Gackt blog – 30 iulie 2017

Jurnal de călătorie cu jet lag ~Impresionat de o cină dincolo de așteptările mele în Londra~

După ce mi-am terminat antrenamentul dimineață,

Am decis să mă plimb prin oraș lejer, fără vreo destinație.

Aspectul străzii este chiar frumos.

Chiar acum, cum ar trebui să exprim asta.

Nu doar că este frumos, pot de asemenea simți cumva un aer de pericol.

Ce o fi...

Presupun că ar trebui să-l descriu ca fiind o tensiune unică.

Oricum, nu este încă un oraș frumos controlat,

Presupun că pot spune că aici este

Un anumit fel de presiune, opresiune,

Și, chiar și acum, o energie ce pare că e pe cale să explodeze.

În timp ce simt asta, am mers într-un restaurant și mi-am savurat încet ceaiul.

Am decis să merg prin oraș cu mașina pentru o perioadă.

Apoi am mers iar pe jos.

Oricum, este frig.

Pentru că era atât de frig, am mers să cumpăr altă geacă.

Am realizat că cumpăr doar geci indiferent de țara în care mă duc.

Oricum, este doar pentru că este pur și simplu frig.

Cum seara se apropia, centrul orașului a început să se umple de oameni.

Felul în care aceste persoane se adună este unic...ce este???

Mă întreb dacă este modul în care este construit locul de mă face să mă simt astfel.

Am simțit asta și când am fost în Austria în trecut, dar

Mă întreb dacă ar trebui să spun că este o energie unică...

Este totuși diferită față de atunci.

Ei bine, dacă spun astfel de lucruri pentru prea mult timp

Voi fi iar tratat ca un ciudat așa că o să o las baltă.

Magazinul Apple pe care l-am găsit de-a lungul străzii arată și el grozav.

Am fost impresionat de arhitectura din Paris dar m-am gândit că și Londra se descurcă destul de bine,

Și am privit în interiorul magazinului.

Erau pur și simplu prea multe persoane, și nu prea mi-a venit să intru mai deloc.

Pentru cină,

Secretara mea a găsit un restaurant numit ALYN WILLIAMS

În Hotelul Westbury.

Sincer vorbind,

Inițial nu prea așteptam cu nerăbdare, dar

Fiecare fel care a fost servit

A fost atât de delicios, dincolo de așteptările mele, ceea ce m-a surprins.

Nu, expresia mea posibil să fi fost prea exagerată, dar aspectul, cum a fost gătit,

Și asezonarea delicată m-au surprins.

Și vinul a fost abundent, și servirea, delicată.

Mai mult, prețul a fost destul de rezonabil.

Un astfel de echilibru minunat este chiar copleșitor.

Să mă gândesc că voi putea avea o masă de calitate cu un asemenea echilibru, cu o asemenea servire.

Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am renunțat...

Restaurantele delicioase chiar există atât timp cât le cauți, până la urmă.

Chiar și așa.

După ce a trecut de ora 9 seara, un număr neobișnuit de clienți au început să apară.

Înainte de asta, nu venea nimeni deloc, așadar,

Mă întrebasem ”Este restaurantul acesta în regulă...”

Dar cumva, se pare că londonezii iau cina destul de târziu.

Indiferent de care restaurant este, sunt plini chiar și după 10 sau 11 seara...

Când am ieșit afară, în sfârșit se mai întunecase.

Chiar dacă era deja trecut de ora 10.

Chiar și așa, este friiiiiig!!!!

În ciuda faptului că încă este iulie.

De data aceasta, când am spus ”Este frig! Este frig!”,

Au fost idioți care mi-au trimis mesaje anumea spunând

”GACKT exagerează! Nici gând să fie atât de frig!” așa că

O să fac o poză a ceea ce lumea poartă în oraș de data aceasta.

Priviți.

Asta nu este ceea ce porți în iulie, nu-i așa?

Dacă este Japonia, asta cu siguranță ar fi ce ai purta la sfârșitul toamnei.

Sunt terminat!

Oricum,

Luminile nopții în Londra sunt chiar frumoase.

Ei bine atunci...

O să merg să rătăcesc puțin.

Pe mâine.

Gackt blog – 29 iulie 2017

Jurnal de călătorie cu jet lag ~Pentru prima data în Londra după ceva timp~

Sosit în Londra.

