P.S. I LOVE U GACKT - Eternal Affection - Capitolul 8

CAPITOLUL 8 Șalul albastru

1/5

Împreună cu melodia, mi-au revenit și amintirile.

(Așa este, eram în liceu când am întâlnit-o pe Kayo, și...)

(...am auzit aceea melodie. Și persoana care cânta la chitară era...)

M-am trezit.

Într-un pat de spital.

(Mă îndreptam spre apartamentul Dr. GACKT, și apoi o mașină...)

(Ugh, nu e bine. Nu îmi amintesc deloc ce s-a întâmplat după. Dar...)

Spre deosebire de amintirile vagi a accidentului, îmi puteam aminti clar trecutul.

I-am întâlnit pe Dr. GACKT și Kayo înainte.

Când eram un boboc de liceu, în spital pentru apendicită.

Cât timp am stat în spital, am întâlnit o femeie frumoasă.

Și în ziua externării mele, s-a întâmplat să o văd și...

...pe cineva care am crezut că era prietenul ei, stând pe o bancă în grădină.

Prietenul cânta la chitară, și ea asculta cu atenție.

(Erau Dr. GACKT și Kayo, nu? Dar...)

(Dar ce? De ce mă grăbeam să-i spun asta?)

(...Sunt idioată sau ce?)

Am oftat încet.

M: Mă întreb dacă mă pot mișca.

Am încercat să mă mișc puțin. Nu părea că am fost imobilizată sau altceva.

De fapt, eram mai ușoară ca niciodată.

M: Să-i dăm drumul...

M-am ridicat și am văzut, prin fereastră, spitalul în care eram obișnuită.

M: Am fost adusă în propriul meu spital...

(M-am dus să-l conduc pe Dr. GACKT acasă și am ajuns într-un pat de spital...)

În timp ce îmi imaginam ce ar putea spune șefa, mi-am verificat corpul.

(Sunt surprinzător de bine. Nu este nici o zgârietură sau tăietură nicăieri.)

(Deși mă cam doare stomacul...)

M: Stai, ce e cu aceste pijamale?

Purtam pijamalele pe care le aveam când eram în liceu.

Aceleași pijamale noi nouțe pe care mama dăduse bani buni.

M: Mama a păstrat aceste pijamale...wow, făcute să țină, nu glumă.

Chiar atunci, s-a auzit o bătaie la ușă.

M: Intră.

Ușa s-a deschis și Yota a intrat.

Totuși, era ceva complet diferit la el...

M: Yota...?

Y: Hey, ce faci?

(...Poartă uniformă...)

M: ...Ce e cu hainele tale?

Y: Hainele mele?

M: ...Da, de ce porți uniformă?

Y: Uh, pentru că tocmai am ieșit de la școală?

Nebăgând de seamă șocul meu, Yota s-a așezat lângă patul meu.

Y: Vreau să spun că, cine se operează de apendicită înainte de festivalul școlii? Doamne.

M: Festivalul școlii? Apendicită?

Nici nu am observat că țipam.

2/5

Y: Whoa, whoa! Ești supărată pentru că am așteptat până în ultimul moment să vin să te văd? Ei, chiar am fost ocupat cu pregătirile pentru festival, știi? Dar hey, dar nu a venit Manami și cei – oh, au fost!

Yota a arătat spre un coș cu flori de lângă mine.

M: Acel coș...

Y: Manami ți l-a dat, nu?

M: ...De ce este acolo...?

Am mai văzut coșul acela înainte.

Și știam că Manami și celelalte fete din clasă mi l-au adus.

(Dar asta era în timpul liceului...)

Era într-o poză din album, așa că îmi aminteam bine.

Când au venit să mă viziteze, s-au prostit și au făcut o mulțime de poze.

După ce am fost externată, ca amintire a operației, mi-au dat pozele.

Și acest coș era în una din acele poze...

Y: Flori...Frate, cum să concurez cu asta? Scuze, le-am desfăcut pentru bani, dar poftim.

Yota mi-a dat o cutie de caramele.

M: Mulțu...mesc...

Nu am putut ține pasul cu ceea ce se petrecea. Dar un lucru era sigur.

M: Yota, ești foarte tânăr.

Y: Huh?

Tinerețea din expresia lui, corpul de adolescent...

M: E ca și cum chiar ești un licean.

Y: Maria, ești bine? Serios?

M: ...Stai, tu CHIAR ești un licean, nu...

În timp ce încercam să înțeleg, Yota și-a plimbat mâinile în fața mea.

Y: Hey, pământul către Maria?

M: Hey...

Y: Da?

M: Yota, tu...nu, vreau să spun, avem cincisprezece ani? Acum?

Y: Da, noi...avem...?

S-a uitat la mine, surprins.

Ceva nebunesc s-a întâmplat.

(Am...cincisprezece...ce naiba se întâmplă?)

