greșeală.
Angie a mea e speriată.

Nu fi speriată!!!
O poți face, Angie!!
O poți face, Japonia!!!
O poți face, eu!!

Scorul pentru GACKT de astăzi = 80 puncte!!!

GACKT

miercuri, 12 februarie 2014

Twitter 31 iulie 2012

Neața. E toată lumea bine? Presupun că voi răspunde tuturor pentru puțin timp, în timp ce sunt la make-up...să vedem...ce mai faceți?

(Am plâns când Yoshitsune țipă ”Saburo, repede!” în timp ce-l ține pe Yoshinaga) Noi numim aceea scenă scena 19, dar în aceeastă piesă ”Secretul lui Yoshitsune”, aceea scenă este cea mai dificilă, mai mult decât oricare altă scenă de acțiune. De fiecare dată pun atât de mult sentiment în ea că plâng, și după ce plâng, corpul meu devine greu și dureros de parcă sufletul meu a fost scos. Piesele din Nagoya încep de mâine.

(Cineva spune că poza lui de profil e prea grozavă) Este în timp ce piesa are loc și mă gândeam să încerc să regizez ”Wa”. Este un nou kimono care a fost creat cam în perioada asta. Drăguț, nu? Are elementele frumoase ale kimono-ului cu frumusețe din vest adăugată. Este special creat ca gulerul să stea ridicat. Verifică ”GACKT X KIMONO Project”.

(Cineva comentează despre ținuta sa de la evenimentul Jack Daniels (tricou în stil barman, vestă și pantaloni negri, ochelari de soare ușor colorați și păr negru) și spune că Dears ar trebui să-i spună să vorbească mai tare pentru că vorbea prea încet) Presupun că eram obosit din cauza piesei...Am vorbit prea blând? Nu a fost din cauză că volumul microfonului a fost prea mic? Este frumos dacă pot face astfel de evenimente din când în când.

(Care este cea mai bună cale de a-ți antrena brațele?) Este ceva ce întotdeauna fac înainte de o piesă, și are efect chiar și când nu ai prea mult timp. Faci trageri cu o bară, dar în loc să le faci normal, ridică-te și ține-te timp de 10 secunde, apoi lasă-te ușor în jos, și apoi ridică-te iar. Ridicându-te în timp ce simți axa corpului tău, devine mai ușor să pui mușchi. Încearcă.

(Am să-mi cumpăr un bilet MOON SAGA mâine. ”În această eră de haos, am vrut să descriu încă o dată prietenia, iubirea, familia și legăturile, lucruri care ”ar trebui să existe” și pe care ”vreau să le țin existente”. Simt asta!) În timpul piesei, sunt cuvinte pe care Yoshinaka îi le transmite lui Yoshitsune din abisul morții ”Nu mai fugi. O poți face acum....” Vreau ca să iei aceste cuvinte cu tine. În viață, dacă începi să fugi de tine însuți, vei cădea rapid. Oricum, vreau să începi să-ți înfrunți slăbiciunile.

(De ce nu apari la Olimpiadă?) În fiecare zi e ca la Olimpiadă. Trăiesc cu un sentiment de tensiune astfel încât, fără a renunța până la sfârșit, folosesc tot ce am făcut până acum. Nu mă gândesc la o dată viitoare. Dacă înfrunți totul ca și cum ar fi ultima dată, atunci ziua de azi care a venit va fi cea mai bună zi. Nu-i așa?

(Cineva spune ceva despre soarele fierbinte și că o să-l aștepte afară după evenimente) Nu am să-ți spun să nu mă aștepți afară, dar te rog nu fă nimic ce te-ar putea face să leșini de la căldură. Dacă aud ceva despre un asemenea lucru, nu voi mai putea juca piesa deloc. M-am pregătit pentru Nagoya ieri. Astăzi filmez un PV după ce am stat treaz toată noaptea. Apoi mă duc direct să filmez o reclamă fără a dormi. Ce naiba e cu programul acesta?

(Hai să facem un concurs Magnum!) De ce ai concura pentru asta? E pentru a oferi plăcere femeilor, nu? Nu e ceva de concurat. Nu spune lucruri idioate, folosește-ți timpul pentru a-i oferi plăcere femeii tale dragi. Ai înțeles?

(Ce face Magnum-ul tău?) Are o febră teribilă. Poate că am depășit limita....

(Te rog să folosești emoticoane în răspunsurile tale) Folosesc bărbații emoticoane? Ar fi rău, nu? Dacă aș fi genul de bărbat care să folosească emoticoane tot timpul....simte-mi zâmbetul în inima ta. Nu într-o legătură de simboluri. Nu-i așa?

(Nu pot avea încredere în oameni) Măcat ai încredere în tine. Ești ultimul tău aliat. Începe de acolo.

(Zilele sunt fierbinți, dar și Magnum e în flăcări?) Prea mult....

