P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Capitolul 4

CAPITOLUL 4 Cadoul lui GACKT

1/5

Apoi a venit Ajunul Crăciunului.

M: Bună dimineața!

Am auzit vocea plină de energie a Mariei de cum am coborât din mașină.

G: Neața. Aștepți de mult timp?

M: Nu, deloc!

Nerăbdarea ei...speranța ei, erau atât de puternice...

...puteam să spun că erau chiar copleșitoare.

(Se pare că abia așteaptă asta.)

Eram bucuros că am înfruntat critica asistentei  șefe cât timp am făcut planul.

G: Mai întâi, să mergem la cumpărături și să-ți luăm cadoul.

M: Huh? Cadoul meu...?

G: Apoi mergem să luăm prânzul.

Am explicat programul pe care îl făcusem cu asistenta șefă.

G: Și după asta, am o rezervare pentru cină.

M: Ci...

(Ei, nu era a mea ca să spun, dar...)

M: Doctore...

G: Hm?

M: Vezi, poți să o faci dacă încerci!

G: Gah?!

Dintr-un anumit motiv, m-a lovit ușor peste spate.

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

Am ieșit din alt magazin cu mâna goală.

(Acesta este al cincilea...)

G: Nu ai văzut nimic care să-ți placă?

M: Păi, uh...nu m-am putut hotărî.

G: Înțeleg...

Am crezut că am ales magazinele care îi plac, dar se pare că m-am înșelat.

(Asta înseamnă că nu știu nimic despre ea, chiar și după atâtea luni...?)

M: ...Îmi pare rău.

G: Nu...îți fă griji pentru asta.

(Vreau să spun, deja am făcut-o să-și ceară scuze de atâtea ori.)

Puteam doar să-i ofer un zâmbet îndurerat.

(Cel mai mult ne vedem doar la spital, oricum...)

(Încercând să ne înțelegem unul pe celălalt cere probabil ceva mai mult.)

Văzându-i chipul dintr-o parte în timp ce își ținea privirea în jos, un mic val de singurătate m-a lovit.

M-am uitat la ceas – puțin înainte de prânz.

Mai aveam încă filmul, și prânzul suna bine.

G: ...Atunci, ce spui să luăm prânzul mai întâi, și să îți luăm cadoul mai târziu?

M: ...Bine.

G: Am auzit că este un loc pe aici – bar noaptea, dar servește prânzul ziua. Nu am mai fost niciodată acolo, dar am auzit că pastele sunt foarte bune.

M: Oh, paste? Abia aștept.

G: Și eu.

Văzând un zâmbet mult așteptat pe chipul ei m-a liniștit. Atunci, în următorul moment...

M: ...

Maria a întins tremurând mâna către mine și a luat-o pe a mea.

(Aw, cât de drăguț...)

Exact când eram pe cale să zâmbesc, o presiune imensă s-a stabilit pe mâna mea.

G: A-Au...!

Nu m-am putut abține să nu scot un mic sunet de durere.

M: Huh?

G: Chiar strângi puternic.

M: Oh! S-Scuze!

Și-a retras mâna repede și s-a făcut mică.

(Se comportă puțin ciudat astăzi.)

(Este prima dată când suntem împreună pentru două zile, așadar poate că este agitată.)

G: Se pare că eu ar trebui să țin mâna ta în schimb.

I-am oferit ușor mâna mea, și în timp ce regretam că nu am făcut asta mai devreme...

M: ...Doctore.

...și-a pus mâna în palma mea.

Și atunci, cu mâinile împreunate, am început să mergem împreună.

Eram aproape de restaurant.

G: Oh, aici este.

Și cu asta, m-am întors spre ea.

M: ...

(Maria?)

Zâmbetul i-a dispărut de pe chip...

...și în locul lui era aceea privire aspră pe care o avea când ne-am uitat după cadouri.

2/5

G: Nu...prea pari încântată.

Am vorbit după ce am înghițit pastele.

M: Huh? Eu? N-Nici gând! Deloc!

Maria a început să se agite din cauza cuvintelor mele.

G: Mă întreb...e așa tot timpul, șt..

M: ...

