Yoshitsune
nu se gândise la un asemenea lucru nici măcar o dată.
”Înfrângerea
lui Heike” și ”Reînvierea Puterii lui Genji” au fost visele fratelui său mai
mare, Yoritomo, și Yoshitsune nu le acceptase pe deplin. Când Yoritomo își
construia o armată, Yoshitsune fugise la el doar din simpla dorință de a ajuta
și a fi de ajutor. Și când îl întâlnise pe Yoshinaka, un prieten cu aceleași
aspirații, acele sentimente au devenit și mai puternice.
Dar
el își ucise acel prieten prețios cu propriile sale mâini.
Chiar
dacă amândoi jurase aceeași promisiune pentru viitor, el își sacrificase
prietenul de dragul acelui viitor.
Yoshitsune
nu putea decât să blesteme aceea mare contradicție și ironica soartă.
În
aceea noapte cu lună plină, când se trezise din starea lui demonică, și îl
văzuse pe Yoshinaka căzut și acoperit de sânge înaintea ochilor săi, țipase.
Tot ce putuse face era să își ceară iertare, suspinând, în timp ce Yoshinaka
devenea rece în brațele sale.
”Și
totuși...”
Șoptișe
Yoshitsune inconștient.
După
ce îl înfrânse pe Yoshinaka, se îndreptase către Bătălia de la Ichi-no-Tani
într-o stare de disperare. În timpul acelei bătălii, simțise prezența demonului
încă mocnind în interiorul său.
Amintiri
vii ale bătăliei îi se strecurase în mintea lui Yoshitsune.
Când
sosise la Hiyodorigoe, de unde se vedea Ichi-no-Tani, fusese incapabil de a-și
potoli agitația din sângele său la auzul țipetelor din bătălie care cutremurau
pământul, sunetul cailor și a bătăilor de copite asemeni unui tunet, și
priveliștea bătăliei care avea loc mai jos. Și în entuziasmul său, coborâse
stânca pe cal.
Acum mi-am ucis prietenul, este prea târziu
pentru a mă mai lupta. Sângele demonului curge prin mine.
Realitatea
pe care nu dorise niciodată să o accepte a fost aruncată asupra lui în mod
crud.
Prin
urmare, Yoshitsune se temea de el însuși în starea sa pe jumate trezită, și
începuse să-și suprime toate sentimentele sale. Cu toate acestea, dacă își
amintea de Yoshinaka chiar și pentru un moment, inima sa începea să bată
sălbatic și fără control.
”Yoshinaka...eu...”
Yoshitsune
își plecase capul, și lacrimile îi curgeau în poala sa.
”...niciodată...vreodată...nu
voi mai deveni iar demon.”
Zăbovise
asupra cuvintelor de parcă voia să se convingă singur.
În
acel moment, fusese un foșnet din tufișurile din spatele umerilor săi aplecați.
Tresărind,
s-a întors să privească, și acolo era un bărbat care se uita la Yoshitsune cu o
expresie surprinsă. După un moment de liniște, bărbatul a vorbit.
”Ah,
iertare că te-am surprins. Nu credeam că ar fi cineva aici.”
Spunând
asta, fața bărbatului se încrețise într-un zâmbet. Era o expresie dezarmantă.
”Pescuiești
sau ceva? M-am gândit că expresia ta e puțin cam sumbră pentru asta.”
”...”
În
ciuda faptului că Yoshitsune îl ignora, bărbatul înaintase voios și spusese
”Hey, hey, nu știu ce ți s-a întâmplat, dar dacă o să continui să faci fața aia
de speriat, pești o să fugă! Hahaha!”
Își
pusese mâna pe șold, și se uiat cu atenție în apă.
”În
ciuda bătăliei ce se dezlănțuie în Kyoto în ultimele luni, peștii și păsările
par să se distreze. Nu este asta măreț? Fie că este un război sau altceva,
singuri care sunt învârtiți după dorințele și emoțiile noastre suntem noi,
Mononofu și oamenii.”
Bărbatul
continua să vorbească fără vreo grijă, fie dacă Yoshitsune voia să asculte sau
nu.
