În jur de trei
săptămâni au trecut de când scrisoarea de la Dennai sosise.
Pe malul lacului
unde l-au întâlnit pe Yoshitsune în timp ce intrau în Kyoto, Tomomori și
ceilalți așteptau ca Yoshitsune să apară.
În această
perioadă a anului, verdele puternic al noilor frunze era frumos în timpul
zilei, dar acum soarele apusese și întunericul se întinsese în pădure. Nu erau
semne că altcineva ar putea trece pe acici, și doar țipetele insectelor suna de
jur împrejur.
Tomomori stătea cu
spatele către lac, și Noritsune și Dennai stăteau fiecare de câte o parte a sa.
Tomomori și Noritsune erau îmbrăcați în kiraginu,
costumul formal al nobilor.
Chiar și pentru
Tomomori, această întâlnire secretă era un risc. Scrisoarea i-a fost înmânată
în siguranță lui Yoshitsune, și Dennai a confirmat că, așa cum a instruit, o
fundă din hârtie a fost legată e un pin drept semn al acceptării. Totuși, nu
era surprinzător dacă Yoshitsune se gândea că aceasta ar putea fi oportunitatea
perfectă de a captura generalii Heike. Tot ce puteau ei face era să se încreadă
în caracterul lui Yoshitsune.
Noritsune devenise
rapid iritat, și nu încerca să ascundă acest lucru.
”Frate, timpul pentru
întâlnirea promisă cu Yoshitsune a trecut de mult timp. Cum era de așteptat,
asta a fost o idee nebunească. Dacă ei vin cu soldați în spate și ne
înconjoară, s-ar putea să nu te pot proteja de ei toți.”
”Calmează-te,
Nori.”
Cu ochii închiși,
Tomomori l-a redus la tăcere, dar apoi a dat un ordin către Kikuōmru și
Ginrōmaru, care erau în spatele lui Nori. ”Kiku, Gin, stați la distanță și
pregătiți-vă pentru un atac surpriză din partea inamicului.”
Kikuōmaru și
Ginrōmaru, care păreau mai degrabă plictisiți, au dat din cap veseli.
”Stați în spate!
Încă nu este timpul să faceți vreo mișcare...Ați înțeles? Noi suntem cei care
i-am chemat aici. Dacă noi atacăm primi, atunci nu va mai fi niciodată o cale
către pace!”
Auzind vocea aspră
a lui Tomomori, Ginrōmaru a întrebat cu o expresie confuză, ”...Inamici...Ucide?
Nu ucide?”
Lângă el,
Kikuōmaru i-a dat un ghiont.
”Prostule.
Inamici, ucizi!”
”Nu, nu îi ucizi!”
spusese Dennai, cu o neînțelegere de șoc. Kikuōmaru și Ginrōmaru se uitau la
Noritsune de parcă îl implorau să le dea răspunsul corect. Noritsune se uita în
întunericul dinaintea lui și abia răspunsese, ”...Nu vă mișcați deocamdată.”
În câmpul vizual
al lui Noritsune, el putea vedea lumina tremurândă a unei torțe ce venea dintre
copacii de dinainte. Saburō apăruse primul, ținând torța, urmat de Benkei, Yoshitsune,
Hiyori și frații Satō. Yoshitsune încercase de nenumărate ori să o convingă pe
Hiyori să aștepte la conac, dar ea l-a ignorat cu încăpățânare și a venit
oricum.
Când Saburō l-a
văzut pe Dennai, spusese ”Ne pare rău că am întârziat. Drumul acesta este mult
mai dificil de urmat noaptea decât am crezut. A durat ceva timp.”
Se uitase la
Dennai cu o expresie din inimă. ”Nu ne-am văzut de mult timp, Dennai. Arăți destul de bine, nu-i așa?...Îți
amintești de mine?”
Întrebase Saburō
într-o manieră glumeață, și Dennai se uitase la el cu îndoială în timp ce
vorbise, dar atunci și-a recunoscut vechiul preieten și a răspuns imediat, ”Tu
ești...Saburō? Ise Saburō!? Ce faci aici!?”
”Yoshitsune, cel
pe care l-ai întâlnit în pădure, este stăpânul meu. Am fost surprins când l-am
auzit menționându-ți numele, Dennai.”
