Secţiunea II 覚醒 ( Trezirea ) - Capitolul 2

限界をしったバイクじこう

Genkai wo Shitta Baiku Jikou

(Un accident de motocicletă ce mi-a arătat limitele)

Tatăl meu era o persoană schimbătoare. Prima dată când tata m-a învăţat să conduc aveam doisprezece ani. Nu era o transmisie automată, era manuală. A spus că nu ar fi adecvat să nu ştiu să conduc, aşa că m-a învăţat de pe locul pasagerului.

Prima dată când am mers pe o motocicletă, aveam deja toate cunoştinţele necesare, unde era ambreiajul şi acceleratorul, aşa că puteam merge pe o motocicletă. La început, mergeam încet. Cred că aveam şaptesprezece ani.

Motocicleta pe care am învăţat să merg era o Yamaha RZ250. Deşi era o 250, era mare şi nu era o comparaţie nefavorabilă cu 400. Pentru că erau două pistoane, avea o acceleraţie grozavă. Era foarte rapidă. Dacă aş fi învăţat pe o altă motocicletă, nu cred că mi-ar fi plăcut aşa de mult.

Modul în care mergeam era foarte periculos. Cred că e ciudat că nu am murit niciodată. Mergând cu 70-80 km/h, în timp ce întreceam maşina din faţa mea pe partea stângă, brusc eram prins într-o curbă între un telefon public şi o maşină. Dar rar am avut un accident. 

Apoi într-o zi, am renunţat la motocicletă.

În acea zi, pentru că a plouat cu o zi înainte, era mult nisip pe drum. Mergeam periculos ca de obicei, şi într-un colţ mai greu de trecut, roţile mele au alunecat brusc. Eu şi motocicleta mea patinam.

Curba era pe partea dreaptă. Puteam vedea un perete solid în faţa mea. Cum peretele se apropia, ştiam.

Am să mor.

Într-o clipă, am dat drumul motocicletei şi încă mă îndreptam spre perete. Roţile au fost prinse în şanţ în faţa peretului, şi motocicleta a zburat în aer şi a început să se întoarcă spre mine. Puteam vedea motocicleta venind spre capul meu. Imediat după asta, motocicleta s-a izbit de drum, avariată serios. Nu era nimic rămas întreg.

Braţul meu drept era rănit. Asfaltul l-a sfâşiat, şi deşi l-am răzuit cu un cuţit, încă mai am cicatrici. 

M-am oprit din mers pe motociclete. A fost pentru că am realizat care îmi sunt limitele. După asta, m-am îndreptat spre maşini. Am avut un total de zece maşini. 

Prima mea maşină a fost o Toyota Toreno. Numită un ''86'', era o maşină faimoasă în cluburile de maşini. Era maşina tipului de la manga ''Initial D''.

Deşi conduceam o maşină acum, nu mi-am schimbat modul de conducere. Deseori au trebuit să cheme ambulanţa pentru mine. O dată, au trebuit să cheme pompierii pentru că maşina mi-a luat foc. Sfârşitul obiceiului meu de a conduce periculos a fost acelaşi ca al motocicletei. M-am izbit în ceva, şi maşina mea a început să se învărtă. S-a întors cu susul în jos, şi s-a izbit de suprafața drumului, încă învârtindu-se, şi era pe jumătate distrusă. Şi acum mă întreb cum am supraveţuit.

M-am târât afară din maşină, asigurându-mă că sunt încă în viaţă. Apoi, văzându-mi maşina pe jumătate distrusă, am început absent să fumez. Mi-am sunat fosta prietenă.

Pentru că o iubeam cu adevărat, am condus neglijent. Chiar dacă aveam încă sentimente unul pentru celălalt, a trebuit să ne despărţim.

A început să plângă şi să ţipe la telefon.

''CE CREZI CĂ FACI?''

Când i-am auzit vocea, am realizat pentru prima dată. Ce naiba făceam, făcând-o să plângă? Am fost jenat.

După asta, m-am oprit din condus în mod nechibzuit. Atunci a fost ultima dată când am condus periculos. Oricum, nu am putut vedea nimic.

Mulţi din prietenii mei au murit. Ei vroiau să trăiască şi au murit, dar eu, care vroiam să văd cum e să mor, sunt încă în viaţă. Pur şi simplu nu am putut suporta să văd asta.