Se afișează postările cu eticheta dolce and gabbana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dolce and gabbana. Afișați toate postările

duminică, 24 mai 2020

Gackt blog – 29 iulie 2017

Jurnal de călătorie cu jet lag ~Pentru prima data în Londra după ceva timp~

Sosit în Londra.
Am simțit că am ajuns într-o clipită, dar a fost un zbor de 7 ore.
Pentru mine, un zbor de o asemenea durată este unul suportabil.
Cu zborul de această data, am sentimental că jet lag-ul meu a dispărut complet.
Cel mult, este doar un ”sentiment” totuși…

Am plecat din New York la 22:00 și am ajuns în Londra la 10:00.
Din cauză că este o diferență de timp, chiar nu îmi pot da seama câte ore am stat de fapt în avion.

Pe baza informației de mai devreme, am auzit că aeroportul Heathrow a fost destul de aglomerat și că
La imigrări va fi desul de rău dar,
De fapt, m-am pus la coadă și am așteptat doar în jur de 5 minute la imigrări.
Asta este destul de rar…



A fost grozav până am trecut de imigrări cu ușurințî și am chemat un Uber,
Când nu aveam nici o idee unde ar trebui să aștept pentru el, deloc,
Și am tot continuat să merg în cercuri.
Ei bine, se întâmplă des.

Am decis ca, oricum, să întreb oamenii din jurul meu și încet m-am îndreptat spre destinația mea
Fără a mă agita,
Dar nu era nimeni din staff-ul aeroportului în timp ce mă apropiam de această parcare.
Și majoritatea persoanelor erau turiști, așadar erau doar multe persoane care erau pierdute, ca și mine.
Cu alte cuvinte, răspunsul pe care l-aș obține întrebându-i s-ar putea să nu fie corect.
Acest lanț negativ de evenimente a început, și eram cu toții în situația de a merge în cercuri
În același loc.
Atunci toată lumea a început cumva să meargă în spatele cuiva, ca din instinct,
Când această persoană a greșit și ea în primul rând, făcând să fie mai rău.
Acesta este un lanț haios.

În asemenea momente, cel care ia o direcție care este diferită de a celorlalți
Tinde să ajungă în mod neașteptat la destinație mai repede.



Am urcat în siguranță în mașina care am chemat-o, și ne-am îndreptat spre centrul Londrei.
Fiecare din clădirile excepțional de frumoase ce se aliniau pe străzi erau cu toate de bun gust.
Se poate spune că aceasta este cultura și rezultatul
Din reglementarea fermă a țării asupra aspectului clădirilor.
Renovarea a interiorului unei clădiri în timp ce îi păstrează istoricul, făcând mai ușor de locuit în ea.



Am mai spus asta înainte dar,
Dacă Japonia face ceva asemănător, la fel de ferm cu legea,
Cred că Japonia ar deveni una din cele câteva destinații de turism fără precedent in lume,
Și efectul economic din acest turism ar fi incomparabil cu ceea ce este acum.



Chiar este păcat.
Dacă o parte din Tokyo ar fi făcut ceva asemănător cu străzile din Kurashiki sau Kyoto,
Unde se păstrează aspectul istoric al străzilor în timp ce se modifică doar interiorul clădirilor,
Cred că ar deveni un oraș minunat de pitoresc.


Încă de după război până acum câteva decenii, Japonia a intrat într-o modernizare rapidă
Și a schimbat constant toate străzile vechi.
Cred că Japonia trebuie să reglementeze asta de aici încolo dar
Ei bine, presupun că nu sunt politicieni care să promoveze asta într-un mod serios.
Pot doar să spun că este păcat.


Dacă vom continua cu modernizarea, atunci, asemeni lui Dubai,
Va trebui să creem deseori drumuri noi tot timpul.
Toată munca este de fapt mai multă bătaie de cap dar...
Ei bine, in fine.

Spunând asemenea lucruri,
Presupun că comentarii de genul ”GACKT vorbește cu un aer de orgoliu...”
Vor apărea din nou pe 2ch și ziarele de bârfe de mâna a treia se vor lăsa duse de val
Și vor fi alimentate de asta, așadar
Voi încheia aiureala mea aici.