”Și eu sunt
surprins! Nu îmi vine să cred că te întâlnesc iar într-un astfel de loc!
Gahahaha!”
Noritsune
intervenise direct în vorbăria lui Dennai. ”Iertare să vă întrerup când vă
distrați așa de mult, dar acesta este doar un mod de a ne atrage într-o
capcană?”
La aceste cuvinte,
Benkei l-a fixat pe Noritsune cu o privire furioasă. ”Hey, hey, hey, despre ce
naiba vorbești? Voi sunteți cei care ne-ați chemat aici!”
”Și ce?...Și ce e
cu hainele acestea? O să avem o conversație importantă și voi nici măcar nu
veniți îmbrăcați formal...? Mononofu din est nu au maniere?...Frate, este așa
cum am spus, îi jignesc pe Heike!”
”Noritsune,
calmează-te!”
Cu un chip aspru,
Tomomori l-a certat pe Noritsune, dar Benkei a fost provocat de confruntarea
lui Noritsune, și sângele îi se urcase la cap.
”Noritsune...Huh,
ești tu acel Noritsune pe care îl numesc ”Cel mai puternic Heike”? Și totuși,
ai așa un corp mic și firav. Fața ta mai și arată a femeie...”
Noritsune pufăise,
și se uita la Benkei cu o privire rece ca gheața. Era de parcă era o persoană
diferită față de certurile sale zilnice cu Dennai, expresia sa era calmă și
provocatoare.
”Cred că Genji
sunt chiar duri pentru soldați, încât să aducă un mistreț cu ei.”
”Nu mă provoca,
cretinule...Dacă chiar vrei să te lupți, atunci ce ar fi să o facem chiar aici?
Ei bine, presupun că nu poți în hainele alea drăguțe ale tale, nu?”
”Nu este nici o
problemă. Mă pot mișca destul de bine în ele încât să dobor un mistreț. Dar
decât să mă lupt cu un porc ca tine, sunt mai interesat de el...Nu simți la fel, Yoshitsune?”
Tomomori
reacționase la acele cuvinte. Așadar,
acela este Yoshitsune.
”Ce ai spus!?”
Pierzându-și
cumpătul, Benkei înaintase, și Kikuōmaru și Ginrōmaru s-au băgat repede în fața
lui Noritsune. Kikuōmaru era în poziție perfectă pentru luptă, și se aruncase
asupra lui Benkei fără vreun moment de ezitare. Benkei făcuse la fel, învârtându-și
niganata în jos.
Totul s-a
întâmplat într-o clipită. Se auzise sunetul tăișurilor lovindu-se, și
Yoshitsune stătea între Kikuōmaru și Benkei, oprindu-le lamele cu câte un
pumnal ținut în fiecare mână. ”Oh!” spusese Noritsune, ridicându-și sprâncenele
și privind cu un interes profund.
”Opriți-vă,
amândoi! Benkei, înapoi!” spusese Yoshitsune, și îl făcuse pe Benkei să zboare
cu un șut decisiv. Dar Kikuōmaru își începuse imediat următorul atac. Lamele
sale venise către Yoshitsune în mod repetat cu o viteză uimitoare, și abia
reușind să îi evite atacurile, Yoshitsune îi văzuse pe Tsugunobu și Tadanobu
pregătindu-se să-și scoată săbiile.
”NU faceți nici o
mișcare!” ordonase Yoshitsune cu o voce aspră. Țintind să-l lovească în acel moment,
Kikuōmaru se aruncase asupra lui Yoshitsune. Yoshitsune își răsucise repede
corpul, și simultan, îl lovise pe Kikuōmaru cu genunchiul în stomac.
”Guh...”
Kikuōmaru a gemut
și s-a ghemuit. Dennai a tot încercat să se pună între ei, dar nu putea urmări
viteza mișcărilor lor. Kikuōmaru se oprise în cele din urmă din a se mișca, așa
că Dennai a țipat ”Kiku, oprește-te!...Hey, Nori! Fă-l pe Kiku să se oprească!”
”Contează totuși?
