Gackt - Rain

安らぎに満ちた真昼の月は雨の調べに涙を見せた

チギレタ指で描き続ける忘れ始めた太陽の夢を

風は私の姿
萌でる華のように
大地の弓に拾われて
息を潜めて嗤う...
枯れ葉の上で燃えた、もう一人の私が見つめている

誰の声も届かないなら私がすべて消してあげよう
何度も同じ過ちを繰り返した哀しみに震え続ける


消えることのない想いを胸に動かない時計に触れた
優しい太陽の光を浴びた夢は白く夜空に消えた
雨は私の涙、哀しみは癒えぬまま...
月の吐息に魅せられて
瞬間を失して理解る...
死して意味があることを
私の声は届かない

貴方がくれた最期の言葉は今もこの場所で泣き続けてる
悲しまないとそう決めた心に夜空の月が涙を流す


夜がまた貴方を連れて消えてゆく


溶けた空を描きながら色のない景色が呟いた
憶えている過去さえも今はすべて戻らぬ罪


焼き尽くす光の波にさらわれた貴方が微笑みかける
遠くに見える安らぎに溢れた貴方の名前を叫び続けた
もう誰も貴方を責めはしない

貴方の跡を震える指で静かに触れる夢から覚めて
何度も同じ過ちを繰り返した哀しみに震え続ける
さよならはまだ今は言えないから
ゆっくりと静まる宇宙に祈り続けた


優しい声で
震える声で
祈り続けた...

yasuragi ni michita mahiru no tsuki wa ame no shirabe ni namita wo miseta
chigireta yubi de egaki tsuzukeru wasure hajimeta taiyou no yume wo

kaze wa watashi no sugata
moederu hana no you ni
daichi no yumi ni hirowarete
iki wo hisomete warau...
karaha no ue de moeta, mou hitori no watashi ga mitsumete iru

dare no koe mo todokanai nara watashi ga subete keshite ageyou
nando mo onaji ayamachi wo kurikaeshita kanashimi ni furue tsuzukeru

kieru koto no nai omoi wo mune ni ugokanai hari(tokei) ni fureta
yasashii taiyou no hikari wo abita yume wa shiroku yozora ni kieta
ame wa watashi no namida, kanashimi wa ienu mama...
tsuki no toiki ni miserarete
toki (shunkan) wo nakushite wakaru
shishite imi ga aru koto wo
watashi no koe wa todokanai

anata ga kureta saigo no kotoba wa ima mo kono basho de naki tsuzuketeru
kanashimanai to sou kimeta kokoro ni yozora no tsuki ga namida wo nagasu

yoru ga mata anata wo tsurete kiete yuku

toketa sora wo egakinagara iro no nai keshiki ga tsubuyaita
oboeteiru kinou (kako) sae mo ima subete modoranu tsumi

yaki tsukusu hikari no nami ni sarawareta anata ga hohoemi kakeru
tooku ni mieru yasuragi ni afureta anata no namae wo sakebi tsuzuketa
mou dare mo anata wo seme wa shinai

anata no ato wo furueru yubi de shizukani fureru yume kara samete
nando mo onaji ayamachi wo kurikaeshita kanashimi ni furue tsuzukeru
sayonara mada ima wa ienai kara
yukkuri to shizumaru sora (uchuu) ni inori tsuzuketa

yasashii koe de
furueru koe de
inori tsuzuketa

Luna de după amează ce a crescut în pace a arătat lacrimi la melodia ploii

Cu un deget rupt, continui să schițez un vis al soarelui pe care am început să-l uit

Vântul îmi adună trupul

Ca o floare îmbobocită

În arcul pământului,

Râd la el sub respirația mea…

Ars deasupra frunzelor uscate, un alt eu privește fix

Dacă vocea nimănui nu ajunge, atunci voi șterge totul pentru tine

Încă tremurând cu tristețea de a repeta aceași greșeală de nenumărate ori.

Sentimentele ce nu vor dispărea niciodată din inima mea au atins mâna nemișcată a ceasului

Visul de a mă încălzi în lumina blândă a soarelui a pălit și a dispărut în cerul nopții,

Ploaia e lacrima mea, tristețea mea nu e vindecată…

Fermecat de suspinul lunii,

În momentul pierdut, înțeleg…

Este un sens în moarte, dar

Vocea mea nu ajunge.

Cuvintele pe care mi-le-ai oferit în ultimul tău moment încă sunt aici, chiar și acum

Luna în cerul nopții varsă lacrimi peste inima care a decis să nu jelească,

Încă o dată, noaptea dispare și te ia departe

În timp ce pictez cerul topit, peisajul fără culoare a șoptit

Chiar și trecutul pe care tu ți-l amintești e totul un păcat ce nu se mai întoarce niciodată

Dusă departe de valuri de lumină ce te ard, îmi zâmbești

Continui să strig numele tău ce s-a revărsat cu pacea ce o puteam vedea de departe

Nimeni nu te va mai condamna iar

M-am trezit din visul unde am atins ce a rămas din tine cu degete tremurânde,

Încă tremurând cu tristețea de a repeta aceași greșeală de nenumărate ori

Încă nu pot spune la revedere, nici măcar acum, așa că

Continui să mă rog la cerul ce se înseninează ușor

Cu o voce blândă

Cu o voce tremurată

Continui să mă rog…

 

*Traducerea este făcută după propria mea interpretare.