Secţiunea I 中世 ( Naşterea ) - Capitolul 4

ドラム三昧の高校生じだい

Drum Zanmai no Koukousei Jidai

(Zilele de liceu, complet absorbit de tobe)

Nu vreau să pierd! A fost singurul lucru ce m-a făcut să continui să cânt la pian. Dacă se afla un pian acolo unde eram şi eu, cântam, indiferent dacă era noapte, amează sau dimineaţă.

Nu am continuat pentru că a început să-mi placă pianul. Dar chiar dacă îl uram, am ajuns să realizez bucuria ce era în cântece. În acel moment, era ca şi cum începeam să îmi dau seama că să cânţi la un instrument ar putea fi distractiv.

Din cauză că tatăl meu cânta la trompetă, eram familiarizat cu instrumentele de suflat. De fapt, modul cum îţi mişti degetele este aproape acelaşi pentru toate instrumentele. Dacă am cântat la trompetă, atunci am putut cânta la alte instrumente de suflat de asemenea. Pentru că degetele mele au fost disciplinate pe pian, îmi era uşor să le mişc. Astfel, am reuşit să cânt la toate instrumentele de suflat.

Pe atunci, senpai-ul meu de la liceu a venit la şcoala mea. În camera noastră de muzică, cineva asamblase un set de tobe şi brusc el s-a aşezat şi a început să cânte fără să anunţe. Era grozav. Tobele erau într-adevăr grozave. Acel senpai era un scandalagiu, şi de la început a fost întotdeauna grozav. Dar pentru mine, el era prima persoană pe care o ştiam să cânte la un instrument şi să rămână grozav.

Încă de atunci, a fost un şoc. La tobe se cântă cu multă forţă şi lovituri. Chiar există un instrument ce este atât de violent? Am fost total atras de asta, şi am început să cânt şi la tobe.

Pentru că eram în relaţii bune cu senpai-ul senpai-ului meu, am decis să-l întreb : ''În ce an a început să cânte de a ajuns aşa de bun?''

''Cântă doar de un an. Mai sunt doi băieţi la liceul lui care sunt mai buni decât el.''

Am fost uimit că doar într-un an puteai deveni aşa de bun. Am vorbit cu cineva care mergea la acelaşi liceu ca senpai-ul meu, să mă înveţe să cânt la tobe, şi era cu mult mai bun decât senpai-ul meu şi pe un nivel complet diferit. Acestea au fost zilele în care am fost complet absorbit de tobe. Nu am făcut nimic altceva decât tobe.

Toba este un instrument indispensabil oricărei trupe. Tobe, chitară, bass... a fost pentru prima dată când am fost atins de aceste instrumente ce formau o trupă.

Oricum, nu aveam nici o idee despre ceea ce însemna o trupă. Eram îndrăgostit doar de tobe. Şi de asemenea, pe atunci, nu credeam că ideea de trupă era aşa de interesantă. Pentru că senpai-ul care m-a învaţat să cânt la tobe era junior în liceu, a absolvit la un an după ce am intrat eu la liceu, După asta, am cântat singur. Cu profesorul meu plecat, motivarea mea a început să scadă.

Am început să caut motivare în alte lucruri. Făcând asta, am devenit conştient de un lucru, numit ''studio''. Era un set de tobe demodat. Când exersam eu, am întâlnit câţiva băieţi ce cântau la chitară. Au început să exerseze în studio-ul de alături.

''Ah, deci asta este o trupă?''

Muzica ce o auzeam venind de alături era teribilă şi îngrozitoare. Deşi credeam că e oribilă, am cântat la instrumente într-un program muzical talentat şi iscusit de când eram copil. Băieţii din trupa de alături au început să cânte când erau la gimnaziu sau la liceu. Nu i-a învăţat nimeni, aşa că au învăţat singuri. Serios, erau groaznici. Chiar erau.

''Ce naiba fac? Un grup de astfel de oameni groaznici erau o trupă?''

La şaispezece sau şaptesprezece ani, vedeam persoanele ce erau în trupe ca fiind chiar idioate.