1/5
Imaginea doctorului GACKT de pe ecran m-a
paralizat.
M: ...
G: Ce s-a întâmplat? Nu stai jos?
Până ce nu m-a strigat, nici măcar nu am
realizat că eram pierdută în gânduri...
...cu sticla și paharele în mână.
M: Oh, bine...
M-am așezat pe canapea.
M: Persoana aceasta...ești tu, nu,
doctore?
Am arătat spre ecran și am pus o întrebare
căruia îi știam răspunsul.
G: Da.
M: Wow...
Pe ecran era un concert în plină
desfășurare.
În fața unui public care ovaționa, trupa
cânta muzică rock.
Și persoana care cânta în față nu era
nimeni altul decât Dr. GACKT.
M: Deci erai într-o trupă?
G: Da, pe când eram în școală. Era ca un
hobby în timpul medicinei.
Imaginea doctorului cântând cu tot ce avea
în lumina reflectoarelor m-a fermecat.
Întreaga mea ființă era captivată de
imaginea de pe ecran.
Interpretarea lui nu pierdea în fața
profesionalismului...
...Nu, dacă vorbim de abilitatea de a
atrage telespectatorul, era probabil mai bine.
M: Ai ajuns la nivelul acesta ca hobby...?
G: ...Chiar îmi doream să devin muzician.
M: Muzician...?
G: Da.
Dr. GACKT a zâmbit, devenind puțin timid.
G: Inițial, mă duceam la academia de
muzică.
M: Academia de muzică...se pare că e
păcat. Ai mers la academia de muzică...și ai fi putut da astfel de concerte
uimitoare, așa că de ce...?
În mijlocul propoziției, am realizat.
A.S: Dr. GACKT a renunțat la colegiu și a
mers la medicină pentru ea.
(Oh, așa e. Ca să-și salveze prietena,
el...)
M: ...Îmi pare rău.
Dr. GACKT a dat din cap, spunându-mi să nu
mă îngrijorez.
G: Frate, când am intrat la medicină, am
învățat de mi-am stors creierii.
M: ...
(Asta doar arată cât de mult a iubit-o. A
renunțat la a deveni muzician pentru ea...)
(...și a devenit doctor după ce încercat
din greu...)
G: ...Dar este destul de ciudat, când mă
gândesc la asta.
M: Huh?
G: Dacă nu aș fi devenit doctor, nu m-aș
fi uitat la casete cu tine ca acum.
M: ...Ai dreptate.
(Prietena lui avea o asemenea boală
cumplită, că a ales să devină doctor...)
(Dacă nu ar fi iubit-o atât de mult, noi
nu ne-am fi întâlnit.)
Văzându-l pe ecran cântându-și sufletul...
Am putut simți cât de multă bucurie simțea
în muzică.
Dacă ea nu s-ar fi îmbolnăvit, Dr. GACKT
cu siguranță ar fi devenit un muzician...
...și ar fi trăit cu ea, fericiți până la
adânci bătrâneți.
(Doar dacă ar fi fost așa...)
Dacă s-a fi întâmplat, l-aș fi știut pe
Dr. GACKT doar ca un muzician faimos, neîntâlnindu-l niciodată.
Dar asta era bine. Era prea trist că a
renunțat la a fi muzician.
2/5
M: ...A trebuit să renunți?
G: Hm?
M: La a deveni muzician, vreau să spun.
G: ...
M: Oh...îmi pare rău că am adus vorba.
Am regretat că am deschis gura.
G: A fost puțin diferit de...a renunța,
cred.
M: Huh?
G: Pur și simplu nu simt asta, știi? ”A
renunța”. Fraza nu se potrivește.
M: ...Atunci, ce s-ar –
Chiar atunci, telefonul a început să sune
din geanta mea.
Scoțându-l și privind ecranul, am văzut că
Yota suna.
M: ...
Telefonul nu părea să se oprească.