”După
cum arată lucrurile, și tu ești un Mononofu, nu? Dacă rătăcești prin părțile
astea, Genji va crede că ești din partea Heike, și Heike va crede că ești un
Genji, și atunci vei ajunge să mori fără vreun motiv. Este complet ridicol. Dar
oricum, așa stau lucrurile, așa că, grăbește-te acasă.”
”...Ridicol,
spui?”
Spusese
Yoshitsune, încercând să-și controleze furia ce se adunase în el,
”De
unde ai ști TU...?”
”Hm?”
”Ținând
predici într-un mod atât de grandios...Prietenul meu, dragul meu comarad, mi-a
murit în brațe. Ce ai putea tu ști despre durerea mea!?”
Zâmbetul
bărbatului dispăruse, și îl fixase pe Yoshitsune cu o privire serioasă. Dar
atunci și-a întors privirea iar către mal, și a spus cu voce tare cât să-l audă
toți din jur ”Nu știu absolut nimic despre asta! Nici cât de important era el
pentru tine, nici de ce suferi atât de mult. Nu știu absolut nimic!”
Atunci,
s-a întors către Yoshitsune cu o expresie serioasă și a spus ”Cum a fost asta?
Satisfăcut acum?”
”...Du-te
dracului!”
Yoshitsune
se repezise către bărbat și îl ridicase de guler. Bărbatul era nemișcat, și
privea în jos la Yoshitsune în timp ce continua.
”Dar
știu asta. Nu contează cât de mult suferi și jelești, el nu mai vine niciodată
înapoi. Asta e ceea ce ar trebui să faci acum, să stai pe aici asemenea unui
sac trist și să plângi? Hm?”
”...!”
Yoshitsune
își revenise și dăduse drumul gulerului bărbatului, întorcându-se cu spatele
stânjenit.
”Eu
nu...plângeam sau altceva.”
”Ba
da, plângeai!”
”Nu
plângeam!...Vântul pur și simplu îmi bate în ochi.”
Bărbatul
zâmbise către Yoshitsune, ”Ei bine, nu contează oricum, dar cred că prietenul
tău prețios spera ca tu să îți trăiești viața cu un zâmbet. Dacă eu aș fi fost acel
prieten, așa aș fi sperat.”
”...”
”Nu
știu din ce grup de Mononofu faci parte, dar în zilele astea în Japonia nu este
nimic decât război, război, război, oriunde te duci. Au fost deja trădători
împotriva împăratului și rebelilor. În următoarea zi cele două părți au
schimbat locul. Și astfel, se luptă fiecare pentru control, urând și ucigând
unil pe altul. Doar să te plângi de el nu va face războiul să se termine.”
”Știu
asta!”
”Pfft,
scuză-mă atunci! Bahahahaha!”
Yoshitsune
a fost luat prin surprindere. Se întreba cine era acest bărbat care răspundea
atât de lin, fără griji în lume, indiferent de ceea ce spunea. Yoshitsune a
încercat să îl judece după aspectul său, dar bărbatul întinsese mâna dreaptă și
spusese ”Numele meu este Dennai. Dennai Noriyoshi. Doar un umil Mononofu.”
Yoshitsune
a strâns ezitant mâna întinsă, ”...Eu sunt...Yoshitsune...”
”Yoshitsune...spui?
Ei, nu este acesta un nume excelent!”
Dennai
a râs, într-o voce excepțional de puternică. Poate că drept răspuns la asta, o
voce putea fi auzită strigând numele lui Dennai. Amândoi, atât Yoshitsune cât
și Dennai, s-au întors imediat să privească, și au văzut câțiva bărbați fugind
prin pădure. O sclipire fixă a trecut prin ochii lui Yoshitsune, și expresia sa
s-a schimbat.
”Dennai-sama!”
Dennai
era neafectat ca de obicei.
”Hey.
Ce mai faceți?”
”Nu
mă lua cu ”Ce mai faceți?”, la naiba! De ce întotdeauna fugi să faci ce vrei
tu!?” a spus bărbatul, vizibil fără suflu. Bărbatul de lângă el s-a întors și a
țipat ”Stăpâne, stăpâne! L-am găsit pe Dennai-sama aici!”
Yoshitsune
se îndepărta în liniște de grupul lui Dennai.