Acesta sunt doar eu spunând ceea ce vreau să spun.
Pentru că eu sincer, chiar cred că este o pierdere.

Ei bine,
În timp ce rezolv aia și aia, am ajuns în centrul Londrei.
După ce m-am cazat la hotel și am făcut un duș,
Am decis să merg pur și simplu afară și să arunc un ochi.
Este minunat să te simți atât de impresionat doar mergând prin oraș.


M-am gândit la asta în timp ce luam un ceai la o cafenea apropiată.
Ar fi grozav dacă ar putea face o mâncare delicioasă...

Multe persoane spun că mâncarea în Anglia este extrem de neconsumabilă.
Asta nu este ceva ce este limitat doar în Anglia totuși.

Desigur,
Din moment ce aceasta este doar o singură opinie, mi-ar plăcea să-l găsesc.
Un loc cu mâncare extrem de delicioasă.


Și în New York, am intrat într-un anumit restaurant thailandez să mânânc
Și am fost surprins de cât de delicios a fost.

Atunci, când am vorbit despre acest restaurant thailandez
Cu prietenii mei locali care locuiesc acolo de multă vreme,

Au spus ”Dacă ești un thailandez în New York, cu siguranță știi de el!”

Așadar se pare că e atât de delicios încât e faimos.

Dacă caut, cu siguranță va fi unul.
Voi merge să caut un loc delicios în timp ce cred în asta.

În timp ce savuram ceaiul, am privit în sus și
Am văzut doi bărbați care pur și simplu vorbeau despre ceva
Dar m-am gândit că era atât de frumos că am făcut din instinct o poză.


”Arată atât de pitoresc...”

Aceste cuvinte s-au revărsat.

Oricum, este atât de frig...
De ce este atât de frig deși e doar iulie?
Este uimitor de frig.

Oricum, am decis să merg și să cumpăr o geaca groasă.
Dacă rămân cu geaca mea subțire, care e potrivită pentru vară, o să răcesc.

Am mers și m-am îndreptat spre Dolce & Gabbana.
Mă gândeam să îmi iau o geacă grosuță, dar
Primul D&G era cu un concept nou și aveau doar linia oficială,
Și nu am putut găsi nimic.

Pe de altă parte, am găsit ceva interesant.

Cumva...
Este o frizerie în Dolce & Gabbana...
Nu am mai văzut niciodată așa ceva înainte.


Am întrebat staff-ul magazinului,

”Este pur și simplu de design sau
Chiar mă pot tunde aici?”

Și atunci,

”Desigur că tundem!”

Au răspuns, plini de încredere.
Sincer...mă gândeam, în timp ce vorbeam cu staff-ul puțin.
Aparent, este un alt magazin în Milan care este la fel ca aici,
Și acesta este al doilea în care au decis să-l creeze cu același concept.

O asemenea combinație este probabil o idee a erei moderne.
Hm, interesant.

Londra este interesant.
Sunt cumva entuziasmat.
Simt că știu de ce îi place lui Hotei-san acest oraș...
Cum era de așteptat din partea lui.

Mă întreb dacă ar trebui să încerc să merg în Zona 3...
Ei bine atunci, pornesc în explorarea orașului.

sâmbătă, 23 mai 2020

Gackt blog – 25 iulie 2017

Jurnal de călătorie cu jet lag – Arta aduce pâine –

Astăzi m-am trezit iar la 4 dimineața.
Cam e o rutină anuală, sau, mai degrabă, o rutină a găinii...
Sau ai putea spune că este un fenomen cu mine care devine un boșorog bătrân la cât de bine mă trezesc.


Clădirea Empire State, care poate fi văzută de la fereastra mea de hotel, este frumoasă.
Ar fi frumos să merg acolo dacă vremea era frumoasă, dar plouă ici și colo...
Dacă se oprește ploaia, s-ar putea să merg...

Am rămas acolo și mi-am terminat munca.
Pe la ora 10, m-am pregătit să ies.
În cealaltă zi, mi-am reparat telefonul în Times Square, dar era într-o condiție așa de proastă
Că este la fel de bun ca mine care nu poate lucra deloc.