Din nefericire, am făcut-o să nu mai vorbească.

(Ce tot fac, înghesuind-o în colț astfel...?)

M-am certat în gând.

M: ...Îmi pare rău.

G: ...

Toată nerăbdarea ei părea să fi dispărut.

(Probabil că este agitată...și chiar dacă știam asta, m-am comportat atât de imatur...)

G: Deci, am auzit că filmul pe care o să-l vedem are un sfârșit diferit de cel original.

Am ales un subiect, încercând să schimb starea de spirit.

M: D-Da, abia aștept să-l văd. Îmi amintesc că originalul era...

Brusc, a început să vorbească mult.

Și să o văd așa mi-a încălzit inima.

(Chiar se uită mult la filme, huh.)

Puteam să o iau încet și să ajung să o cunosc. Nu era nevoie să mă grăbesc.

Cu obișnuita ei energie – nu, chiar și mai veselă  decât de obicei, a continuat.

M: Nu-i așa, doctore?

G: Huh?

M: O-Oh, nimic. Hey, filmul e pe cale să înceapă.

G: Da.

Maria se comporta ciudat de când am intrat în cinematograf.

(Pare puțin prea entuziasmată, într-un mod diferit decât înainte...)

M: Oh, whoops!

Maria venise în partea mea stângă, dar...

(A-Au!)

Mă prinsese iar într-o gheară de fier.

(Pare mai mult că încearcă să-mi strivească mâna decât să o țină...)

(...stai, încearcă să-mi arate puterea ei, să mă provoace să o întrec?)

(...Nah, nici vorbă. La ce mă tot gândesc?)

Maria aruncase o privire către mine.

(Aceea nu este o privire de provocare...)

Simțind că aș fi slab să țip de durere, doar i-am zâmbit, abținându-mă.

Și în timp ce făceam asta, luminile s-au diminuat.

Puțin după ce se făcuse întuneric în cinematograf, strângerea Mariei a slăbit.

G: ?

M-am uitat către ea să îi văd capul legănându-se.

(Ea...doarme? Și nici măcar nu a început filmul?)

G: Hey, Maria...

Am pus o mână pe umărul ei, încercând să o trezesc, dar...

A.S: Lucrează atât de mult, că a spus că își prețuiește cel mai mult odihna, îți vine să crezi?

G: Odihna, huh...

(Dacă stau să mă gândesc, aproape a leșinat în birou...trebuie să fie foarte obosită.)

Maria nu dădea nici un semn că s-ar trezi.

(Presupun că am să o las să doarmă.)

I-am pus capul pe umărul meu.

Auzindu-i respirația liniștită în timp ce dormea, mă gândeam să mă rezam și eu de ea...

...și să adorm și eu ar fi fost frumos.

(Nu pot face asta – chiar voia să vadă filmul acesta.)

Știind că trebuie să-i povestesc filmul când se trezește, am încercat să rezist.

3/5

M: Terminat? Stai, serios, de ce? De ce nu m-ai trezit?

Maria se trezise ușor panicată.

G: Dormeai foarte bine.

M: Serios?! Dar abia așteptam să văd filmul! Nu îți amintești de ce am discutat la prânz?

G: Păi, da. Dar –

M: Nu îmi vine să cred...Oh, voiam să știu cum se termină! Acum trebuie să închiriez DVD-ul –

G: Se pare că eroina avea o soră geamănă.

Chiar în mijlocul propoziției mele.

M: La-la-la nu te aud!

Maria și-a acoperit brusc urechile și a început să murmure.

G: Ce e cu tine?

Comportamentul ei nefiresc m-a lăsat năucit.

M: Tocmai...mi-ai dat spoiler...

Se uita la mine, cu o privire de ciudă.

G: Păi, tu spuneai că vrei să știi cum se termină.

M: ...

Văzând că devenise brusc aspră, m-a făcut să mă simt confuz.

G: ...Eu sunt de vină?

M: Oh, nu spun asta.

Chipul ei spunea clar asta.

G: ...

(Habar nu are cât de atent am fost cu ea toată ziua astăzi.)

M: ...

(Nu cred că am mai văzut-o vreodată atât de perturbată...)