G: Nu răspunzi?
M: U-Um...Scuze, am să vorbesc dincolo.
Am luat telefonul și am încercat să mă
ridic, când...
G: Poți vorbi de aici, să știi.
M: H-Huh...?
G: Oh, scuze. Nu e cineva cu care vrei să
fii auzită vorbind?
M: N-Nu este?
Nevrând să fie vreo neînțelegere, am
răspuns la telefon chiar acolo.
Y: Hey. Scuze, este un moment prost?
M: Nu, este în ordine.
Y: Păi, uh...Știu că am spus că am să
aștept, dar am devenit cam agitat și am ajuns să te sun.
M: Yota...
Y: Chiar acum sunt într-o călătorie de
afaceri peste hotare. Îmi pare rău că te sun la o asemenea oră.
M: Nu, nu este nici o probl –
Y: ...Huh?
M: Ce s-a întâmplat?
Y: Unde ești? Nu ești acasă?
Se părea că Yota simțise că era ceva
diferit în legătură cu mine.
M: Acum? Uh, chiar acum, sunt...
(Ce ar trebui să spun...?)
Am rămas complet nemișcată, tăcută, până
ce...
Y: Îmi pare rău, mă comport ciudat,
presupun, punând întrebări idioate...Oricum, oriunde ai fi, este destul de
târziu, așa că ai grijă și mergi acasă.
M: ...Da. Cred că am să merg.
Y: Deci...când crezi că îmi vei putea
răspunde?
M: ...Îmi pare rău, deocamdată eu...
Y: ...Am înțeles. Am să aștept.
M: Îmi pare rău.
Y: ...Heh. Îți ceri cam mult scuze.
M: Îmi pare rău...
Y: ...
M: Data viitoare, am să-ți dau răspunsul
meu. Promit.
Y: ...Am înțeles...Noapte bună.
M: Noapte bună.
În timp ce am închis telefonul, mi-a
scăpat un oft.
G: ...Deci nu era cineva cu care vrei să
fii auzită vorbind?
M: Nu, doar că...
Am ezitat, dar apoi am spus clar.
M: ...prietena de care am vorbit mai
devreme...eram eu.
G: Te referi la cererea în căsătorie?
M: Da. A fost...el, la telefon.
G: ...Înțeleg.
Dr. GACKT a spus doar asta, cu ochii încă
pe ecran.
(Nu o să zică nimic altceva, nu...?)
Am pus telefonul deoparte și m-am așezat
iar lângă el.
(Până la urmă, sunt doar o altă asistentă
pentru el.)
(Asta este. Nimic mai mult, nimic mai
puțin.)
3/5
M-am prefăcut că eram fermecată de ecran.
M: ...
(Eram atât de aproape, dar nu îmi puteam
da seama la ceea ce se gândea...)
G: ...
Dr. GACKT stătea pur și simplu tăcut.
(Ar fi trebuit probabil să nu îi spun.)
Caseta s-a schimbat la Dr. GACKT și trupa
lui exersând.
În locul formei radiante de pe scenă, de
data asta l-am văzut glumind cu prietenii lui...
...și acordându-și meticulos
instrumentele. Starea lui normală.
M: Doctore, aveai...păr castaniu pe
atunci.
G: ...
Am deschis un subiect, dar el tot nu
vorbea.
(Tensiunea asta este sufocantă...)
A trecut un moment, și a vorbit, cu ochii
încă la ecran.
G: Atunci,...ai spus că ea s-a îndrăgostit
de cineva...care nici măcar nu îi aruncă o privire, nu?
M: Da.
G: Ceea ce înseamnă că te-ai îndrăgostit
de cineva care nici măcar nu îți aruncă o privire...
M: ...Așa este.
G: ...
M: ...
S-a întors spre mine.
G: Este cineva pe care îl cunosc?
M: ...
(Ce ar trebui să fac...? Ce ar trebui să
spun?)
