Perfuzie de dimineață
Când am sosit în Japonia de dimineață,
M-am îndreptat direct spre spital.
Este pentru o perfuzie.
Am fost pe perfuzie cam pentru o oră, dar
Era atât de frig încât corpul meu simțea că îngheață
Și totuși, purtam mânecă scurtă.
De fapt urăsc mânecile lungi,
Așa că întotdeauna port un tricou și jeacă.
Urăsc rândurile de haine,
Așadar port o cămașă cu jeacă cu acest scop.
De aceea, este foarte frig.
Chiar și așa, mi s-a spus că astăzi este de fapt cald
Și când am privit la cer,
Am fost surprins de cât de frumos era.
Cu toate acestea, este frig.
Următorul lucru, am trecut la o întâlnire.
După ce am terminat întâlnirea lungă de 3 ore continue,
Am făcut repede antrenamentul de dimineață pe care nu l-am putut face.
Somnoloența mea a dispărut imediat.
Și astfel, am trecut la studio
Și am început imediat să lucrăm.
De data asta, ședința foto este pentru a adăuga poze noi
La o versiune-carte a blog-ului pe care am făcut-o acum ceva timp.
Ședința foto a durat până noaptea târziu.
Când am privit la pozele ce au fost făcute,
M-am gândit, ”Par mai în vârstă”...
Și încă o dată, am devenit conștient de propria mea vârstă.
Comparat cu versiunea mea din trecut
Cu siguranță am înaintat în vârstă.
Dar, să înaintezi în vârstă astfel nu este rău.
Cantitatea de lucruri pe care trebuie să le fac cresc în fiecare an.
Asta este și pentru antrenament.
Dacă nu sunt atent cu corpul meu
Va deveni nefolositor într-o clipită.
Dar, acesta este un lucru de bază.
Vârsta mea de 40 este de dragul de a fi capabil
Să sărbătoresc cea mai grozavă și bună a 50-a zi de naștere.
Trebuie să dau ce am mai bun.
Ar fi grozav dacă aș putea să mă eliberez de stres
Seara, la o cină cu toată lumea, dar...
Cât timp sunt în Japonia
Sunt foarte ocupat așa că nu prea am ce face.
Voi face ce trebuie să fac bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!