Am deci să merg la un alt magazin să mi-l repare.
Ar putea fi din cauză că ecranul ce a fost schimbat este un produs de o terță parte,
Cu alte cuvinte ”Nu este original, ci un produs inferior din China”.
La naiba...M-au prins...

Ei chiar credeau că nu știam despre aceste lucruri și au făcut-o.
Sunt enervat...
Am mers să caut un alt magazin de reparații pentru telefoane mobile.

Dar...la intrare,

”Cum astăzi este dumincă, nu este deschis”

Spunea semnul, și am fost respins.

Așa că am început să merg și să caut un alt magazin.
Am auzit că este un magazin de reparații capabil în autogară
Așa că am decis să merg și să-l văd oricum.



Nu era nici un magazin care să arate astfel.
Când am întrebat polițistul de afară, a spus că este la un chioșc în clădire
Așa că am intrat iar.

M-am gândit că l-am găsit în sfârșit, dar pare mult prea suspicios...


”Chiar pot să o facă??”

Nu mă puteam abține să nu mă îndoiesc.
Oricum, i-am pus o varietate de întrebări.

”Am schimbat ecranul acum câteva zile și
Funcția 3D Touch nu răspunde bine, dar care crezi că ar fi motivul pentru asta?”

A răspuns direct.

”Ecranul ar putea fi un produs de pe piața secundară sau placa de bază are probleme...”

Am fost puțin surprins că a răspuns corect.
Este la fel cu ceea ce am suspectat...

De fapt, eu, GACKT, îmi pot desface propriul iPhone în bucăți și să-l modific,
Apoi să-l asamblez înapoi la forma lui originală...
Ai putea de asemnea spune că sunt singurul muzician in această industrie.
Pot să rescriu și programul puțin.
Cu alte cuvinte, sunt cam un tocilar.

”Cât de mult va costa?”

Am întrebat,

”Va costa în jur de 130 de dolari să-l schimb la un ecran original...”

Mi-a dat repede și direct o replică dar
Este un preț destul de rezonabil...

”Ei bine, atunci poți încerca să o schimbi pentru mine? Cât de mult va dura?”

Am întrebat,

”Poate în jur de 15 minute...”

Hey hey hey hey, 15 minute?
Chiar și pentru cei care sunt foarte experimentați va dura în jur de 20 până la 25 de minute,
În această industrie.
În timp ce acest gând îm trecea prin minte, i-am dat telefonul si el nu s-a așezat să lucreze,
Ci în schimb a rămas în picioare, și în timp ce vorbea la telefon cu o ureche, a început să lucreze.


Și atunci,
A lăsat șuruburile mici lejer pe o parte a masei.

În timp ce priveam de pe o parte, mă gândeam, dacă lasă șuruburile așa la întâmplare,
Nu îi va scădea eficiența în munca sa?

Șuruburile folosite la un iPhone sunt mai degrabă mici, și sunt destul de multe,
Și la o simplă privire par la fel, dar nu este adevărat.
Mai mult, sunt mulți reparatori care nu știu destul de bine încât să o facă corect,
Și le pun în locurile greșite
Pentru că sunt atât de mici.

În timp ce priveam la șuruburile plasate peste tot pe masă,

”Asta cu siguranță va dura mai mult de 15 minute, nu-i așa....”

Mă gândeam, în timp ce îl priveam cu o expresie dubioasă lângă el...
Gândindu-mă la asta cu calm, te face să te gândești ce naiba fac
De a trebuit să vin tocmai până în New York..

Totuși,
Cu o viteză la care nu m-am așteptat niciodată, nu, una pe care nimeni nu și-a imaginat-o vreodată,
Într-o clipită, a îndepărtat ecranul, apoi părțile importante,
Apoi a pus noul ecran.
Mai mult, când îl priveam curățând piesele scoase cu cârpa până ce erau complet curate,
Am descoperit că are de fapt o personalitate mai degrabă meticuloasă.

”Tipul acesta...o poate face...”