(Să îi spun clar?)
Dr. GACKT încă mă privea.
( ...Vreau să-i spun adevărul.)
Am deschis gura.
M: Este...
G: ...
M: Este...cineva pe care nu îl cunoști.
G: ...Înțeleg.
Dr. GACKT a rămas tăcut pentru o perioadă,
apoi...
...a murmurat ceva despre faptul că
primise cadou niște prăjituri.
G: Am auzit că sunt de la un magazin
faimos, așa că încearcă-le.
S-a ridicat și s-a îndreptat spre bucătărie.
M: ...
(Sunt atât de...idioată...)
Am spus brusc exact opusul a ceea ce
gândeam.
Vroiam să spun adevărul, dar pe moment...
...am pierdut în fața fricii, frica că nu
aș mai putea fi cu el.
A.S: Nu este ceva la care renunți pentru
că nu vrei să fii rănită, nu? ”Iubirea”.
Ceva la care să renunți pentru că nu vrei
să fii rănit, huh...
Cuvintele ei erau adevărate, dar asta nu
făcea ideea de a fi rănit mai puțin înspăimântătoare.
Neputând să fiu cu el – gândul era
teribil.
(Sunt atât de lașă...)
În timp ce gândul îmi trecea prin minte, o
voce amuzantă a unei femei s-a auzit de la televizor.
?: GACKT, iar ai încurcat versurile.
Era femeia din spatele camerei. Era atât
de familiară cu doctorul.
Expresia doctorului GACKT s-a înmuiat în
timp ce privea spre cameră. Probabil că se uita la ea.
(Dacă zâmbește astfel, înseamnă că ea
trebuie să fie...)
L-am întrebat în timp ce se întorcea cu o
cutie de prăjituri.
M: Este...este prietena ta în spatele
camerei?
G: Da. Kayo a înregistrat asta.
M: Kayo...
4/5
Nu o puteam vedea pe ecran, dar puteam
simți legătura lor.
G: Servește-te.
I-am mulțumit doctorului GACKT pentru
prăjituri și mi-am spus gândurile.
M: Chiar e foarte veselă, nu?
Exact așa cum simțeam.
G: Kayo s-a îmbolnăvit la douăzeci de ani,
și tot era internată și externată de atunci. Sună ca fiind sănătoasă, dar pe
atunci, era mai mult în spital.
M: Oh...
I-am auzit râsul de pe înregistrare.
G: În ziua aceea fusese externată pentru
prima dată după mult timp, și era atât de fericită...
Ochii lui deveniseră distanți.
M: ...
(Chiar acum, Dr. GACKT este aici, dar
mintea lui nu este...)
Singurătatea îmi străpunsese pieptul.
M: ...Doctore.
M-am gândit că vroiam să-l aduc la
realitate, așa că vorbisem frenetic.
G: Hm? Ce e?
M: Ai o chitară, nu?
Am adus vorba de chitara pe care o văzusem
acum ceva timp.
G: Oh, aia.
M: Vreau să te aud cum cânți la ea. Ai
putea cânta ceva pentru mine?
G: Sigur, nu mă deranjează.
A scos chitara de pe suport și a început
să o acordeze.
G: Nu am mai cântat în ultimul timp, așa
că nu am mai repetat, dar...vreo cerere?
M: Pot..pot să cer ceva?
G: Desigur. Dacă este o melodie pe care am
auzit-o o dată, pot cânta mare parte din ea.
M: Wow! Atunci, uh, hmmm...ce să aleg, ce
să aleg...
Din păcate, nu prea eram atrasă de muzică,
așa că nu am putut veni cu o melodie cunoscută.
(Și am și șansa asta de a-l auzi
cântând...)
Dar chiar atunci, mi-a venit o idee.
M: Doctore, ți-ai scris propriile melodii,
nu?
G: Da.
M: Atunci, poți cânta una dintre acestea?
G: Una de a mea?