Bărbatul
pe care ei l-au numit ”Stăpân” s-a apropiat încet. Chiar și de la distanță, se
putea vedea că era înalt și subțire. Când chipul său a devenit în cele din urmă
clar, Yoshitsune abia putea să-și creadă ochilor. Figura ce se apropia avea un
chip frumos asemeni unei femei.
Avea
o construcție subțire încât cuvântul ”Stăpân” nu părea să îi se potrivească.
Avea sprâncene drepte, determinate și ochii mari, migdalați. Nasul său era
strâmt, și colțurile ușor ridicate ale gurii sale păreau să aibă un aer
sfidător constant.
Când
l-a recunoscut pe Dennai, a grăbit brusc pasul și s-a apropiat.
”Ascultă
aici, Dennai! Ți-am spus să nu te duci atât de departe de unul singur! De ce nu
asculți niciodată ceea ce spun!?”
”Ooh,
ce înfricoșător. Dar nu sunt servitorul tău.”
”Nu
asta este ceea ce spun! Unde naiba crezi că te afli? Genji ar putea ataca în
orice moment într-un loc suspicios ca acesta! Dacă se întâmplă ceva cu tine,
fratele meu va da vina pe mine!”
Bărbatul
spusese, totul dintr-o suflare. Nu era
nici o șansă pentru altcineva să mai spună un cuvânt. Dennai a dat din mână de
parcă îi făcea vânt unei muște care îi bâzâia pe la ureche.
”Taci.
Dacă ești aici, nu mă pot pierde în propriile gânduri sau să cânt cântece.”
”Tu
cânți măcar!?” a venit replica imediată.
”Ei,
ei, Noritsune-sama. Am reușit să îl găsim pe Dennai-sama în siguranță, acum să
ne întoarcem cât mai curând posibil. Soarele este pe cale să apună.” unul
dintre bărbații de lângă Noritsune a intervenit dezaprobator.
Noritsune.
Yoshitsune auzise
menționarea întâmplătoare a numelui bărbatului.
Taira no Noritsune.
Yoshitsune auzise
de el aproape imediat după ce a sosit în Kyoto, era atât de bine cunoscut drept
cel mai puternic Mononofu dintre Heike.
Se spunea că în
luptă, trăgea de coarda mărețului său arc cu ușurință, o coardă ce părea să fie
nevoie de doi bărbați puternici ca să o tragă. De asemenea, dovedise și puterea
sa prin faptul că supraviețuise în prima linie la bătălia aprigă de la
Ichi-no-Tani.
Poate ca acel uimitor lider militar să fie acest
bărbat androgin? Unde ascunde el o asemenea putere în acele brațe subțiri?
Era dificil pentru
Yoshitsune să creadă. Și-a întors repede privirea ca să nu fie observit. În
spatele lui Noritsune, două creaturi ce păreau a fi Mononoke în formă umană, se
aplecau și chicoteau. Erau ecoul de la
sfârșitul cuvintelor lui Noritsune și Dennai, și se învârteau în jur. Comparat
cu înfățișările lor, vocile lor erau ciudat de copilărești. Mononoke pe jumătate umani?...Yoshitsune
se uita la ei din colțul ochiului. Dennai a oftat greu și s-a îndreptat spre
Noritsune.
”Sincer,
întotdeauna țipi la mine. Ești nevasta mea?”
La aceste cuvinte,
gura lui Noritsune s-a căscat, dar și-a revenit repede.
”C-C-CE!?
So...Cine ar...Să te gândești că mă îngrijoram
pentru tine!”
Țipa într-o voce
și mai subțire, făcându-se roșu la față.
”Și de aceea o
spun, întotdeauna mă bați la cap de parcă ești nevasta mea.”
Cei doi Mononoke
au repetat ”Bați la cap...” ”Da, bați la cap!” în timp ce rânjeau unul la
celălalt.
”Bine, înțeleg. O
să te ascult și vin acasă, da? Așa că taci pentru puțin timp.”
Dennai l-a bătut
pe Noritsune pe spate, și bărbații s-au întors să se îndrepte în jos pe drumul
pe care au venit. Yoshitsune i-a privit cu mare grijă, îndreptându-se în
direcție opusă pentru ca și el să plece de acolo.
