Secţiunea III 激流 ( Un curent rapid ) - Capitolul 1

Malice Mizer 脱退の真相

Malice Mizer Dattai no Shinsou

(Adevărul despre plecarea mea din Malice Mizer)

Când vorbesc despre Malice Mizer, chiar şi acum, în inima mea, sunt sentimente confuze. De când mi-am început cariera solo, o parte din mine a sperat ca într-o zi să pot vorbi cu voi despre Malice Mizer din nou.

Înainte de a spune povestea despre Malice Mizer, am vrut să ajung la un nivel mai mare decât la cel care obişnuiam să fiu, aşa că în timp ce îmi lansam cariera solo, am lucrat cu disperare să ajung la acel nivel.

Malice Mizer este încă ceva de care mă mândresc, şi nu aş schimba nimic. Ca trupă, am fost mândru de lucrurile variate pe care le-am reprezentat, iar membrii erau extraordinari şi individuali, nu doar ca trupă. Fiecare membru nu era doar unul din cei cinci a grupului numit Malice Mizer. Forţa energiei ce a fost adunată în cinci persoane conduse de un individ a fost dusă mai departe drept puterea cunoscută ca Malice Mizer. Din această cauză, fiecare dintre noi a dobândit abilitatea de a avea o carieră solo. 

Încă de când m-am alăturat trupei, am continuat să le spun asta membrilor. Dacă puteam face asta, Malice Mizer putea cuceri Asia. Asta era imaginea pe care o aveam pentru trupă.

M-am alăturat trupei în toamna lui '95 şi Malice Mizer, care experimentase condiţiile ce îi adusese în pragul despărţirii, începuse turneul de renaştere. Erau aproape doi ani până la debutul nostru major. Ne-am realizat până şi visele noastre de a cânta în Budoukan. Malice Mizer putea să o facă. Eram capabili să cucerim Asia. 

Am crezut că nu era nimic care să meargă prost cu visul meu. Dar...era evident că exista un punct din care ''roţile'' noastre au început să nu mai funcţioneze cum trebuie.

Pe atunci, era în jurul sfârşitului perioadei boom-ului ''visual kei''. Deşi erau multe trupe care nu vroiau să spună că sunt ''visual kei'', eu o spuneam clar ''Noi suntem visual kei.'' Nu mă opuneam deloc să spun asta. 

Cu toată sinceritatea, nu îmi păsa ce spuneau oamenii. Dacă aveam propriile mele convingeri despre lucruri şi dacă alţi vroiau să mă critice, nu aveau decât să o facă, nu îmi păsa. Dacă mă gândesc acum la asta, cauza despărţirii trupei Malice Mizer a fost propriul meu egoism şi încrederea în sine, şi diferenţa mare dintre lucrurile pe care ceilalţi membri se concentrau. 

Prima dată când relaţiile dintre noi au devenit ciudate a fost când spectacolul de la arena Yokohama se apropia ( iulie 1998 ). Ultima picătură a fost când am scris partitura pentru ''Le Ciel''. Până atunci, am fost doar textier şi fie Mana fie Kozi scriau partitura. Cu ''Le Ciel'', am devenit primul membru care le-a făcut pe ambele. Printre membri, eram singurul care făceam mai des acest gen de activităţi. şi m-am izolat complet.

Când am fost cinstit cu mine însumi, am fost şocat. Împreună cu membrii trupei, cu mine împotriva celorlalţi patru, ne-am despărţit drumul cordial. Nu era nici un mediator, şi nici unul nu m-a urmat. 

Deşi am zis ''Nu ar fi trebuit să fac ce am făcut cu ''Le Ciel''?'' la scurt timp după, vroiam să mă întorc în trupă. Dar în cele din urmă, aşa ceva nu s-a întâmplat.

Dar mai presus de toate era problema banilor. Banul este un lucru cumplit. Am învăţat totul despre asta cât am lucrat ca ''host''. Brusc, dacă strângi mai mult, vei trece în starea de a nu-ţi mai păsa de valoarea nici unui lucru.

De exemplu, sunt persoane ce au un stil de viaţă de 150.000 de yeni pe lună. Prânzul e de 500 yeni, cina e de 1000 yeni, şi ocazional cheltuie 3000 de yeni pe un moft. Dar atunci, într-o noapte, se trezesc că brusc se dublează cu o sută şi ajung să aibă un venit de 15.000.000 de yeni pe lună....ce se întâmplă atunci?

Valoarea oricărui lucru ajunge la o rată de 1/1000 acum. Mâncarea zilnică de 500 de yeni pare a fi de 5 yeni. Dacă acesta este cazul, atunci să cheltuieşti 3000 de yeni în fiecare zi pe cină pare în ordine nu? Aşa gândesc oamenii. Oricum, cei 3000 de yeni pe care îi cheltui în acel moment sunt de fapt 300.000 de yeni. Oricând strângi brusc mulţi bani, acest sentiment e pe aproape. De la preţul care e pe etichetă, simţi că tai două zerouri. Dacă un tricou de 28.000 de yeni îţi pare că costă 280 de yeni, atunci să cheltui banii e normal.

