Secţiunea II 覚醒 ( Trezirea ) - Capitolul 3

韓国女性との結婚と離婚の苦悩

Kankoku Josei to no Kekkon to Rikon no Kunou

(Agonia căsătoriei mele şi divorţul de o femeie koreeană)

Când eram adolescent, am fost foarte răsfăţat. 

Am avut un număr absurd de biciclete şi maşini. Nu ştiam sensul a ceea ce aveam. Nu îmi păsa despre viaţă sau moarte. Aceste sentimente de nepăsare se învârteau în inima mea. Lucrul ce mi-a schimbat viaţa a fost o anumită întâlnire cu cineva. Aveam nouăsprezece ani. Pentru mine, a fost o întâlnire şocantă. 

Era un client la cazino - un celibatar de treizeci de ani. Fiind un om de afaceri, avea bani. Avea o poziţie socială înaltă şi prestigiu, iar de asemenea avea şi o femeie frumoasă alături. Era o persoană perfectă.

Pe atunci, lucram la cazino şi eram şi asistent pentru o trupă. Motivul pentru care eram rezervă la tobe pentru o trupă era din cauza carismei vocalistului. Avea o perspicace grozavă pentru viaţă în el ; şi intenţiona să devină profesionist. Oricum, când acest vocalist a plecat să se alăture altei trupe, lucrând ca rezervă, nu mai avea nici un rost pentru mine.

Aşa că, cam după un an, am părăsit trupa. Mă duceam mai tot timpul la spectacole, dar nu l-am mai văzut niciodată pe acest vocalist.

Încă de atunci, vroiam să devin şi mai serios în muzică. Dar aveam probleme cu oamenii din trupe. În jurul meu, erau mulţi băieţi care nu ştiau prea multe şi care spuneau că dacă lucrurile mergeau bine, atunci ar fi fost grozav să devină profesionişti. Dacă făceau parte dintr-o trupă, ar fi fost populari cu femeile. Aproape toţi dintre ei erau aşa. Muzica era un hobby pentru ei. Toţi bani lor veneau din slujbe, lucrând la o benzinărie sau la un bar. 

Pentru că eram ''host'' şi dealer la cazino, stilul meu de viaţă era clar diferit de a lor. Din cauza asta, nu am fost niciodată apropiat de ei. Erau momente când mă întrebam dacă vroiam într-adevăr un astfel de stil de viaţă, prin cluburi de noapte. Momentul în care l-am întâlnit pe acest bărbat era exact unul din aceste momente. Chiar şi acum, primele cuvinte pe care le-a spus rămân în memoria mea :

''Ce e mai bine, să trăieşti gândindu-te că viaţa ta e minunată, sau să trăieşti gândindu-te că orice faci nu contează? Eu unul, am să trăiesc gândindu-mă că viaţa mea e minunată!'' A spus asta cu un zâmbet gentil.

''Ce e mai bine?'' M-am gândit pentru o secundă.

Vreau să trăiesc gândindu-mă că viaţa mea e minunată!

A fost probabil prima dată când m-am gândit la asta de când m-am născut. Pentru că înainte de asta, mi-am urât viaţa, am trăit în negare.

Din acel moment, am început să fac lucruri împreună cu el. Stăteam cu el cât mai mult posibil. Mergeam acasă la el şi aveam conversaţii despre diferite lucruri. Dacă aveam timp, mergeam să-l văd.

Îmi amintesc că era pentru prima dată când eram interesat de o persoană în afară de mine. Vroiam să devin ca el. Întotdeauna spunea ''Ce e mai bine, asta sau aia?'' şi avea un mod de exprimare ce era uşor de înţeles.

Cu cât vorbeam mai mult, realizam că modul său de gândire şi modul său de a face lucrurile erau foarte diferite de ale mele. Mai mult de atât, eram de calibru diferit.

Urăsc să pierd, aşa că până acum dacă întâlneam o persoană ce era mai bună decât mine la ceva, chiar şi puţin mai bună, aş fi învăţat acel ceva până eram bun. Dar el nu era la acel nivel. Simţeam puternic că nu stăteam în aceaşi arenă măcar.

Deşi au trecut zece ani de atunci, el nu a s-a schimbat deloc. Nici acum nu cred că stăm în aceaşi arenă. În acel moment şi loc - când l-am cunoscut - m-am născut. Chiar cred asta. Când aveam nouăsprezece ani, m-am născut. Şi acum, sunt încă un copil. Şi, de aceea, vârsta mea mintală e probabil tânără.

Particular, nu am avut oportunitatea să devin un dealer cu adevărat la cazino. După ce am renunţat la scena cluburilor de noapte, deşi cumva erau multe alte slujbe pe care le-am început, ultima a fost poziţia de top dealer. În acest loc, am întâlnit pe altcineva. Era o femeie care lucra şi ea ca dealer acolo.

