În cele din urmă,
M-am trezit la 5:30 dimineață pentru plecarea mea din LA.
Ar trebui să evit plecările de dimineață de acum încolo.
Cred că asta se datorează cel mai mult oboselii din cauza
fusului orar.
Am mers la aeroport să mă asigur că nu voi întârzia, dar
Am ajuns prea devreme și nu era nimic de făcut.
Nu,
Dacă caut ceva să fac, sunt câteva lucruri.
Dar în interiorul aeroportului era neobișnit de rece,
încât nu am putut sta locului.
În trecut, m-am gândit să fac același lucru și am decis
să sosesc la aeroport în ultimul minut...
Tocmai mi-am amintit asta iar.
Aș uita motivele pentru acțiunile mele obișnuite
Și doar continui să am aceste obiceiuri.
Asta nu e grozav.
Trebuie să-mi amintesc corect
Motivele pentru acțiunile mele, destul cât să pot vorbi
despre asta.
Este pentru prima dată de ceva timp când voi fi primul să
se urce în avion,
Și am mers de-a lungul coridorului.
Dintr-un anumit motiv, m-am simțit puțin rușinat, și am
așteptat ca să treacă câteva persoane.
Mă întreb de câte ori m-am îmbarcat într-un avion atât de
devreme...
M-a așezat jos și am început să citesc o carte, dar nu
decolam.
”Așteaptă de
obicei așa de mult să decoleze...”
M-am uitat prin interiorul avionului.
Ceea ce ieșea în evidență era faptul că însoțitorii de
bord de la United
Erau excepționali de în vârstă până la urmă.
Trebuie să aibă de a face cu politica companiei, dar
oricum, cu totul, se mișcă încet.
Oricum,
Mă întreb cât de mult timp a trecut de când am fost
ultima dată în New York...
Am sentumentul că nu am mai fost acolo de la acel atac
terorist.
Pe atunci, a fost deoarece scriam ”Jyuuni Gatsu no Love
Song (December Love Song)”,
Și aveam multe gânduri despre atacul terorist.
Nu aveam intenția de a vorbi despre ce, sau cine, are
dreptate sau nu, dar
Era o melodie care spera, cel puțin, cu atât de multe
persoane care și-au pierdut persoanele dragi,
Că lumea să aibă cu unu mai puține astfel de incidente
tragice,
Și mă rugam ca oamenii să poată trăi întotdeauna în pace
cu persoanele iubite.
Pe atunci, a fost exact după atacul terorist,
Și când am decis să merg în New York să filmez,
Opiniile staff-ului erau împărțite în jumătate, și erau
și cei care nu vroiau să meargă.
În cele din urmă,
Numărul staff-ului meu a fost înjumătățit,
Dar în ciuda acestui fapt, am decis să merg cu staff-ul
care a rămas.
Încă nu am uitat ceea ce staff-ul local a spus
Când i-am întâlnit.
”Mulțumim că ați venit!
Să nu uităm acest lucru și să creem o lucrare minunată!”
În timpul întâlnirii cu staff-ul înainte de a călătorii,
Opiniile erau complet împărțite în două.
Nu este un lucru rău că
Era staff care era împotriva călătoriei,
Este doar ceva natural să se gândească că este de
speriat.
Toată lumea trăiește cu propriile opinii.
De asemenea, de ceea ce se tem diferă de la unul la
altul.
Am fost întrebat
”Nu ți-a fost teamă pe atunci?”, dar
Pentru mine, cel mai înfricosător lucru în viață este
”Când știi că trebuie să faci o mișcare
Dar eziți și nu poți face o mișcare”
Asta este cel mai înfricoșător lucru.
Deoarece trăiesc crzând în propriile mele convingeri,
Nu este nimic mai înfricoșător decât
Să nu mă pot mișca atunci când trebuie.
Pe atunci,
Când am văzut locul afectat, lacrinile au început să
curgă fără motiv.
Am ajuns să înțeleg că asta înseamnă să rămâi fără
cuvinte.
Au trecut 16 ani de atunci.
Lumea încă se îndreaptă spre haos.
Mă întreb când se va opri din asta.
M-am gândit la asta în avion.
Într-o clipită, am ajuns la aeroport.
Ei bine atunci...
Mă întreb cum îmi voi petrece timpul în New York de aici
încolo.
Ai putea foarte bine spune că nu am deloc un plan.
Oricum,
Mă voi plimba prin oraș.
Noi întâlniri au loc întâmplător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!