Și în timp ce
făcea asta, unul dintre Mononoke s-a uitat la el și l-a strigat. Zâmbetul lui
inocent de mai devreme dispăruse, și ochii îi străluceau ca ai unui animal
sălbatic.
”Hey. Cine ești
tu?...Persoană suspicioasă.”
Yoshitsune privise
peste umăr înapoi în liniște.
”Oprește-te, Kikuōmaru,”
l-a avertizat Dennai, dar simțurile ascuțite ale lui Kikuōmaru au observat
sclipirea fixă din ochii lui Yoshitsune, și și-a scos pumnalul.
”Ochii tăi. La fel
ca a inamicului...Tu ești rău...Te ucid!”
Bărbații, care
păreau a fi slujitorii, și-au scos săbiile confuzi și l-au înconjurat rapid pe
Yoshitsune. Expresia lui Noritsune nu s-a schimbat nici un pic, ci pur și
simplu și-a încrucișat brațele și privea în liniște.
”...”
Ușor sătul,
Yoshitsune și-a ridicat ușor privirea spre cer și și-a concentrat atenția. El
trebuia să se controleze în timp ce se lupta astfel încât demonul să nu se
trezească. Sau, așa credea el, dar când intenția de ucidere se ridica din
corpul său, i-a făcut pe slujitori să fie confuzi, și Kikuōmaru arăta și mai
multă ostilitate.
”Stai...iertare,
iertare!”
Cel care a
împrăștiat atmosfera tensă a fost Dennai. Cu un râs puternic și o voce veselă,
destul de nepotrivită situației, și-a făcut drum în cerc și a pus un braț în
jurul umerilor lui Yoshitsune.
”El este prietenul
meu care stă în capitală. Puneți lucrurile alea periculoase deoparte. Cineva o
să se rănească. Voi întotdeauna sunteți așa de încordați.”
”Poftim, acest
bărbat este prietenul tău, Dennai-sama? Nu ne mai cauza atâtea necazuri!”
Slujitori păreau
ușurați și și-au retras săbiile. Auzind cuvintele lui Dennai, Noritsune venise
în fața lui Yoshitsune și spusese, ”Îmi cer iertare pentru nepolitețea pe care
slujitorii mei au comis-o, te rog să ne ierți...Kiku, cere-ți iertare și tu.”
Apucase capul lui
Kikuōmaru și l-a lăsat în jos, aplecându-se și el totodată.
”Iertare.
Îmi...pare rău...”
Cealaltă jumătate
din perechea de Mononoke, Ginrōmaru, își aplecase și el capul în mod repetat
dintr-un anumit motiv, de parcă erau un întreg.
”Iertare...Iertare...”
”Nu vă faceți
griji de asta. Sunt bine. Mă duc acasă acum.”
Răspunsese Yoshitsune,
arătându-și fața cât mai puțin posibil. Era fericit că soarele apunea și că
locul unde stăteau era ascuns în umbră. Dar Noritsune îl strigase în timp ce se
îndrepta spre pădure
”Hey, este
periculos să mergi singur. Sunt mulți Genji care rătăcesc pe aici cu sete de
sânge. Permite unui vasal de al meu să te însoțească acasă.”
”Nu..Pot merge
singur.”
”Dar...”
La insistența lui
Noritsune, Dennai s-a băgat iar ”El. A spus. Că. Este. Bine. Să călătorești în
siguranță acasă!”
Yoshitsune a făcut
ușor cu mâna peste umărul său drept răspuns. Dennai i-a privit pentru un moment
spatele ce se retrăgea, și apoi l-a strigat iar,
”Hey! Te pot vedea
din nou cândva în curând?”
Yoshitsune se
oprise.
”...Da. Poate.”
”Din nou!”
”Din nou!”
Kikuōmaru și Ginrōmaru
au repetat. L-au privit pe Yoshitsune dispărând în pădure, și apoi au început
să se întoarcă pe drumul pe care venise. După un moment, Noritsune s-a întors
spre Dennai de parcă își amintise brusc ceva.
”Apropo, cine
naiba era acel bărbat?”
”El? El este...”
se oprise brusc Dennai cu un rânjet.
”Numele lui este
Yoshitsune. Minamoto no Yoshitsune.”