G: Să...mergem la cină. Am rezervare. Probabil că nu mai vrei să mergi.

Am spus asta cu sarcasm.

M: Vreau să merg.

G: Oh, mă îndoiesc.

M-am ridicat și am început să merg.

...Dintr-un anumit motiv, nimic nu mergea bine astăzi.

M: Acesta...cu siguranță este un restaurant frumos!

Maria părea fericită, dar ochii ei zburau peste tot.

(Pare că se preface...)

G: Mie mi se pare normal.

I-am spus asta, neamuzat.

M: Guh...

(Maria...chiar nu pare să-i placă nimic astăzi.)

Negăsind nimic bun în a fi bosumflat, în orice caz, eu..

G: ...În orice caz, noroc.

...am ridicat paharul.

M: O-Oh, da...

Deși a făcut ca mine, părea pierdută în gânduri.

M: ...

G: ...

Mi-am dres vocea, aproape din reflex.

M: Ah, îmi pare rău.

G: Pentru ce?

Am pus o întrebare răutăcioasă.

M: Oh...ei bine, doctore, sunt singura care bea alcool, așa că...

Ezitarea îi colora cuvintele.

(Ugh, iar am încolțit-o...)

Am oftat, șocat de mine însumi. Regretam atât de mult ce făcusem astăzi, și totuși...

G: ...Mintea în altă parte, huh?

Înainte de a realiza, gura mi-a luat-o pe dinainte, asemeni unui copil.

M: ...Asta nu este –

Chiar atunci, mi-a vibrat telefonul.

M: ...

G: ...

L-am scos și m-am uitat la ecran.

G: E de la spital. Lasă-mă o secundă.

M: ...Bine.

M-am ridicat și m-am îndreptat spre hol să răspund la telefon.

(Probabil vreo urgență.)

Urma să terminăm noaptea cu lucrurile așa...?

Cu gândul acesta în minte, m-am îndreptat spre hol.

4/5

Nu era o urgență.

(Aproape că m-am panicat...)

Când m-am grăbit înapoi spre masă, am văzut-o pe Maria vorbind cu un bărbat.

Și lângă el era o femeie blondă...

(Cine e?)

Am ajuns destul de aproape să aud ce vorbesc.

Y: Lucrurile merg bine?

M: Ele...

Y: Cam șocant, să ai o întâlnire unde te-am cerut în căsătorie.

(Huh? Cerut în căsătorie?)

Ochii mei s-au mărit imediat ce cuvântul mi-a ajuns la urechi.

Ah, deci acesta era cel care...și pe lângă asta, chiar în acest restaurant?

M: H-Hey, în...în...

Observându-mă, panica se citea pe chipul Mariei.

G: ...

Y: Ah, nu îți fă griji. Am trecut peste destul cât să aduc o colegă.

Ignorând prezența mea, el continua să vorbească.

M: În...în...

Y: Dar hey, spune-mi când lucrurile nu mai merg bine cu doctorul ca să te pot cere iar în căsătorie.

G: ...

(Ce naiba crezi că spui...?)

Eram pregătit să îl înfrunt acolo, acum.

În schimb, m-am întors și m-am îndreptat înapoi pe hol pentru a mă calma.

În timp ce mergeam, toate piesele de astăzi se puneau cap la cap în mintea mea.

Magazinele, restaurantul unde am luat prânzul, cinematograful, și acum restaurantul acesta...

Erau toate parte din teritoriul lui.

Dacă o știa de destul timp cât să o ceară în căsătorie, probabil că au făcut asta de multe ori.

(Și eu am adus-o iar prin tot, făcând-o să-și amintească...)

(...așa că de aceea părea ca și cum nu se distra în tot timpul acesta.)

În timp ce mă plimbam, nervos pe mine însumi, femeia blondă a trecut brusc pe lângă mine.

După ce m-am calmat cumva, m-am întors la masă.

M: Ah...doctore.

Se uita la mine, nesiguranța citindu-se în ochii ei.

G: Ați terminat de vorbit?

Am vorbit în momentul în care m-am așezat.

M: D-Da...ei bine...doctore, nu a fost o urgență?