Mai important acestei cărţii, a fost un articol despre ea în câteva ziare sportive. Titlul era ''Gackt se căsătoreşte cu o femeie blondă cu opt ani mai în vârstă.''

Nici până acum, nu am avut vreo relaţie cu o femeie blondă. Când mergeam să înregistrez în Los Angeles, am avut o conversaţie cu un reporter pe aeroportul din Narita. Deşi credeam că i-am spus să nu mă întrebe nimic ciudat, nu m-am gândit că va fi ceva de genul acesta. 

Imediat după interviu, lucruri ca acel titlu au apărut într-un ziar din Los Angeles, şi am râs. 

Femeia de care m-am despărţit atunci nu era o femeie caucaziană. Era koreeană. Oricum, nu îmi pasă de naţionalitate. Cred că în astfel de lucruri, naţionalitatea e un lucru stupid. Nu îmi pasă de asemenea lucru.

Când vă iubiţi unul pe celălalt, şi sunteţi împreună, spui ''Te plac'' la cele mai neînsemnate lucruri. Forma acelui ''a place'' se va schimba. Oricum, condiţia de bază este întotdeauna iubirea. Cred că e cea mai bună cale. 

Ne-am căsătorit pentru că ea mi-a spus ''Vreau să devin parte din familia ta legal.''

,,În regulă, dar nu am de gând să schimb nimic. Nu sunt îngrijorat de actele de căsătorie, dar nu înseamnă nimic.,,

Cred că pe hârtie, naţionalitatea ei era o problemă. Dar părea că ea vroia dovada căsătoriei noastre.

Dar, cred că în sfârşit, a devenit o povară prea mare pentru amândoi. Pentru că eram căsătoriţi, am decis să facem şi cununia civilă, dar dimpotrivă, ne-a deformat relaţia pe care o aveam. 

Fanii nebuni aşteptau lângă casa noastră, şi asta a devenit o cauză de stres pentru ea. Obişnuiau să ne hărţuiască mult. Frecvent, făceau farse la telefon, sunau şi închideau fără să răspundă. Sub astfel de circumstanţe, încet încet nu a mai ieşit din casă. Într-un final, a avut o cădere nervoasă.

''Cred că ar trebui să ne despărţim.''

Desigur, fanii nebuni nu au fost singurul motiv pentru separarea noastră, ci cred că deja era presată de alte lucruri. Am fost căsătoriţi pentru foarte puţin timp.

Nu o să mă mai căsătoresc niciodată. Dacă numele cuiva va fi alături de al meu pe un act de căsătorie, va fi atunci când voi muri. Dacă, înainte de a muri, este cineva care vrea să fie cu mine până la sfârşit şi vrea să fim căsătoriţi legal, şi există o dovadă că am trăit împreună, e posibil să mă căsătoresc cu ea .

De asemenea, nu vreau copii. Nu cred că un copil poate face căsătoria să dureze mai mult. Sunt cupluri ce nu se separă pentru că au copii buni, dar este foarte rar. Mă uitam la un program TV odată, unde oamenii spuneau ''Nu contează ce se întâmplă, copii trebuie să aibă întotdeauna doi părinţi, nu doar unul.'' Dar eu cred că este o problemă.

Copii pot creşte cu un părinte, şi copii fără părinţi pot creşte.Dacă părinţi se gândesc astfel : ''Trebuie să stăm împreună pentru că avem copii.'', copii sunt întotdeauna conştienţi de ceea ce gândesc adulţi şi vor gândi acelaşi lucru. Şi nimic nu le va schimba acest mod de gândire.

Când părinţi se iubesc, va însemna altceva pentru copil. Dacă nu, copilul nu va şti ce înseamnă să ai părinţi. 

Desigur, dacă spun asta, deşi am spus că nu vreau deloc copii, ar fi o minciună. Mi-am imaginat cum ar fi copilul meu dacă amândoi am fi fost de acord să avem unul.

Dar nu o să am niciodată un copil. Îmi e milă pentru orice copil care ar avea genele mele. Asta e din cauza traumei mele pe care am suferit-o în copilărie. A fost foarte greu pentru mine. Să trec prin ceea ce şi-a imaginat lumea a fost anormal de dureros. Dacă va fi cineva care să aibă genele mele, va avea şi abilităţile mele. Îmi amintesc ce s-a întâmplat când eram mic. Părinţii se uitau ciudat la mine când le spuneam că văd spirite, şi eram suspectat de adulţi că aş avea vreo boală mintală. 

Nu vreau ca propriul meu copil să aibă astfel de amintiri.