Am simțit că am ajuns într-o clipită, dar a fost un zbor de 7 ore.

Pentru mine, un zbor de o asemenea durată este unul suportabil.

Cu zborul de această data, am sentimental că jet lag-ul meu a dispărut complet.

Cel mult, este doar un ”sentiment” totuși…

Am plecat din New York la 22:00 și am ajuns în Londra la 10:00.

Din cauză că este o diferență de timp, chiar nu îmi pot da seama câte ore am stat de fapt în avion.

Pe baza informației de mai devreme, am auzit că aeroportul Heathrow a fost destul de aglomerat și că

La imigrări va fi desul de rău dar,

De fapt, m-am pus la coadă și am așteptat doar în jur de 5 minute la imigrări.

Asta este destul de rar…

A fost grozav până am trecut de imigrări cu ușurințî și am chemat un Uber,

Când nu aveam nici o idee unde ar trebui să aștept pentru el, deloc,

Și am tot continuat să merg în cercuri.

Ei bine, se întâmplă des.

Am decis ca, oricum, să întreb oamenii din jurul meu și încet m-am îndreptat spre destinația mea

Fără a mă agita,

Dar nu era nimeni din staff-ul aeroportului în timp ce mă apropiam de această parcare.

Și majoritatea persoanelor erau turiști, așadar erau doar multe persoane care erau pierdute, ca și mine.

Cu alte cuvinte, răspunsul pe care l-aș obține întrebându-i s-ar putea să nu fie corect.

Acest lanț negativ de evenimente a început, și eram cu toții în situația de a merge în cercuri

În același loc.

Atunci toată lumea a început cumva să meargă în spatele cuiva, ca din instinct,

Când această persoană a greșit și ea în primul rând, făcând să fie mai rău.

Acesta este un lanț haios.

În asemenea momente, cel care ia o direcție care este diferită de a celorlalți

Tinde să ajungă în mod neașteptat la destinație mai repede.

Am urcat în siguranță în mașina care am chemat-o, și ne-am îndreptat spre centrul Londrei.

Fiecare din clădirile excepțional de frumoase ce se aliniau pe străzi erau cu toate de bun gust.

Se poate spune că aceasta este cultura și rezultatul

Din reglementarea fermă a țării asupra aspectului clădirilor.

Renovarea a interiorului unei clădiri în timp ce îi păstrează istoricul, făcând mai ușor de locuit în ea.

Am mai spus asta înainte dar,

Dacă Japonia face ceva asemănător, la fel de ferm cu legea,

Cred că Japonia ar deveni una din cele câteva destinații de turism fără precedent in lume,

Și efectul economic din acest turism ar fi incomparabil cu ceea ce este acum.

Chiar este păcat.

Dacă o parte din Tokyo ar fi făcut ceva asemănător cu străzile din Kurashiki sau Kyoto,

Unde se păstrează aspectul istoric al străzilor în timp ce se modifică doar interiorul clădirilor,

Cred că ar deveni un oraș minunat de pitoresc.

Încă de după război până acum câteva decenii, Japonia a intrat într-o modernizare rapidă

Și a schimbat constant toate străzile vechi.

Cred că Japonia trebuie să reglementeze asta de aici încolo dar

Ei bine, presupun că nu sunt politicieni care să promoveze asta într-un mod serios.

Pot doar să spun că este păcat.

Dacă vom continua cu modernizarea, atunci, asemeni lui Dubai,

Va trebui să creem deseori drumuri noi tot timpul.

Toată munca este de fapt mai multă bătaie de cap dar...

Ei bine, in fine.

Spunând asemenea lucruri,

Presupun că comentarii de genul ”GACKT vorbește cu un aer de orgoliu...”

Vor apărea din nou pe 2ch și ziarele de bârfe de mâna a treia se vor lăsa duse de val

Și vor fi alimentate de asta, așadar

Voi încheia aiureala mea aici.

Acesta sunt doar eu spunând ceea ce vreau să spun.

Pentru că eu sincer, chiar cred că este o pierdere.

Ei bine,

În timp ce rezolv aia și aia, am ajuns în centrul Londrei.

După ce m-am cazat la hotel și am făcut un duș,

Am decis să merg pur și simplu afară și să arunc un ochi.

