Nu pot uita acea zi...(discuția 20 a revistei-blog extras)
TUTUROR DEARS AI MEI
Voi posta puțin din ceea ce am postat pe
revista-blog.
Vă rog să citiți.
Pentru a citi tot, mergeți aici
Sunt aici.
Tocmai m-am întors din Tohoku.
Sunt multe sentimente ce se adună în
sufletul meu,
Și un nou sentiment se naște.
Vă voi duce în urmă cu câteva zile.
Cumva, stația Tokyo părea
aglomerată
M-am întors de peste hotare și am intrat
în oraș în mijlocul nopții,
Apoi, cu câteva ore mai târziu, m-am
îndreptat spre stația Tokyo.
Deși părea că furtuna de nisip a trecut
prin Tokyo cu o zi în urmă.
Ce se întâmplă cu Japonia...?
Platforma pentru Shinkansen Tokyo
Când am urcat pe platformă, vântul rece
mi-a lovit fața.
Vântul părea puțin mai puternic, așa că
valul de căldură
Din Hong Kong de până ieri părea o
minciună.
Am trecut prin mulțime și m-am dus la
vagonul meu.
M-am obișnuit complet cu Shinkansen Tohoku
Care părea străin acum câțiva ani.
Shinkansen ”komachi” cu care m-am
obișnuit
Astăzi, pare că sunt atât de multe
persoane.
Presupun că e din cauză că iar, este 11
martie....
În orice caz, era frig pe platformă.
Doar cerul părea ca și cum cineva a
mâzgâlit cu alb pe un albastru frumos.
Platforma aglomerată din Tokyo
Ne-am urcat imediat în tren,
Și am început întâlnirea de astăzi.
În timpul acesta, am ajuns să vorbim
despre multe lucruri de demult,
Și desigur, cuvintele au continuat să
curgă,
Și conversația dintre mine și staff s-a
oprit.
Sunt multe lucruri între noi care încă
sunt neterminate.
În timp ce făceam asta,
Am sosit la stația Sendai.
Stația Sendai era plină de oameni.
Era mai aglomerată ca niciodată.
Iubesc peisajul din stația Sendai.
Dintr-un anumit motiv, îmi calmează inima
când îl văd.
Cumva, această aglomerație mă face
fericit
Apoi, m-am urcat în mașină,
Și ne-am îndreptat spre o stație radio
locală.
Priveliștea din mașină s-a schimbat rapid.
Am lăsat clădirile în urmă și într-o
clipită,
Câmpurile se întindeau înaintea noastră.
Câmpuri vaste se întindeau la
nesfârșit în ambele direcții
Când mă duc în Sendai, zilele astea, șoferul
meu, care este o cunoștință,
Îmi dă raportul despre situație ca de
obicei,
Dar cu siguranță sunt multe momente când
Cuvintele sale nu sunt foarte pozitive.
Pentru că nu este un progres prea mare.
Stația radio locală
În zilele acestea, această stație radio
difuzează în continuu
Informații strânse de conducătorul lor.
Sunt multe persoane care au evitat
pericolul ascultând la radio.
Și acel program continuă și acum.
Haine uzate, sentimentele tuturor
sunt arătate prin semnele de pe spate
În această eră unde necesitatea unui radio
dispare,
Ciudat, în acest dezastru, a devenit
posibilă confirmarea valorii lucrurilor vechi.
Pe atunci, multe persoane care ascultau
radio, în zona distrusă,
În frig, probabil că primeau mult curaj de
la acest lucru.
Intrarea către stația radio
În micuța cabină, cu DJ Sawada Tomoni,
care făcea toată munca singură,
Am reflectat la acel timp.
Și nevoia de a atrage atenția tuturor
către
Reconstruirea care încă nu a progresat
prea mult.
Munca în zonele distruse este mai înceată
decât vă imaginați.
Încă sunt locuri care abia au fost atinse.
Privind în urmă la acea perioadă
împreună
Chiar dacă spun exact aceste cuvinte,
Cred că este evident că
Nimeni nu își poate imagina
Starea eforturilor de reconstruire.
Facem promisiunea de a ne întâlni
iar aici data viitoare
Faptul că media nu difuzează întreaga
situație
Este probabil pentru avantajul
mass-mediei,
Dar, spre deosebire de Marele Cutremur din
Kobe,
Este prea multă manipulare din partea
media.
După vizita la stația radio,
Am mers la o ceremonie de oferire de flori
în Tagajo.
Brusc, marginile străzilor orașului
normal,
Clădiri distruse apar în fața ochilor.
Un gard din sârmă care încă nu a
fost reparat
Încă sunt multe cicatrici din acea zi,
rămase în multe locuri.
