Secţiunea III 激流 ( Un curent rapid ) - Capitolul 5

マダガスカルの決闘

Madagascar no Kettou

(Duel în Madagascar)

Acum trei ani, am fost în Madagascar. O ţară insulară mică pe partea estică a continentului african, este de 1,6 ori cât Japonia şi are o populaţie de 1.600.000.

Am mers să lucrez pentru NHK. Când mi-au spus despre asta, am crezut că aş putea să cuget aspura sufletului meu acolo. În acel moment, aveam nevoie de asta.

Era al doilea an de carieră solo. În timp ce continuam cu activităţile mele muzicale, căutam cum puteam aspira pentru ceea ce vroiam în propriul meu stil.

Am mers în sate unde lucruri ca ’’Madagascar Wrestling’’ şi ’’Madagascar Boxing’’ erau populare.

Într-adevăr, a fost uimitor. Când am sosit în sat, sătenii erau drogaţi pentru că fumaseră marijuana. Şi totuşi, pentru că în fiecare zi merg mulţi kilometri, scot apă, îşi lucrează pământul, un astfel de mod de viaţă le-a modelat trupurile în ceva ce semăna cu sculpturile.

Tipi aceştia se luptau fără să folosească mănuşi. Trebuie să fi fost instinctul.

Oamenii formau un cer în jurul persoanelor care se luptă, iar femeile şi copii privesc lupta. Era şi un loc de testare a puterii bărbaţilor. În mod natural, erau şi persoane nesemnificative. Era foarte înfricoşitor. Doar privindu-i, simţeam frica. Puterea musculară a luptătorilor. Toţi africani aveau muşchi de oţel.

La început, doar priveam. Atunci, directorul a început să mă întrebe ’’Gackt-san, vrei să lupţi?’’

’’Când spui ’să lupţi’ încerci să mă convingi?’’

În acel moment, cineva a terminat lupta, şi am decis să lupt. Vroiam să lupt cu unul ca ei!

Cam o sută de persoane, adulţi şi copii, s-au strâns, formând un cerc gigant în jurul meu. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat aşa ceva. În acel mijloc de oameni, nu ştiam, stăteam singur, înconjurat.

Să fiu supus astfel era de asemenea prima dată pentru mine. Din adâncul inimii mele, eram nesemnificativ. Dar, în acelaşi timp, inima mea bătea foarte repede. În acea competiţie, nu aveam unde fugi, şi în această situaţie periculoasă, eram foarte emoţionat şi agitat.

Stăteam în mijlocul cercului de nisip, ce făcea un zgomot puternic, şi chiar în faţa mea puteam vedea patru sau cinci persoane africane energice. Pe acea parte, într-un ton sălbatic şi nepăsător, un bărbat ce părea a fi antrenorul, stârnea oamenii. În limba nativă, spunea ’’Poţi alege pe oricine doreşti.’’ 

Eram un luptător competent. Am să mă fac de râs? Am schimbat cuvinte.

M-am uitat la bărbat şi i-am spus ’’Nu poţi lupta cu mine? Eu vreau să lupt cu tine.’’ În acel moment, toţi sătenii din jurul meu au început să exclame ’’Antrenorule, o poţi face!’’ Ochii lor străluceau de emoţie.

’’Eu?’’

Văzându-le expresiile, bărbatul şi-a desfăcut haina şi şi-a dat-o jos. De sub ea a apărut o piele neagră pură, fără vreo urmă de grăsime. Era cu siguranţă un oponent potrivit! Nu era de mirare că sătenii l-au încurajat atât de tare. Nu, nu, avea unul din acele aspecte fizice de necrezut. Nu l-am putut compara cu nici un alt oponent.

Oricum, nu m-am retras. Deasupra mulţimii de săteni ce era stârnită, am simţit o tensiune ciudată ridicându-se.

Nu ştiam regulile. Nu puteam da cu pumnul sau cu piciorul, şi mi s-a explicat că singura cale de a câştiga era să fac faţa sau umărul oponentului să lovească pământul. A fost o explicaţie primitivă. Oricum, era destul pentru mine.

Dacă încercam, atunci ştiam dacă o puteam face sau nu, şi cu asta, l-am provocat la o luptă. Dar în secunda în care lupta a început, am fost lovit cu pumnul.