L-am condus pe Yota la ieșire. Să mențin o conversație cu partea lui de adolescent...

...era greu. Dar, mobilizându-mi amintirile, am reușit cumva.

(Sunt frântă...se pare că plec din spital poimâine, așa că asta înseamnă...

Oh, da, tocmai am avut operație. Ei bine, să mă întorc în cameră deocamdată...)

Într-o oglindă de pe hol, m-am văzut pe mine însumi.

M: ...

Dar în aceea oglindă eram eu de cincisprezece ani.

(Cincisprezece...ce s-a întâmplat cu mine? Trebuie să-mi amintesc.)

(Să-mi...amintesc de atunci? Stai, este măcar asta adevărat?)

(Poate chiar acum este acum, și eu ca asistentă a fost doar...un vis?)

(Ahh, nu mai înțeleg nimic!)

În prezent, eram o elevă de liceu de cincisprezece ani. Acesta era singurul lucru care îl știam.

3/5

Se părea că ploua.

Luminile se stinsese deja, și eram trează, ascultând apa de afară.

Ei, nu e ca și cum aș fi putut dormi oricum. Nu în starea mea.

(Ce zi...)

Am avut mulți vizitatori toată ziua...

...și mama a venit să-mi aducă câteva lucruri, făcându-mă să uit teroarea.

Sau, mai degrabă, eram prea concentrată să nu mai repet greșeala cu Yota ca să-mi fie frică.

Și totuși, singură într-o cameră întunecată de spital ca aceasta,

Singurele lucruri din mintea mea erau anxietatea și confuzia.

(Ce ar trebui să fac...?)

Cel puțin, nu era ca și cum eram într-un mediu complet necunoscut.

Prietenii mei și familia erau aici.

Acesta era un punct de salvare.

(Bine, să încerc să-mi amintesc lucrurile puțin câte puțin.)

(Am primit un coș cu flori de la Manami, și Yota a vorbit despre festival...)

(...Era totul așa cum îmi aminteam. Asta e bine. Voi fi bine.)

În timp ce puțină ușurare s-a adunat, am realizat că îmi era foame.

(Nu prea am mâncat mult la cină...)

(...Oh, da, mama mi-a adus budincă!)

M-am ridicat din pat, am tras perdeaua puțin, și am aprins lumina.

Am scos budinca din frigider și m-am așezat înapoi pe pat.

M: Arată bine.

În timp ce gustam din budincă, m-am uitat pe fereastră.

(Oh...luminile sunt aprinse în birou...)

Prin fereastra acoperită de ploaie, am putut vedea acel birou familiar.

Și nu am putut scăpa de sentimentul că Dr. GACKT era acolo, lucrând.

(Nici gând să fie acolo, totuși...)

O cameră pe care eu de cincisprezece ani nu am intrat niciodată.

Totuși, ca asistentă, am fost acolo de nenumărate ori.

Și am vorbit și cu Dr. GACKT de nenumărate ori.

Și nu doar în birou.

Am vorbit de atât de multe ori...

G: Este în ordine.

G: Oamenii nu pot face nimic singuri, și fac greșeli. De aceea formăm echipe și ne ajutăm unul pe celălalt.

G: ...Stau. Și voi sta.

G: Crezi că poți continua să iubești pe cineva care nu te iubește în schimb?

G: ...Aceasta este melodia care o urăsc cel mai mult.

G: ...Nu pleca.

4/5

Nu m-am putut abține și lacrimile au început să-mi curgă pe obraji.

(Vreau...să-l văd...)

Strângând paharul cu budincă, am făcut tot ce pot să nu fac zgomot în timp ce plângeam.

Mâncam budinca în timp ce mă înecam cu lacrimile. Nu avea nici un gust.

Dar totuși, de parcă m-am oprit din a-mi păsa, am continuat să mănânc.

Și înainte de a realiza, am terminat-o.

M: ...Phew.

Mă uitam la mâinile mele care strângeau paharul gol.

M: E atât de curate...

Erau diferite de vechile, bătătoritele mele mâini. Mâinile unui licean.

M: Chiar am cincisprezece ani.  Ce am să mă fac...?

Dar atunci, am observat că uitam ceva foarte important.

M: Oh da, eu...

Când aveam cincisprezece ani, i-am întâlnit pe Dr. GACKT și Kayo.

Pe atunci când eram în spital pentru apendicită.

(Am aruncat o privire la el când cânta la chitară cu Kayo în grădină când am plecat.

Și m-am întâlnit cu Kayo cu o zi înainte...ceea ce înseamnă...)

M: Mâine, mă voi întâlni cu ei.

Nu aveam nici o dovadă că chiar i-am întâlnit în trecut.

Depindeam complet de amintirile mele care au apărut de la aceea melodie.

Totuși, eram complet sigură.

(Chiar dacă nu îl caut, am să ajung probabil să-l întâlnesc pe Dr. GACKT în mod natural.)