(Sunt o elevă în anul II de liceu care vrea să se căsătorească cu YOU-kun) Este o poză cu el și KAZUYA care urmează să fie postată. Ei, am să-i spun.

(GACKT-san! Te rog să-i cerți pe toți bărbații ierbivori și ”M” din lume!) Ia o coasă și spune-le asta ”Bărbați care fac lucrurile pe jumătate nu au nimic între picioarre. Am să le tai!!!” Va pune KiAi în ei.

(Mulțumesc pentru commentul de la BREAKERZ Budokan! Ne-a dat KiAi) Dacă ți-a plăcut, sunt bucuros. Am auzit că și Chacha a fost acolo. A spus ”Momentul în care GACKT a apărut pe ecran, m-am tensionat. Ce a fost cu aceea tensiune?” Ei...mă întreb?

(Cineva spune că a devenit agitată privind la toate modelele noi de kimono de pe site) Noile kimono-uri sunt destul de bune. Sunt bine făcute. Cred că această moștenire a culturii este importantă. Dacă ești din Japonia, te rog să porți kimono de 2-3 ori pe vară. Vei învăța semnificația eleganței.

(”Erotismul” este adevărul bărbaților, nu?) Este de asemenea și datoria. Și scopul. Acesta este un ”bărbat”.

(Pot cei care au fugit în continuu de ei însuși să se ridice iar de unde au căzut?) Mai întâi încearcă să te ridici singură. Nu întreba dacă poți sau nu. Oricum, încearcă să acționezi fără să te gândești prea mult. Înainte de a ști, vei realiza că plângi la priveliștea de sus.

Ei, e timpul pentru filmări. Filmarea pentru videoclipul HAKURO începe acum. Așteptați-l. ”Nu există un asemenea lucru ca un zâmbet nenecesar în lume”, nu îndrăzniți să le uitați. Eiii...Presupun că voi pleca. Ei atunci, Adi-OS!!!

Gackt - LINE - 29 iulie 2012

În sfârșit, ziua de azi marchează sfârșitul piesei ”Yoshitsune Hiden” în Tokyo.
Scena finală din Tokyo.
E întotdeauna așa, dar timpul trece pe lângă mine.
Înainte de prima scenă, lucram de 10 zile,
Nici măcar să dorm nu aveam timp,
Dar asta deja e un trecut distant.
Înainte să realizez, scena finală a sosit deja.

Mi-am amintit ceva ce am spus acum mult timp.
Să creezi un concert, o scenă sau un film e ca și cum ai săpa un tunel.
Să-l termini îți ia mult timp și muncă.
Dar să treci prin el îți ia doar câteva secunde.

Acum, trebuie să încep să fac ajustările pentru scena din Nagoya.

Timpul este cu adevărat valoros.
Recent, am găsit un concept interesant într-un film intitulat ”TIME”.
Valoarea timpului ca înlocuitor a banilor nu se găsește doar în film.
Pentru mine, chiar acum, timpul este mai prețios decât orice.
Printre cei care au strâns ani,
Sunt probabil și persoane care și-ar dori să poată cumpăra timp.

În mod natural, este ceva imposibil.

Încerc să-mi trăiesc viața fără a pierde timpul,
Dar când privesc înapoi, întrebându-mă
Dacă chiar l-am pierdut,
Mă găsesc oftând.

Sunt încă o lucrare în progres.

Nici scena de astăzi nu va mai reveni vreodată.
Atât pentru oamenii care vin să o vadă,
Cât și pentru noi, care o jucăm,
Nu va veni niciodată înapoi.

Mă voi dedica astăzi mie însumi,
Ca să pot aduce publicului fiori și inspirație
Pe care nu le-au văzut sau simțit vreodată.
Pentru că asta este misiunea care mi s-a dat.

Ei, am plecat acum...

GACKT de astăzi = 80 puncte.



Twitter 20 iulie 2012

Neața. E toată lumea bine? Presupun că voi răspunde tuturor pentru puțin timp...Nu am atât de mult timp așa că mai slăbiți-mă. Ei, ei....

(Cineva vorbește despre faptul că a văzut MOON SAGA la TV și spune că lucrul cu firele e grozav, dar trebuie să fi fost greu) Picioarele mele sunt acoperite de vânătăi, atât de mult că e de râs. Ei, dacă vrei să surprinzi publicul în mod natural, trebuie să-ți asumi riscuri. Asta înseamnă să împresionezi.

(Dă tot ce ai cu cele 4 roluri/proiecte) Mulțumesc. Ei, atât cât povestea și scenariul decurge, e deja terminat așa că sunt puțin mai relaxat...Oh, din moment ce încep să scriu nuvela, probabil că stresul nu se va schimba...ei, am să dau tot ce am mai bun. Mulțumesc.

(Cineva spune că a fost la MOON SAGA ieri și a fost uimit de cât de strălucitori au părut fani, și că e posibil să meargă iar în septembrie, purtând un kimono) Sunt bucuros să aud asta. Piesa e destul de avant-garde, și încerc multe experimente noi. Vino să o vezi iar și iar. Această piesă este o revoluție în industria teatrului.