M: Da. Vreau să aud melodia ta preferată.
G: Melodia mea preferată, huh...
I-a pierit vocea și se uita la chitara
lui.
(Huh, i-am cerut să facă ceva greu..?)
Când am început să mă îngrijorez mai tare,
a început să cânte.
(Whoa...asta e grozav...)
Tonul clar al chitarei lui m-a tras în
altă lume.
Nu m-am putut abține să nu închid ochii și
să mă pierd în minunata melodie.
(Este o melodie frumoasă...dar nu am
mai...?)
În timp ce ascultam melodia...
Ceva ce nu îmi puteam explica a început să
se agite în mine.
(Ce e acest sentiment ciudat...de parcă
sunt ținută în brațe, și totuși abandonată..)
(...Mă face să zâmbesc pentru cineva, și
totuși să plâng pentru mine...ce este asta...?)
(Și nu pot scăpa de sentimentul că am mai
auzit asta undeva înainte...)
Dr. GACKT a continuat să atingă corzile
chitarei tandru.
Și din acest gest, puteam simți cât de
importantă era această melodie pentru el.
(Era gentil, dar și dureros...îți frângea
inima...stai, ar putea fi – )
Înaintea de a-mi putea aminti ceva ce
voiam, muzica s-a oprit.
5/5
M: ...Doctore?
A oprit chitara și era complet nemișcat.
G: M-am înșelat...
Doctorul privea în jos îndurerat.
M: ...
G: ...Asta este melodia care o urăsc cel
mai mult.
M: Doctore...
G: Kayo scria versurile pentru ea.
M: Le scria?
G: ...Când am lăsat-o să o asculte, mi-a
spus că voia să scrie versurile. Nu voiam să se forțeze, nu în condiția ei. Dar
totuși, a spus că vrea să facă asta neapărat. Că melodia o chema.
M: ...
G: Dar înainte de a-mi da versurile,
Kayo...
Cuvintele lui s-au oprit.
G: ...Voiam să devin doctor, voiam să o
salvez. Dar...nu am reușit.
M: Doctore...
G: Nu am reușit...timpul lui Kayo pe
pământ a fost prea scurt.
Prea scurt pentru Dr. GACKT să o salveze,
prea scurt pentru ea să-și reverse iubirea în versuri...
G: Așa că această melodie nu va avea
niciodată versuri. Vreodată.
M: Niciodată...?
Pentru prima dată în viața mea, am simțit
greutatea cuvintelor ”niciodată” și ”vreodată”.
Melodia nu va fi niciodată completă.
Cuvintele lui Kayo nu vor ajunge niciodată la el.
Și inima rănită a doctorului nu se va
vindeca niciodată.
G: Asta este pentru prima dată când am
cântat această melodie de când a murit Kayo. Nimeni altcin –
S-a oprit brusc. Pentru că plângeam
amarnic.
M: ...
G: De ce plângi?
M: ...Nu știu.
Eram probabil frustrată că nu puteam face
nimic pentru el.
Singură, fără putere înaintea eternității.
Dar nu puteam spune asta.
Pentru că față de Dr. GACKT, care continua
să o iubească pe Kayo, eu eram un nimic.
G: ...
M-a privit fără a spune vreun cuvânt.
(Oh, nu, îl îngrijorez.)
(Cel puțin, nu vreau să fiu o povară pentru
el...)
Mi-am șters lacrimile cu dosul palmei.
M: Îmi pare rău, că plâng...Am să...
În timp ce vorbeam și încercam să mă
ridic, Dr. GACKT m-a tras de braț și m-a îmbrățișat.
M: ...Doctore.
G: ...Nu pleca.
M: ...
Ținută strâns în brațele sale, nu mă puteam
mișca.
G: ...
M: ...
(...Ceva miroase tare bine. Mă întreb dacă
e cămașa lui...?)
Acest gând ciudat mi-a înfrumusețat mintea
năucită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!