Este minunat să te simți atât de impresionat doar mergând prin oraș.

M-am gândit la asta în timp ce luam un ceai la o cafenea apropiată.

Ar fi grozav dacă ar putea face o mâncare delicioasă...

Multe persoane spun că mâncarea în Anglia este extrem de neconsumabilă.

Asta nu este ceva ce este limitat doar în Anglia totuși.

Desigur,

Din moment ce aceasta este doar o singură opinie, mi-ar plăcea să-l găsesc.

Un loc cu mâncare extrem de delicioasă.

Și în New York, am intrat într-un anumit restaurant thailandez să mânânc

Și am fost surprins de cât de delicios a fost.

Atunci, când am vorbit despre acest restaurant thailandez

Cu prietenii mei locali care locuiesc acolo de multă vreme,

Au spus ”Dacă ești un thailandez în New York, cu siguranță știi de el!”

Așadar se pare că e atât de delicios încât e faimos.

Dacă caut, cu siguranță va fi unul.

Voi merge să caut un loc delicios în timp ce cred în asta.

În timp ce savuram ceaiul, am privit în sus și

Am văzut doi bărbați care pur și simplu vorbeau despre ceva

Dar m-am gândit că era atât de frumos că am făcut din instinct o poză.

”Arată atât de pitoresc...”

Aceste cuvinte s-au revărsat.

Oricum, este atât de frig...

De ce este atât de frig deși e doar iulie?

Este uimitor de frig.

Oricum, am decis să merg și să cumpăr o geaca groasă.

Dacă rămân cu geaca mea subțire, care e potrivită pentru vară, o să răcesc.

Am mers și m-am îndreptat spre Dolce & Gabbana.

Mă gândeam să îmi iau o geacă grosuță, dar

Primul D&G era cu un concept nou și aveau doar linia oficială,

Și nu am putut găsi nimic.

Pe de altă parte, am găsit ceva interesant.

Cumva...

Este o frizerie în Dolce & Gabbana...

Nu am mai văzut niciodată așa ceva înainte.

Am întrebat staff-ul magazinului,

”Este pur și simplu de design sau

Chiar mă pot tunde aici?”

Și atunci,

”Desigur că tundem!”

Au răspuns, plini de încredere.

Sincer...mă gândeam, în timp ce vorbeam cu staff-ul puțin.

Aparent, este un alt magazin în Milan care este la fel ca aici,

Și acesta este al doilea în care au decis să-l creeze cu același concept.

O asemenea combinație este probabil o idee a erei moderne.

Hm, interesant.

Londra este interesant.

Sunt cumva entuziasmat.

Simt că știu de ce îi place lui Hotei-san acest oraș...

Cum era de așteptat din partea lui.

Mă întreb dacă ar trebui să încerc să merg în Zona 3...

Ei bine atunci, pornesc în explorarea orașului.

Gackt blog – 28 iulie 2017

La revedere, New York

M-am trezit simțindu-mă excepțional de rău dimineața asta, și dintr-un motiv, mă durea capul.

Încă somnoros, am mers la baie și mi-am privit chipul în oglindă.

”Atom...”

Cuvintele au ieșit fără vreo intenție.

Este excepțional de rar pentru mine

Să am părul atât de răvășit.

Când adorm, nu mă mișc deloc,

Și nu mă clintesc, de parcă sunt mort.

Desigur,

Nu este ceva ce am descoperit singur dar

Pentru că mi s-a spus asta de nenumărate ori în trecut, presupun că așa trebuie să fie.

Singurele motive la care mă pot gândi ca părul meu să fie așa de răvășit,

Este fie că am avut un coșmar,

Sau că a fost ceva ce m-a obosit complet,

Sau mi s-a făcut o farsă de cineva...

Ei bine,

Nu poate fi o farsă și un coșmar este probabil, dar

Nu îmi pot aminti să fi visat ceva deloc.

Din moment ce e amuzant, am făcut o poză.

Asta fiind spusă,

Ieri am mers la un restaurant faimos, dar

Mi-au spus că trebuie să-mi scot pălăria din cauza codului vestimentar

Așa că mi-am dat-o jos, și a trebuit sî-mi dau părul peste cap pentru prima dată după ceva timp.

Privind la mine în fereastră, un cuvânt mi-a venit în minte.