Inițial, intenționam să particip și la
ceremonia de comemorare,
Dar după ceremonia de oferire a florilor,
Unde m-am rugat pentru cei care au
dispărut în dezastru,
Grăbit, am luat un loc.
Ceremonia de comemorare din orașul
Tagajo
Oamenii din orașul Tagajo au spus că ne
vor pe noi,
Cei care am făcut multe activități de
sprijin în timpul dezastrului,
Să participăm împreună cu familiile celor
decedați,
Și alături de cei care au sprijinit multe
din activitățile noastre.
Multe poze din timpul dezastrului
strânse de la multe persoane
Ne-am așezat,
Și ceremonia a început.
Ceremonia s-a desfășurat solemn,
Și au fost persoane care au vărsat
lacrimi.
Probabil pentru că amintirile
Celor care trăiau aici în pace până în
acea zi
Au revenit la viață.
Ceremonia se desfășoară solemn
Am stat în spate,
Și în mijlocul ceremoniei, probabil din
acea zi de acum 2 ani ce revenea,
Am observat că mâinile îmi transpirau.
Direct după dezastru, timp de o lună am
lucrat ca sprijin aproape fără somn.
Am pierdut și câteva kilograme.
Răspunzând reporterilor pentru
puțin timp
Când am încercat să plec din locul unde
supraviețuitorii lăsau flori,
Am fost oprit de câțiva reporteri.
După un scurt interviu,
M-am îndreptat către coasta din apropierea
școlii unde am filmat pentru YFC.
Iarba crescută arată cât de mult
timp a trecut de când s-a intrat ultima dată
Pentru că școala va fi dărâmată,
Staff-ul mi-a arătat-o pentru ultima dată.
Peisajul neschimbat de cum era imediat
după dezastru
M-a încremenit.
Sala de gimnastică a școlii
Clădirea parcă se putea prăbuși în orice
minut
Și încerca cu disperare, cumva, să rămână
așa.
În curând vor începe lucrările de
demolare.
Clădirea și sala, întinse tragic, nu au
lăsat nici o urmă de dinainte de dezastru.
Clădirea prăbușindu-se
Staff-ul școlii a vorbit de asemenea
emoționați
De cum era înainte și de sentimentele lor
legate de reconstruire.
Oricine poate vedea că va dura ceva mai
mult timp,
Dar, chiar și așa.
Erau multe case în fața școlii,
Dar acum nici una singură nu rămâne.
Memorialul stând complet singur
Cutremurul care a înghițit vaste zone
rezidențiale
A furat viața din această zonă.
Ce a mai rămas nu e nimic, decât fundațiile
caselor,
Și chiar și în jurul acestora, iarba
crește.
Un băiat de acolo plângea.
Probabil că locuise în una dintre case.
După asta,
Ne-am mutat de-a lungul coastei.
Majoritatea copacilor plantați ca paravânt
au dispărut.
Motivul pentru care nu mai au crengi este
că,
Pentru un timp îndelungat, au fost sub apă.
Dacă îi vedeți, veți înțelege imediat
Că nu este greutatea valului, ci nivelul
apei de după.
Rămășițele copacilor de-a lungul
coastei
În locurile unde nu rămâne nimic,
O statuiie a lui Kannon a fost construită,
(zeitate budistă a milosteniei)
Ca și cum ar păzi locul,
Ca și cum s-ar ruga sincer ca acest loc să
revină la normal.
Sunt multe persoane care se roagă.
Și se roagă din adâncul inimii ca viața să
revină aici.
Așa cum era înainte, chiar și cu o zi mai
devreme.
Arahama Kannon milostiv
Pentru ca viața să se întoarcă la normal,
Încă este nevoie de multă putere.
În timp ce călătoream, câmpurile săpate în
pământ
Se întindeau în fața ochilor mei.
Pentru a reînvia câmpurile neutilizabile
care au fost inundate cu apă sărată,
Solul este schimbat.
Dar, se pare că nimeni nu știe dacă va
reveni la normal sau nu.
Câmpuri cu orez săpate în pământ
Doi ani au trecut de la dezastru,
Și situația nu mai este raportată la
știri.
Încă sunt un munte de lucruri pe care
trebuie să le facem.
Trebuie să facem lucrurile pe care le
putem face, unul câte unul.
Este în regulă dacă nu sunt lucruri
mărețe.
Haideți să facem ceea ce putem unul câte
unul.
Și să ne asigurăm că ne amintim.
De dragul viitorului nostru.
Acum munca mea s-a adunat teribil.
În timp ce încercam să scriu asta cât mai
repede posibil,
Data s-a schimbat.
Iertare, am întârziaaaaaaat.
Ei atunci, închei ziua.
...Restul este aici.
GACKT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!