Dacă Yoshitsune o să moară de la o asemenea simplă luptă, atunci să-l ucidem
este cel mai ușor mod de a termina războiul,” răspunsese Noritsune, indiferent.
El observase că chiar dacă Yoshitsune bloca atacurile lui Kikuōmaru, el nu
făcea nici o încercare de a ataca cu propriile sale pumnale.
Ce o fi cu el? Îl ia ușor pe Kikuōmaru?
Și pe când Noritsune se gândise la asta, Kikuōmaru aruncase un alt atac
asupra lui Yoshitsune.
”...Tch.”
Yoshitsune
țâțâise. Îl putea răni pe Kikuōmaru și să-l oprească din a se mișca. Dar
sângele vărsat ar putea face ca sângele de demon din el să se răscolească.
Yoshitsune știa asta, și astfel încerca din greu să se controleze în timp ce
lupta. Pumnalul său găsise gâtul lui Kikuōmaru, dar lama se oprise perfect doar
la un fir de păr distanță de piele. Kikuōmaru scăpase de atac, dar Yoshitsune
continuase cu o lovitură de picior răsucită. Forța l-a trimis pe Kikuōmaru cât
colo.
”Oprește-te!”
Fusese Ginrōmaru
cel care țipase. Se întorsese către Yoshitsune și își întinsese ambele mâini,
folosindu-și puterea în timp ce striga. Yoshitsune își simțese imediat întregul
trup înțepenit. Se chinuia cu disperare să se miște, dar nu putea ridica nici
măcar un deget. Benkei și ceilalți stăteau uluiți, neînțelegând ceea ce se
întâmpla. Ginrōmaru își lăsase ușor mâinile în jos, și făcând asta, corpul lui
Yoshitsune se scufundase în pământ.
”Ugh...!”
Realizând care era
puterea lui Ginrōmaru, Tadanobu își ridicase sabia pentru a-l opri. Yoshitsune
îl văzuse și se forțase cuvintele să iasă din gâtul său,
”Oprește-te...am
spus...nu mișca...!”
Pe când spusese
asta, își focusase conștiința asupra propriului său corp, și cu un strigăt,
respinsese puterea lui Ginrōmaru.
”Ce!? Puterea mea?
Nu funcționează. Pe el?”
Lângă Ginrōmaru
care era șocat, Kikuōmaru se holba la Yoshitsune.
”Ucid...! Tu...Cu
siguranță ucid!!!”
Și din moment ce
atmosfera redevenea tensionată, Tomomori pășise ferm între cei doi și țipase,
”VREȚI SĂ VĂ
OPRIȚI!?”
Se auzise cum și-au
luat zborul un cârd de păsări, surprinse de țipătul puternic. Ginrōmaru se
ferise speriat.
Tomomori oftase
din greu, și privise la chipurile tuturor care erau prezenți.
”Fiecare dintre
voi...Chiar vă gândiți la țara aceasta!? Credeți că ne-am adunat în seara
aceasta pentru o luptă!? Ați uitat că am aranjat această întâlnire pentru a
crea o cale prin care atât Heike cât și Genji să trăiască fără să fie
distruse!?”
Fără a face o
pauză, Tomomori s-a întors către Yoshitsune și a făcut o plecăciune.
”...Dacă te-am
ofensat, mă închin pentru iertare. Așadar tu ești Lord Yoshitsune. Îți sunt
sincer recunoscător că ai acceptat oferta noastră de a ne întâlni. Eu sunt
Taira no Tomomori...Mai întâi, să ne așezăm și să vorbim.”
Tomomori se
așezase nepăzit în timp ce spusese asta. În timp ce Saburō și Benkei se uitau
uimiți, Hiyori sosise cărând o sticlă mare. Era sake pe care Tomomori îl
pregătise și îl adusese aici pe cal.
”Oh, ai observat
asta? Deci ești singura care înțelege scopul său. Apreciez.”
El luase sticla și
o pusese în fața tuturor cu o bufnitură.
”Ce spuneți? Dacă
vreți să concurați, atunci făceți-o după placul inimii! Dar nu va fi un concurs
de săbii, ci de băut!”
”Huh? F-Frate!”
Noritsune se uita
la Tomomori în gol. Tomomori avea un zâmbet neastâmpărat pe chipul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!