”Nedemn...”

M-am pregătit și m-am întreptat spre aeroport.

Drumul către Heathrow era destul de aglomerat.

Chiar și așa, mă îndrept spre aeroport cu 3 ore înainte așa încât

Mă asigur că cu siguranță mă urc în avion fără probleme de data aceasta.

Oricum, este vast.

Întotdeauna ajung să mă gândesc ”Chiar este vast...”.

Mărimea râului, mărimea parcărilor,

Grosimea fiecărui copac....

Este ceva diferit, orice ar fi.

Când m-am uitat afară,

Am văzut mașini aliniate la nimereală pe o bucată de pământ mare.

”Poate că este o fabrică de mașini??”

M-am gândit, și am continuat să mă uit pentru o perioadă.

Dar, mi-am dat seama că e ciudat, și am întrebat șoferul.

”Suntem cumva deja în apropierea aeroportului?”

La asta, el a zis,

”Deja am ajuns de câteva minute.”

Cu un răspuns pe care îl așteptam.

”Glumești...cât de mare e....”

Șoptisem în mintea mea.

Oricum, este mare,

Doar că, cum merg oamenii care și-au parcat mașinile în partea asta

Până la terminal??

Distanța este prea mare, și nu se simte că ar fi posibil să mergi până acolo.

După o perioadă, am văzut în final terminalul, dar

Este mult prea mare.

Când am întrebat șoferul, ”Nu este prea mare?”,

Mi-a dat acest răspuns.

”E încă bine la Heathrow.

Pentru că sunt doar 3 din aceste terminale uriașe.

La aeroportul JFK, sunt cel puțin 7.”

Glumești...

Poți măcar să ai 7 din astea???

Nu este deja asta mărimea unui oraș.

Scara este atât de mare că chiar nu știu.

Când am intrat, cozi erau peste tot.

M-am uitat după recepția pentru clasa întâi, dar nu o puteam găsi.

Când am găsit-o, mă gândeam în cele din urmă, dar

Recent, majoritatea procedurilor de îmbarcare de la United

Sunt deseori făcute automat, indiferent de ce clasă ești.

Nu sunt obișnuit cu asta.

Sincer vorbind, o urăsc.

Dar,

Dacă spun așa ceva, probabil că voi fi lăsat în urmă de vremuri.

Prefer să vorbesc cu o persoană la recepție în timp ce lucrurile sunt aranjate.

Când văd un zâmbet minunat la sfârșit,

Starea mea de spirit pentru aceea zi va fi minunată.

Mașina asta nu are acel schimb deloc.

Cât de trist...

Când am mers la verificarea de siguritate,

O priveliște de nedescris se desfășura înaintea ochilor mei.

Ce naiba este cu această coadă...mă gândisem, în timp ce mă apropiam.

Ai putea la fel de bine să spui că nu se mișcă deloc.

Îmi e prea rău.

Doar ce naiba se întâmplă?? Mă gândisem și mă îndreptasem,

Și am întrebat staff-ul aeroportului unde ar trebui să meargă clasa întâi.

Atunci, au răspuns că clasa întâi nu e aici ci acolo, și a indicat.

Înțeleg, înțeleg,

Clasa întâi poate trece mult mai ușor!

Mulțumesc lui Dumnezeu...mă gândeam, și exact când începusem să mă simt mai fericit...

Mi-a scăpat fără intenție când am mers la linia pentru clasa întâi.

”DAR ESTE LA FEL!”

Ce naiba este cu linia asta.

Și ceilalți pasageri care s-au așezat după mine

Au avut cu toții aceeași reacție ca și mine.

”He....y, ce naiba e asta!!”

”Asta nu e clasa întâi, cu siguranță!!”

Am putut auzi o varietate de voci.

După asta și aia, în ciuda faptului că am ajus cu 3 ore mai devreme,

Când am ajuns în cele din urmă la poarta de îmbarcare, abia am mai avut timp,

Și am realizat că dacă veneam cu 2 ore înainte în schimb, nu aș fi reușit la timp,

Ceea ce m-a făcut să mă înfior.

Presupun că vor fi persoane care nu au reușit la timp...

M-am așezat pe locul meu, și din moment ce mă simțeam ușurat, am făcut o poză.

Ei bine,

Plec acum din New York.