Am continuat să-l privesc cum lucrează de pe o parte fără a-mi arăta surprinderea.
Și mai mult.

Clienții veneau unul după altul.
Și fără ca mâinile lui să se oprească, a răspuns corect la întrebările clienților de parcă era ceva natural.

”Tipul acesta, e ca un maniac...!!!”

Pronunția sa în engleză sunase puțin diferit, așa că am întrebat de unde a venit, și

”Taijkistan...”

A fost cea ce a șoptit.

Înțeleg, asta are sens.
Dacă vii într-o țară necunoscută și nu poți lucra astfel,
Nu vei putea mânca...m-am gândit,
Și din nou am meditat la semnificația cuvintelor ”arta aduce pâinea”.

Nu contează ceea ce faci, dacă o poți face corect și ai ceva special în felul în care o faci,
Cu siguranță o vei putea face munca ta și vei putea face bani din ea.
Și pentru el, comparat cu a fi angajat să lucreze, fiind într-un astfel de mic magazin ca acesta,
De exemplu, și facând lucruri de unul singur probabil că îi aduce mai mulți bani.

Chiar și așa, abilitățile sale sunt bune.
În timp ce priveam în interior și verificam,

”Placa de bază nu are probleme,
Ecranul era un produs de terță parte rău, asta...”

A spu el, arătându-mi spatele ecranului.
Într-adevăr, era unul rău.
La naiba cu acel reparator...ce m-a enervat...

Apoi,
Abilitățile sale erau precise, indicând șuruburile greșite.

”Nu poți pune șurubul acesta aici...”

A spus, arătându-mi micile greșeli.
Este prea grozav...
În 15 minute, mi l-a returnat într-o condiție curată și terminată.

”Dacă nu funcționează după asta, spune-mi.
Voi verifica mai detaliat...”

Abilitățile sale erau atât de bune că am aplaudat.
Mai mult.
În această perioadă de lucru, câteva persoane diferite și-a lăsat telefoanele stricate
Cu vreo 3 sau 4 așteptând pentru reparare.

Probabil,
Știau că acest bărbat este abil,
Și toată lumea s-a adunat aici pentru reparații.

Minunat!!

Cât de neașteptat,
Să întâlnesc un asemenea artizan într-un asemenea loc!!!
Voi veni aici iar să schimb ecranul unui alt telefon.

L-am aplaudat, și i-am spus că am fost impresionat de el,
Și a zâmbit pentru prima dată.

”Dacă mai este vreo problemă, vino oricând...”

Lumea e mare.
Sincer.
Sunt tot felul de persoane în jur.
Sunt multe persoane talentate în jur.



Am urcat apoi în mașină,
Și de acolo am mers la magazin pentru hainele pe care le voi folosi când călătoresc în jurul Europei.
Recent îmi place poker-ul pentru ținuta vestimentară de poker,
Așa că am mers să arunc o privire.

Am sosit la Dolce & Gabbana
Și lângă el, din coincidență era Turnul Trump.




”Deci Turnul Trump este atât de mare...?”

Mă gândeam, eram ca un complet țăran venit în oraș.
Mă așteptam să mă decid rapid asupra hainelor mele când am intrat, dar
Ritmul staff-ului era încet...


A durat destul de mult timp pentru ei doar să pregătească lucrurile.
În timp ce priveam prin magazin, am descoperit o geantă ce mi-a sărit în ochi.

”Să te gândești că Dolce & Gabbana are așa ceva...”

Mă gândeam pe când îmi făceam poza privind în oglindă.
Destul de frumos.


Dacă cureaua poate fi ușor detașată cu o cataramă
Aș cumpăra-o imediat...m-am gândit, atras de culoarea grozavă a pielii.
Asta chiar este o piele minunată.

Nu am văzut niciodată o asemenea geantă de piele...

”Să te gândești că Dolce & Gabbana are așa ceva...”

Continuam să spun aceeași replică iar și iar.
Nu m-am putut decide dacă să o cumpăr sau nu.
Când a venit staff-ul către mine, am întrebat de preț.

”Cât de mult este aceasta??”