Când eram în Kyoto, judecata mea financiară a cam luat-o razna, şi am dezvoltat un obicei de a cumpăra orice. Îmi spuneam tot timpul ''E în regulă, e ok, am bani.'' Dar, cum asta se întâmplă, cercul tău de prieteni se schimbă. Prietenii de până acum se retrag complet, şi oamenii lăsaţi în urmă sunt acei a căror singur scop în viaţă e banul. Dacă câştigi bani, un sentiment de ''nici o nenorocire nu mi se poate întâmpla'' va apărea. Oricum, nu este cazul. Să nu poţi scăpa de concepţia de a face bani este ceea ce te face o persoană nefericită. Banii trezesc o judecată ciudată, ca un jet de apă fierbinte, şi cei care nu o au, nu se gândesc deloc la ea.

După ce m-am mutat în Tokyo, am renunţat la a mai fi ''host'' şi dealer. Cum era firesc, am rămas repede fără bani. ''Oare'' mi-am zis. Eram complet falit. Nu puteam crede. Când am văzut ce mi-a mai rămas din depozitul bancar, am avut un sentiment atât de ciudat că am crezut ''Trebuie să fi fost jefuit de cineva!''. Nu mă puteam opri să nu mă gândesc la tricourile de 300.000 de yeni ca la unele de 300 de yeni, dar tricourile de 300 de yeni nici nu le purtam....

Cum timpul trece, te întorci cu amărăciune şi regret la sursa acelui sentiment. Şi atunci, începi să te gândeşti şi să spui ''Ce idiot stupid am fost!''. Banii îi înebunesc pe oameni. Într-adevăr, am fost condus de propriul meu egoism. Din tot ce am învăţat din această lecţie, când Malice Mizer s-a lansat, chiar dacă făceam mulţi bani, inima mea nu a fost zdruncinată. Dar asta nu este adevărat pentru toţi. 

Când faci mulţi bani, unele persoane se îndepărtează, altele se apropie. Când asta se întâmplă, zvonuri sunt şoptite şi persoanele se schimbă. În trupă, când am început să facem mai mulţi bani, le-am spus membrilor de greşelile pe care le-am făcut în trecut. Am spus ''Banii vă vor face cu siguranţă să faceţi lucruri ciudate. Aşa că vă rog să vă treziţi!'' Dar părea că nu au înţeles adevăratele mele intenţii. Dacă nu au experimentat măcar o dată personal, atunci probabil că nu înţelegeau despre ce vorbeam. Am crezut că într-o zi vor realiza.

Apoi, într-o zi în 1998, când căldura verii începea să dispară, au făcut o întâlnire a membrilor. De obicei la acest fel de întâlniri, doar membrii vin, dar în acea zi, atât membrii cât şi directorul de la birou erau acolo şi mă aşteptau.

''De ce este şi directorul la o astfel de întâlnire?'' am întrebat. Şi cineva mi-a răspuns ''Pentru că Malice Mizer e gata.''

Huh?

Şi imediat după asta, mi-au spus ''Nu mai putem lucra cu tine deloc.''

În acel moment, nu am simţit mai nimic. Aşa că am spus că mi-ar plăcea ca Malice Mizer să continuie chiar dacă eu plec. Dar răspunsul lor a fost că, la orice nivel, nu mai puteau face asta.

Bine, atunci nu mai spun nimic. Nu voi fi insuportabil.

În acest caz, nu puteam spune asta. ''Dacă acesta era sfârşitul, era de asemenea şi un mod de a şterge asta. Nu contează ce se întâmplă la sfârşit, pot să închid cortina în faţa fanilor ce m-au ajutat până acum? Acesta era cel mai important lucru.''

În timp ce spuneam aceste lucruri, altcineva a început să spună lucruri urâte. ''Nu e destul că am scos un CD? Vindem copii, măcar...''

Şi atunci m-am enervat.

''Nu glumi! Nu îţi bate joc de fani!''

În furia mea, m-am ridicat de pe scaun şi am plecat. Am simțit tristețe și furie, dar tristețea a contat mai mult decât cea ce am făcut. Am fost mizerabil.

Acesta este adevărul plecării mele din Malice Mizer.

Nu este o poveste pentru mine să arunc vina. A fost o problemă declanşată de prea mulţi bani. De diferenţele de conştiinţă a membrilor trupei. De o obsesie. 

Malice Mizer, ceea ce am fost o dată, un motiv de nelinişte care m-a făcut să nu mai fiu eu însumi. Erau lucruri care ne-au îngreunat, şi au devenit un cerc vicios care s-a sfârşit prin a ne răni pe toţi.

Nu era altă cale, atunci...este singurul lucru pe care îl pot crede.