Secţiunea IV 色恋 ( Afacerile dragostei ) - Capitolul 2

オニキスの神秘

Onyx no Shinpi

(Misterul onyx-ului)

Astăzi, am să vorbesc despre modă.

Nu urmez cu adevărat moda. Ştiu în interiorul meu exact ce fel de haine vreau să port şi ce nu vreau să port. Aşa am început să port haine după moda occidentală.

Când aveam cinci sau şase ani, pijamalele pe care mă punea mama să le port erau cumva de sus până jos, ca şi fustele. Erau, ca să spun aşa, neglijeuri.

Fratele meu mai mic a purtat aceleaşi lucruri. Amândoi am avut un set. Erau un amestec de roșu şi roz. Mă gândeam că sunt cam ciudate, şi atât eu cât şi fratele meu, la aceea vârstă, arătam ca nişte fetiţe mici.

Faţa fratelui meu era mult mai definită decât a mea şi ochii lui erau mari şi rotunzi; chiar era un băiat drăguţ. Dar oricum, mă întrebam de ce mama mea ar face băieţii să poarte haine care semănau cu fustele.

’’Pentru că e drăguţ.’’ spunea mama mea, zâmbind bucuroasă, şi când eram la acea vârstă, nu îi păsa dacă eram băieţi sau fete.

Oricum, nu era bine. De exemplu, când intram într-un magazin, vânzătorul spunea ’’Sprâncenele tale sunt aşa de dese, te fac să arăţi ca un băiat, ar trebui să le smulgi.’’ sau ’’Pentru că eşti aşa de punk, ar trebui să te tunzi.’’ şi ne făcea să facem aceste lucruri. Era ceva ce uram.

Din această cauză, oricând mama mergea să cumpere haine, mergeam şi eu cu ea şi îmi alegeam eu. Îi spuneam exact ce îmi plăcea şi ce nu, şi nu aveam încredere în mama mea să aleagă ea în locul meu. În gimnaziu şi în liceu, am avut unifrome, toate caracteristici ale unei şcoli particulare.

Partea de sus era fie lungă, fie medie, fie scurtă, sau chiar foarte scurtă. Cele foarte scurte aveau doar doi nasturi. Scandalagii din clasa mea combinau părţile scurte cu cele lungi a uniformei şi schimbau lungimea când vroiau.

Am avut de asemenea şi un număr destul de mare de perechi de pantaloni. Erau atât de multe că era aproape ridicol. Bonsuri, Bontan, Banana, Dokan...

Pantalonii ’’Dokan’’ erau mari de sus până jos. Talia era de 120 cm, şi tivul era de 100 cm. Dacă îţi puneai mâinele în buzunare, şi trăgeai de ele, talia se mărea cam cu 2 metri. Nu era pentru că noi modificam pantalonii, aşa erau vânduţi.

Mai erau şi uniformele pe care noi le-am primit de la senpai. Erau multe semnificaţii şi sentimente ataşate de ele. Desigur, nici una din ele nu era nouă, dar pentru că ne-a plăcut într-adevăr de acel senpai care ni le-a dat, când le-am primit, am fost atât de fericiţi; şi nu le-am distrus purtându-le, ci ne-am decorat camerele noastre cu ele in loc.

Haine pentru delicvenţi. În acelaşi timp, era şi o semnificaţie pentru anumite haine. Acum este diferit. Pot purta orice vreau eu. Ca să fiu sincer, chiar contează ce haine doreşte cineva să poarte? ’’Am să port hainele care mi se potrivesc...’’ asta e ceea ce ar trebui să spună oamenii. Încă de la început, lucrul care să-l ţii minte e să porţi ceva ce arată bine.

De exemplu, dacă porţi haine largi, nu vei realiza că formele corpului tău se schimbă. Aşa că nu minţi cu mărimea taliei tale.

Deşi mărimea taliei mele e de 70-71 cm, port pantaloni de mărimea 72-73 cm. Dacă slăbesc, atunci nu aş putea purta aceşti pantaloni. Dacă încep să mânânc prea mult, mi-ar fi strâmţi. Nu mai este loc cu siguranţă să fac asta. Cămăşile care le port sunt de asemenea sensibile dacă formele corpului meu se schimbă.

Limitele acestei slujbe sunt când formele corpului tău se înrăutăţesc, purtând haine ce nu se potrivesc, şi te fac să nu arăţi aşa cum ar trebui. În acest caz, stiliştii pot fi învinovăţiţi pentru că nu iau în considerare oamenii care slăbesc sau care se iau în greutate. Din această cauză, oamenii devin obsedaţi de forma lor fizică.

Ochelarii de soare sunt deja parte din corpul meu. Ochii mei sunt ciudat de slabi la lumină. Când nivelul de lumină este mare, totul devine alb şi nu mai văd nimic. Ca să-mi protejez ochii, încerc să port ochelari de soare. Am peste o sută de perechi, dar cel mai important lucru e să port ceea ce se potriveşte cu starea mea. Dacă trebuie să-i port pentru o perioadă mai îndelungată, aleg o pereche ce nu mă oboseşte.

Până acum din accesoriile ce le am, cele mai multe mi-au fost dăruite. Dimpotrivă, toate acesoriile pe care le-am cumpărat eu, le-am dat.

În mod general, nu îmi plac lucrurile cu pietre. Nu port diamante sau alte lucruri asemănătoare. Este putere în pietre, şi înţeleg efectul pietrelor asupra corpului. Îţi schimbă condiţia fizică şi de asemenea şi starea. Accesoriile, în mod original, au această semnificaţie. Acum, nu schimb frecvent accesoriile pe care le port de zi cu zi. Dacă fac asta, corpul meu oboseşte.

Singurele pietre pe care le port sunt onyx-ul şi obsidian-ul. Dar, mai mult decât nişte accesorii, sunt amulele protectoare.

Acesta este motivul pentru care port onyx.

Când aveam zece ani, o fată pe care o cunoşteam a plecat la studii în străinătate. Pe atunci, se făcea că purtam un inel cu onyx. Îi l-am dat pentru protecţia ei.

Înainte de a pleca, era într-un taxi când a avut un accident îngrozitor. Şoferul şi prietena care era cu ea în taxi au suferit răni grave. Dar, ea nu era nici măcar zgâriată. Singurul lucru care s-a întâmplat a fost că inelul cu onyx a dispărut. Nu contează cât de mult a căutat, nu l-a mai găsit.

Scopul original al onyx-ului era de a ajuta oamenii să se ferească de spiritele rele şi de necazuri. Onyx-ul a protejat-o.

De atunci, a devenit un obicei pentru mine să dau inele cu onyx persoanelor ce sunt importante pentru mine.

Este un magazin în Kyoto unde mă duc des, şi mă duc acolo direct să iau cele mai bune inele cu onyx. Atunci, membrii familiei mele care le poartă vor fi cu siguranţă protejaţi.

Accesoriile cu onyx este de asemenea şi dovada că persoanele care le poartă sunt prietenii mei.