”Eeeehhhhmm, 27.000 de dolari.”

”Hah?”

Am crezut că am auzit greșit, și am întrebat de mai multe ori, dar tot primeam același răspuns.
Îți bați joc de mine,
Geanta asta este aproape 3 milioane de yeni???
Periculos, periculos!!!

Eram pe cale să mă las purtat de val și să o cumpăr...

Mai lasă-mă~~~~
Nu e ca și cum sunt Michael Jackson sau ceva.
Îți bați joc de mine...mă iei peste picior...

În timp ce mă gândeam la asta, încă eram indecis dacă să o cumpăr sau nu.
Ei bine,
Presupun că din moment ce sunt lucruri pe care nu îmi plac, nu este nevoie să le cumpăr...
M-am gândit, și cu o ezitare dureroasă, am ieșit din magazin.

În timp ce luam o pauză la o cafenea, m-am gândit la geanta de mai devreme.

Sunt multe lucruri șocante astăzi, dintr-un anumit motiv...
Se pare că încă mai sunt multe care se vor întâmpla astăzi.

Ei bine atunci,
După ce mânânc, poate că mă voi duce să și beau puțin...
Chiar și așa, 3 milioane de yeni...
Naaah, nici gând, nici gând...

vineri, 18 ianuarie 2019

Gackt blog – 10 iulie 2017

Relaxându-mă astăzi la Hotel Mandarin

Seniorul meu m-a contactat.

”Și GACKT este în Vegas? Ei, să ne întâlnim atunci!”

M-am pregătit și m-am îndreptat spre Hotel Mandarin.
Când am sosit acolo și am privit în jur, ambiența pare destul de bună.
Indiferent de țara în care merg, Hotel Mandarin întotdeauna are o calitate bună.


Din moment ce au un Sky Lobby, am urcat să arunc o privire,
Și un peisaj ce arăta foarte mult a Vegas se întindea înaintea mea.



Cred că am vizitat Vegas  destul de multe ori, dar sunt o persoană cu un simț ai direcției foarte prost,
Nu am nici o idee unde este situat acest hotel.

Când am privit în jos, am putut vedea Dolce & Gabbana.



”Ah! Deci aici este!!”

Nu am nici o idee unde sunt. Este jenant.

Seniorul meu aștepta la cafenea.
După o perioadă, un chip somnoros a apărut.

”E prea cald la piscină!”

După ce am savurat un ceai pentru o perioadă, ne-am dus din nou la piscină.



Astăzi, am decis să nu participăm la nici un turneu și doar să ne relaxăm.
După ce l-am prezentat pe Takumi seniorilor mei, am vorbit pentru o perioadă.

Unul dintre seniorii mei a spus asta fără grabă.

”De ce ești atât de pasionat de poker?? Dat fiind faptul că GACKT joacă, este așa de distractiv?”

De acolo, am ajuns să vorbim despre poker la marginea piscinii până s-a înserat.



Întrebările care mi-au fost adresate au fost destul de precise,
Dar presupun că ai putea spune că asta este de așteptat când vorbești cu executivii de afaceri.
Au înțeles repede că nu este un joc care poate fi câștigat doar pe baza probabilității,
Și instinctiv au priceput că tacticile din timpul jocului sunt similare cu cele folosite în negocieri.

Presupun că de aceea mulți din jucătorii de poker sunt și executivi de afaceri.
Este un număr uzual de executivi care iubesc pokerul.


Conversația a devenit destul de interesantă, dar pe la jumătatea ei, a trebuit să mă scuz.

M-am îndreptat spre un restaurant unde am făcut o rezervare cu Takumi.




Takumi l-a lăudat, spunând că este destul de delicios așa că am decis să fac o încercare
Dar sincer, nu prea știu...

Presupun că ai putea spune că este american, însă am părăsit restaurantul neînțelegând
De ce este un restaurant popular când este fără gust.



Oricum, mă voi relaxa astăzi, și mă voi pregăti pentru turneul ce începe de mâine.

Ei bine atunci,
Mă întreb ce o să se întâmple.
Abia aștept.