Toată lumea
rămăsese fără cuvinte la auzul confesiunii lui Dennai. După un moment de
liniște, țipătul lui Noritsune de ”POOOOOOOFTIM!?” s-a auzit în toată pădurea.
Slujitorii se
uitau la el șocați, și doar Dennai zâmbea bucuros.
După ce s-a
despărțit de grupul lui Dennai, Yoshitsune a sosit la conacul său, și în mod convenabil,
a dat peste frații Satō care tocmai plecau. Tsugunobu îl văzuse pe Yoshitsune
și părea surprins.
”Huh? Ce s-a întâmplat?”
”Ce s-a
întâmplat?...Ei bine, locuiesc aici, așa că am venit acasă.”
”Nu, doar că ai
ajuns devreme...Am crezut că ești pe munte ca de obicei, și tocmai voiam să
mergem să te chemăm. Nu-i așa, Tadanobu?”
Tadanobu dădea din
cap lângă el. Vocea lui Benkei venise de undeva din spatele lui.
”Ei, oricum este
un lucru bun. Ne scutește de a te căuta”, a spus el, dând drumul lemnului pe
care îl căra pe umeri în vatră cu un zăngănit.
Saburō ieșise din
camera centrală, și i-a spus lui Yoshitsune cu o privire de ușurare ”Toată
lumea se îngrijora de tine. Conform unor informații pe care Tadanobu și
ceilalți le-au aflat, unii din Heike care au traversat pe insula Yashima s-au
infiltrat în secret în Kyotp. Este o șansă ca aliații lor care rămân în liniște
în capitală să pornească bursc înapoi în acțiune. Dacă se întâmplă să dai peste
ei, chiar și tu ai fi în pericol.”
”...Înțeleg. Deci
asta se întâmplă.”
A murmurat
Yoshitsune de parcă era de acord. Saburō ascultase cu o expresie dubioasă, apoi
întrebase ”...Asta se întâmplă? S-a întâmplat ceva?”
”M-am întâlnit cu
niște Heike în pădure. Probabil că cei despre care vorbea Tsugunobu...”
”Poftim!?”
Toată lumea îl
înconjurase imediat pe Yoshitsune.
”Ce s-a
întâmplat!?”
”Te-ai luptat cu
ei!?”
”Nu ești rănit,
nu!?”
Neputând să scoată
vreun cuvânt, Yoshitsune nu era sigur de cum să răspundă. În cele din urmă, a
răspuns pur și simplu cu o aluzie de nerăbdare ”Erau niște persoane
interesante...”
Lui Benkei îi
căzuse fața și gemuse ”...Asta e de rău. Lui Yoshitsune deja a început să-i
facă plăcere să ucidă!”
”Nu, nu e
adevărat!...Cred că cel pe care l-am întâlnit era Noritsune. Taira no
Noritsune. Nici măcar nu ne-am luptat, a fost foarte bine manierat Și-a cerut
iertare pentru impunere.”
”Nu este Noritsune
unul din generalii de top a lui Heike? Aceea bătălie de la Mizushima pe care
Yoshinaka a pierdut-o, a fost parțial din cauză că nu era obișnuit cu luptele
navale, dar am auzit că și din cauză că Noritsune era acolo servind drept
general, și strategia sa a fost briliantă. Yoshistune, ești norocos că nu a
devenit un duel cu el...Nu au realizat cine erai?”
”Nu sunt sigur.
Dar mai era un alt Mononofu acolo, și mulțumită lui nu a devenit o luptă. Sunt
destul de sigur că numele lui era Dennai...”
”D-Dennai!?” a
întrebat Saburō. ”Stai puțin! Nu era...Dennai Noriyoshi, nu!?”
”Da, am
presentimentul că acesta era numele lui...Saburō, îl știi?”
Era rândul lui
Yoshitsune să întrebe. Expresia lui Benkei era dubioasă.
”De unde știi unul
din inamicii Mononofu?”
Toată lumea
aștepta răspunsul lui Saburō.
”El...Dennai,
Dennai Noriyoshi...”
Inspirase adânc,
și o spusese cu o expresie ce sugera că nici măcar lui nu îi venea a crede,
”...a fost prietenul meu din copilărie.”
