Gackt blog – 27 iulie 2017

Au trecut 16 ani

M-am îndreptat spre sala de gimnastică să încep dimineața cu antrenament.

Ca de obicei, sunt singur în sala de gimnastică spațioasă.

Chiar este rar să întâlnesc pe cineva în sala hotelului.

Ei bine, presupun că depinde și de fusul orar.

M-am antrenat cam o oră și apoi mi-am schimbat hainele.

M-am dus la cafeneaua de alături și am savurat un ceai în timp ce îmi terminam munca.

Munca mea se terminase în câteva ore, și am stat acolo privind trecători pentru o perioadă.

Totuși, planul meu pentru astăzi nu a fost decis, dar

Brusc mi-a trecut prin cap.

”Ei bine, să mergem la World Trade Center...”

Am urcat în mașină într-o stare de spirit plăcută.

Inițial,

Intenționam să-mi prezint omagiile înainte de a pleca din New York,

Dar dintr-un anumit motiv, nu îmi puteam stăpâni sentimentele.

Și vremea de astăzi era bună.

Am decis să o iau încet mergând acolo.

În timp ce mașina se mișca, am privit la peisaj prin fereastră pentru o perioadă.

Inițial, în trecut, puteai vedea World Trade Center de aici...

Gândul mi-a trecut prin minte în timp ce mă îndreptam către locație.

Au trecut 16 ani de la aceea zi, și nu știu cât de mult s-a schimbat.

Sincer, nici măcar nu îmi pot imagina ce a devenit.

Mașinile nu pot intra în zona din apropiere.

Cum nu mai pot înainta, am coborât și am început să merg pe jos.

În timp ce mergeam, ceva ce semăna cu un monument, pe care nu l-am văzut niciodată, a apărut.

Pur și simplu, ce e asta...m-am întrebat, și m-am apropiat.

Nu prea îmi putea da seama, așa că am decis să o las pe mai târziu.

Lângă, era noul World Trade Center care era construit.

Începea să arate ca și cum era complet, dar presupun că va mai avea nevoie de timp.

Erau cărări mici, și când am trecut prin,

Am ajuns în cele din urmă la locația World Trade Center.

Ceea ce se dezvăluia în fața ochilor mei era

Un monument enorm care avea un hău uriaș.

Apa trecea către centru și curgea în jos.

Era de parcă curăța sufletul.

Pe perimetrul exterior, numele celor care au pierit erau gravate.

Când am vizitat acum 16 ani,

Fumul încă se ridica din ruine

Chiar dacă trecuse 2 luni după ce 911 avusese loc.

Staff-ul local spusese

”Focul încă mocnește, și nu a fost stins...”

Asta este ceea ce mi-am amintit.

Aceea scenă încă arde în mintea mea.

Corpul meu se cutremurase de le realitatea feroce

Că dacă acesta ar fi fost un război, asemenea priveliști ar fi fost peste tot.

Asta se știe fără a spune dar

Acum, desigur, asemenea priveliști nu rămân.

În timp ce simțeam splendoarea potențialului uman de la cum puteam privi

La aceelași loc și să văd că s-a schimbat atât de mult în 16 ani,

Am atins piatra cu degetele mele, știind că nu trebuie niciodată să uităm aceea tragedie.

După ce mi-am prezentat omagiile pentru o perioadă,

Am decis să merg să arunc o privire la clădirea ce părea ca un monument.

Din moment ce avea ceva ce părea ca o ușă pe dinafară, ar trebui să pot intra.

Ușa era neașteptat de îngustă...

Ce naiba...mă gândeam pe când intram să arunc o privire.

Eram surprins de spațiul vast ce nu putea fi imaginat din afară.

Pur și simplu ce e asta...mă întrebam, în timp ce gura mea era cască.

Oricum, e vast.

Structura și era neobișnuită, dar rămăsesem fără cuvinte

La mărimea copleșitoare și amploarea structurii.

America este o țară uimitoare.

Este de parcă își arată existența lumii prin restaurare.

Oricum, este uimitor...

Pe drum înapoi, peisajul din mașină cumva părea singuratic.

Nu, ar trebui să fie pentru că eu cred că este singuratic.

O să mă merg încetișor la un ceai.

Fie ca lumea să fie pașnică.