(Cineva spune că ar fi un barman grozav) Ca sprijin pentru pagina de facebook oficială Jack Daniels din Japonia, sărbătoresc Jack Daniels cu ei. Facem o petrecere de deschidere pentru pagina de facebook publică. Veniți?

(Frate! Este vreo întreprindere de a lustrui un Magnum?!!) Hey, hey, sunt timpi care și-l lustruiesc pe al lor? Nu îl lustruiești, îl folosești. Dacă îl lustruiești, doar îl ”....”, nu? Este despre a-l folosi corect, și cât de mult l-ai folosit.

(Cineva spune că vrea să bea un cocktail făcut de el la evenimentul Jack Daniels) În ziua petrecerii, mă gândesc să servesc și să stropesc pe toată lumea cu alcool. Verifică http://t.co/rqMGUHIj De acum încolo, mă voi juca și voi petrece cu Jack Daniels, așa că așteaptă.

(Cum e Magnum în ultimul timp? E în formă perfectă?) Am fost foarte ocupat recent cu ”Secretul lui Yoshitsune”. Dacă vrei să știi dacă e în formă perfectă sau nu, întreabă-l direct pe el.

(Cum uiți ceva ce vrei să uiți?) Nu poți uita ceva atât de simplu, nu? Nu e faptul că devii mai atent și amabil cu alte persoane dacă nu uiți lucruri, indiferent de cât de dureroase sunt, și le cari ca fiind propria ta rană? Ce ar fi să alegi să nu încerci să le uiți, ci să trăiești mai departe cu durerea?

(Cum te simți să-l interpretezi pe Oda Nobunaga?) L-am avut pe actorul de voce Wakamoto-san să-mi demonstreze cum făcea el vocea. Primul sentiment pe care l-am avut a fost că nu vreau să-i dezamăgesc pe fanii acestui joc. Pe lângă asta, KiAi.

(Viitorul meu e prea luminos să-l văd. 80 de ani rămași!! Să ajungem amândoi acolo zâmbind fericiți) Nu prea sunt încrezător în legătură cu 80 de ani, dar întotdeauna păstrez în inima mea ideea de a trăi astăzi cât de bine pot, fără regrete. Pot cei care nu trăiesc serios astăzi să găsească speranță în ziua de mâine? Astăzi vine primul, și atunci sunt recunoscător că pot întâmpina ziua de mâine în timp ce mă gândesc la ziua de ieri care nu se va mai întoarce niciodată. Așa trebuie să fie, nu?

(Osu!! E în regulă dacă te strig Aniki?) Strigă-mi din adâncul inimii tale, frate.

(Am început să mă îndrăgostesc de un american. Ce ar trebui să fac?) De ce mă întrebi pe mine asta? Dacă ai timp liber, atunci grăbește-te și învață un cuvânt din engleză. E ca o tastatură, U și I sunt exact una lângă cealaltă, nu? Studiază fără să dormi până când poți spune ceva asemănător în engleză. Ai înțeles?

(Trimite-ne o poză nud!) Aș fi arestat!! Nu speri să vezi asta la știri, nu? Mai lasă-mă.

(Sunt interesat de ”visul secret” pe care l-ai menționat alaltăieri pe ”Senpai Rock You”. Ce o să ne mai arăți? Abia aștept) Continuă să mă urmezi. De acum încolo, îți voi oferi acel vis ție și te voi impresiona în același timp. Promit. Promit să-mi risc viața în a te impresiona, așa încât chiar și după ce mor, indiferent de cât de trist ești sau când, îți vei aminti ce tip interesant era acolo și vei zâmbi.

(Altcineva vorbește despre faptul că a văzut MOON SAGA la TV) Vino să o vezi live. Nu poți înțelege impactul emoțional adevărat printr-un ecran. Live e cel mai bine. Totul e mai bun așa. Nu-i așa?

(M-am certat cu iubitul meu) Cearta e ceva ce faci cu repeziciunea de a o face. Nu te certa cu decizia pe jumătate luată. Acei oameni se numesc neserios bărbați și femei. Este o diferență între a avea o voință puternică și a fi egoist. Înfruntă-ți persoana prețioasă cu un centru puternic. Nu ai timp liber să te cerți.

Plec acum. Piesa începe de acum iar, astăzi. Această piesă este o revoluție. Asigurați-vă că vă faceți timp să o vedeți. Cu siguranță veți spune că sunteți bucuroși că ați făcut-o. Vreau ca această lucrare să fie o șansă pentru toți de a trăi în această eră, de a face chiar și un singur pas înainte. Nu știu cât de multe lucrări pot lăsa în urmă.

”Nu există asemenea lucru ca un zâmbet nenecesar în această lume” Amintiți-vă aceste cuvinte și colorați ziua de azi cu zâmbetele voastre. Ei, Adi-OS!!!!