’’Hey, tocmai ai spus că nu te pot lovi!’’

Şi atunci, o schimbare s-a produs asupra mea. Spiritul de luptător ce adormise în interiorul meu s-a trezit. În acel moment, am crezut că am sa-mi ucid oponentul. A fost o trezire a persoanei mele pe care o uitasem, şi eram pregătit să-i rup gâtul. Gâtul lui era sub mine, pulsând. Toţi sătenii şi arbitrul au alergat în panică, să-mi ia mâna de pe gâtul lui şi să mă oprească.

Atunci, lupta a luat sfârşit. Deşi îmi promiseseră trei lupte, s-au oprit după una. Oponentul meu era de asemenea emoţionat şi agitat. După ce s-a ridicat, a zis ’’Încă o dată!’’

’’Ce tot spui? Aproape ai murit!’’

M-aş uita la filmre o dată, şi încă o dată.

Ochii mei erau periculoşi. Staff-ul din birou mi-au spus sever ’’Nu-i putem lăsa pe fani să vadă aşa ceva!’’ Dar, am confirmat deja. Aceea era adevărata mea fire.

Cred că acea parte din mine a fost îngropată adânc în interiorul meu cu mult timp înainte. Cu această bază în acel loc, nu vroiam să spun că sunt o persoană violentă, dar mai mult decât asta, a trebuit să eliberez acea parte spirituală de mine.

Pe atunci, să nu fiu capabil să urmăresc lucrurile pe care le simţeam, lucrurile pentru care luptam, şi munca pe care vroiam să o fac, nu era bine. Şi mai mult, nu era bine dacă părţile slabe şi cele periculoase din interiorul meu nu se înţelegeau. Când aveam zece ani, eram o mână de lucruri periculoase.

Oricum, înainte de a şti, mi-am depăşit complet părţile periculoase din interiorul meu. Eram ataşat de reguli, şi a fost ca şi cum aș fi fost închis într-o celulă în propriul meu suflet. Oricând partea sălbatică din interiorul meu  apărea, eu o mascam, şi pe atunci, am simţit cu adevărat că am rupt acea parte din mine.

După luptă, şeful satului a ieşit şi a spus ’’În această ţară îndepărtată, în mijlocul pământului ostil şi a multor spectatori, ai dat dovadă de forţă, ai făcut un pas înainte, şi ai luptat în această luptă. Această putere este acum trimisă către toţi tinerii care te-au privit. Îţi mulţumesc.’’

Asta e ceea a crezut.

Am spus ’’Ceea ce trebuia să fac, calea pe care am ales-o să lupt, calea pe care am ales-o să fiu...a fost această cale.’’

După ce m-am întors din Madagascar, mă întrebam dacă mi-am schimbat comportamentul. Am devenit sociabil.  Era ciudat să fiu sociabil cu alţi. Am devenit mai conştient de celelalte persoane din jurul meu.

O explicaţie ar fi că oricând mă gândeam că situaţia devine periculoasă, mă întrebam dacă ar trebui să încep să fiu activ sau nu, şi întotdeauna eram mai activ decât în trecut. Având în vedere pe cine am folosit asta, m-aş lupta cu oricine, chiar dacă ar fi un prieten.  Oricum, dacă era cazul, am început să mă gândesc la asta recent.

Mai mult decât să-mi formez stilul de viaţă, mă ucideam prin faptul că nu eram capabil să pun părţile esenţiale şi cele rele în aceeaşi persoană. Asta se aplică atât activităţilor mele cât şi a lucrurilor pe care le cream. Am devenit mai agresiv decât eram înainte.

Oamenii din jurul meu au început şi ei să se schimbe. După ce am venit din Madagascar, am întâlnit muţi oameni diferiţi, printr-o schimbare misterioasă de destin. Acum, în jurul meu sunt persoane cărora le spun ’’familie” şi sunt ataşaţi de mine prin relaţii mutuale.

Cred că acest lucru numit ’’destin’’ este ceva ce vine de la fiecare persoană individual, şi este cu noi tot timpul.

Interiorul meu s-a schimbat, aşa că şi destinul meu s-a schimbat?

Când puterea gândurilor întâlneşte puterea acţiunii, un rezultat se naşte. Asta e ceea ce cred.