Ne vedem mâine.

Gackt blog – 27 iulie 2017

Au trecut 16 ani

M-am îndreptat spre sala de gimnastică să încep dimineața cu antrenament.

Ca de obicei, sunt singur în sala de gimnastică spațioasă.

Chiar este rar să întâlnesc pe cineva în sala hotelului.

Ei bine, presupun că depinde și de fusul orar.

M-am antrenat cam o oră și apoi mi-am schimbat hainele.

M-am dus la cafeneaua de alături și am savurat un ceai în timp ce îmi terminam munca.

Munca mea se terminase în câteva ore, și am stat acolo privind trecători pentru o perioadă.

Totuși, planul meu pentru astăzi nu a fost decis, dar

Brusc mi-a trecut prin cap.

”Ei bine, să mergem la World Trade Center...”

Am urcat în mașină într-o stare de spirit plăcută.

Inițial,

Intenționam să-mi prezint omagiile înainte de a pleca din New York,

Dar dintr-un anumit motiv, nu îmi puteam stăpâni sentimentele.

Și vremea de astăzi era bună.

Am decis să o iau încet mergând acolo.

În timp ce mașina se mișca, am privit la peisaj prin fereastră pentru o perioadă.

Inițial, în trecut, puteai vedea World Trade Center de aici...

Gândul mi-a trecut prin minte în timp ce mă îndreptam către locație.

Au trecut 16 ani de la aceea zi, și nu știu cât de mult s-a schimbat.

Sincer, nici măcar nu îmi pot imagina ce a devenit.

Mașinile nu pot intra în zona din apropiere.

Cum nu mai pot înainta, am coborât și am început să merg pe jos.

În timp ce mergeam, ceva ce semăna cu un monument, pe care nu l-am văzut niciodată, a apărut.

Pur și simplu, ce e asta...m-am întrebat, și m-am apropiat.

Nu prea îmi putea da seama, așa că am decis să o las pe mai târziu.

Lângă, era noul World Trade Center care era construit.

Începea să arate ca și cum era complet, dar presupun că va mai avea nevoie de timp.

Erau cărări mici, și când am trecut prin,

Am ajuns în cele din urmă la locația World Trade Center.

Ceea ce se dezvăluia în fața ochilor mei era

Un monument enorm care avea un hău uriaș.

Apa trecea către centru și curgea în jos.

Era de parcă curăța sufletul.

Pe perimetrul exterior, numele celor care au pierit erau gravate.

Când am vizitat acum 16 ani,

Fumul încă se ridica din ruine

Chiar dacă trecuse 2 luni după ce 911 avusese loc.

Staff-ul local spusese

”Focul încă mocnește, și nu a fost stins...”

Asta este ceea ce mi-am amintit.

Aceea scenă încă arde în mintea mea.

Corpul meu se cutremurase de le realitatea feroce

Că dacă acesta ar fi fost un război, asemenea priveliști ar fi fost peste tot.

Asta se știe fără a spune dar

Acum, desigur, asemenea priveliști nu rămân.

În timp ce simțeam splendoarea potențialului uman de la cum puteam privi

La aceelași loc și să văd că s-a schimbat atât de mult în 16 ani,

Am atins piatra cu degetele mele, știind că nu trebuie niciodată să uităm aceea tragedie.

După ce mi-am prezentat omagiile pentru o perioadă,

Am decis să merg să arunc o privire la clădirea ce părea ca un monument.

Din moment ce avea ceva ce părea ca o ușă pe dinafară, ar trebui să pot intra.

Ușa era neașteptat de îngustă...

Ce naiba...mă gândeam pe când intram să arunc o privire.

Eram surprins de spațiul vast ce nu putea fi imaginat din afară.

Pur și simplu ce e asta...mă întrebam, în timp ce gura mea era cască.

Oricum, e vast.

Structura și era neobișnuită, dar rămăsesem fără cuvinte

La mărimea copleșitoare și amploarea structurii.

America este o țară uimitoare.

Este de parcă își arată existența lumii prin restaurare.

Oricum, este uimitor...

Pe drum înapoi, peisajul din mașină cumva părea singuratic.

Nu, ar trebui să fie pentru că eu cred că este singuratic.

O să mă merg încetișor la un ceai.

Fie ca lumea să fie pașnică.