Mi-am șters lacrimile. Gândindu-mă că am să-l întâlnesc mâine, pulsul meu a crescut.

M: ...Am să-l întâlnesc la douăzeci de ani...

Dimineața următoare.

Ploaia de ieri seară a înfrumusețat totul.

La sunetul căruciorului care aduce mâncarea, m-am trezit.

Am crezut că nu voi putea dormi, dar se pare că am adormit la un moment dat.

M: Astăzi este ziua...

(Astăzi , am să-i văd pe Dr. GACKT și Kayo.)

M: ...Devin cam agitată.

Încercând să mă distrag, am tras în piept de câteva ori.

?: Bună dimineața!

Ușa s-a deschis, și o asistentă care ducea micul dejun a intrat.

M: Bună dim –

Am rămas șocată în timp ce mă uitam la ea.

M: Ș-Șefa!

Era mai tânără, dar nu era nici o greșeală.  Șefa îmi aducea micul dejun.

A.S: Hm? Nu sunt șefă sau altceva.

Șefa mi-a zâmbit intimidată.

M: Oh, uh...scuze...

(Huh, presupun că încă nu este asistenta șefă...ei, suntem cu treisprezece ani în trecut....)

(...așa că presupun că are treizeci și nouă de ani, sau patruzeci. Wow, așadar era o simplă asistentă înainte...)

M-am uitat la șefă în timp ce lucra rapid și eficient.

A.S: Oh, așa este – la ce oră vine familia ta să te ia pentru externarea ta?

M: Oh, scuze, nu am vorbit cu ei încă.

A.S: Ei bine, când o să o faci, te rog să-mi spui.

A vorbit cu un zâmbet mare pe chip.

A.S: Dar chiar se pare că poți ieși astăzi. Nu ești plictisită?

M: Ei, într-un fel...

A.S: Ei bine, când termini micul dejun, ce spui de o plimbare în grădină? Grădinile noastre sunt frumoase tot anul, așa că sunt cam faimoase pe aici.

M: ...Prea bine, am să arunc o privire.

(A da...era în grădină când am...)

Am început să-mi amintesc, din ce în ce mai mult.

5/5

După ce am terminat micul dejun, am decis imediat să mă duc în grădină.

Chiar și cu treisprezece ani în trecut, spitalul pe care îl știam nu s-a schimbat prea mult.

(Mergând pe coridoare astfel, simt că Dr. GACKT în halat alb ar putea apărea...)

G: Trebuie să fi tot rătăcit pe aici pentru o perioadă, nu-i așa?

De nicăieri, mi-am amintit primele cuvinte ale doctorului.

M: Dacă stau să mă gândesc, eram cam pe aici...când m-a numit ”macrou”.

Pentru mine, de cincisprezece ani, viitorul era teribil de nostalgic.

(Cred că am să verific locul acesta mai întâi.)

Înainte de a merge în grădină, am decis să arunc o privire în jur.

Am rătăcit prin spital, dar...

...în afară de faptul că lifturile erau vechi, nimic nu era diferit.

(Știu, voi încerca să să mă îndrept spre birou.)

Am ajuns în fața biroului.

(Și locul acesta este la fel...)

G: Am câteva prăjiturele și chipsuri de cartofi – de care vrei?

G: Îmi place.

(...Chiar am multe amintiri aici...)

G: ...Stau. Și voi sta.

Am avut momente bune și momente rele în această cameră.

M: ...

(Nu pot să stau aici pentru totdeauna...timpul să merg în grădină.)

Am început să merg spre primul etaj.

(Voi putea să-l întâlnesc pe Dr. GACKT foarte curând...)

Eram foarte sigură că asta mi se va întâmpla.

Totuși, voi vedea o parte a lui pe care nu o știam. El, acum treisprezece ani.

Și pe lângă asta, el nici nu mă va recunoaște...

M: Persoana pe care o voi întâlni este Dr. GACKT, dar în același timp nu este...

În timp ce îmi dădeam seama de asta, m-am oprit.

(Dacă o să mă privească ca pe o străină, am să...)

Teama că asta s-ar putea întâmpla mi-a strâns brusc inima.

(Sunt foarte speriată...dar vreau să-l văd.)

Îmi doresc să-l fi putut întâlni.

(Ar trebui să mă duc în grădină.)

Verdeața grădinii, udă de la ploaia de ieri, și strălucind în lumina soarelui.

(Am stat aici înainte, în viitor.)

(Și ceea ce am încercat să-mi amintesc, este pe cale să se întâmple...)

Am privit spre cer.

Era un cer senin, briliant.

(Este frumos...)

Melodia cânta în inima mea. De data asta era perfect clară.

(Ar trebui să fiu aici. Dacă sunt...)

Brusc, a bătut un vânt puternic.

Și cu el a venit un subțire, șal albastru, plutind ușor în aer.

Și acel șal s-a oprit înaintea mea.