G: Nu, voiau doar să confirm câteva documente pentru următoarea conferință.

M: Oh, bine...

G: El a fost cel care te-a cerut în căsătorie?

Am întrebat ceea la ce știam răspunsul.

M: ...Da.

G: Voi doi păreți compatibili.

M: Huh?

Stai puțin, tocmai am...

G: Chiar. Aveți amândoi un sentiment similar.

M: ...

...îmi luam eșecurile de astăzi și...

G: Arătați bine împreună. În mod obiectiv vorbind.

...le ținteam pe ea pentru că nu mi-a spus că mergeam peste tot unde a fost cu el.

Sau cel puțin, încercam.

Și fie că și-a dat seama sau nu.

M: ...Mulțumesc.

A răspuns cu un ton glacial.

Mâncarea a sosit și ne-a găsit pe amândoi în liniște.

Și cu asta, nu am mai scos nici un cuvânt până ce am plecat.

5/5

Am tras mașina în fața apartamentului Mariei.

Apoi am coborât și am deschis ușa pasagerului.

M: Mulțumesc.

G: Da. Bună treabă în seara asta.

(Stai, ”bună treabă”...? Ce spuneam?)

Am regretat imediat cuvintele alese.

Lucrurile au fost cam ciudate după ce am plecat de la restaurant, și...

...mă gândeam că era destul de epuizată. Nu a spus că voia să meargă altundeva.

M: ...

Era tăcută, cu ochii țintă în pământ.

G: ...

(Presupun că îmi spune să plec.)

M: ...

(Am putea totuși să facem Ajunul Crăciunului...)

G: ...

(...Poate ar trebui să o invit la mine...)

M: ...

(...Dar chiar nu se potrivește cu starea de spirit.)

M: Noapt –

S-a oprit chiar înainte să termine propoziția.

M: Um...

G: Hm?

M: Este o parcare cu plată după colț...

G: ...Înțeleg.

Am întrezărit o mică speranță.

M: Ai putea parca acolo.

G: ...

M: Deci...

(Asta e, Maria, spune mai departe.)

Forța a început să-mi se furișeze în ochi în timp ce mă uitam la ea.

Totuși, s-a cutremurat și nu a mai spus nimic după acel ”deci”.

G: Deci?

Am zorit-o.

M: Deci...

Și brusc, a început să caute prin geanta ei și a scos o cutie mică, împachetată.

M: Acesta este cadoul tău de Crăciun.

G: ...

(Aproape am căzut din picioare...)

G: Mulțumesc.

Totuși, am luat cadoul cu fundă.

(...Și? Asta este? Nu mai este nimic ce ar trebui să spui?)

Am întrebat-o cu privirea cât puteam, dar pur și simplu stătea acolo.

M: Um...?

G: ...Deci, ce era cu acel ”deci” de mai devreme?

Nu mai puteam rezista.

M: Huh?

G: Îmi pot parca mașina. Deci...cadoul de Crăciun? Nu are sens.

M: Guh..d-dar...

G: Dar...?

Tonul meu a devenit și mai dur.

Se uita la mine, cu expresia schimbându-i-se.

M: ...Deci da! Bine? Deci da!

(Stai, ce...? Asta era puțin neclar.)

Eram năucit de răspunsul ei neclar.

G: Huh? ”Deci da, deci da”?

Am repetat în mod inconștient cuvintele ei, dar...

M: Dacă nu îmi vrei cadoul atât de mult, dă-mi-l înapoi!

...s-a întins, încercând să ia cadoul înapoi.

L-am strecurat departe de ea și l-am dat în spate.

G: Acum, asta nu sună bine. Haide, doar copii se joacă de-a luatul înapoi.

Fărâma ei de pasiune și expresia care o avea a declanșat ceva în mine.

Toată grija pe care o adunasem dispăruse într-o clipită, și un zâmbet îmi apăru pe față.

Arăta atât de adorabil că voiam să o îmbrățișez. Și chiar când m-am gândit la asta...

M: Da...Sunt un copil...îmi pare rău...că nu mă comport corect.

Vocea ei tremura.

G: Maria...

Eram uimit – părea că o să înceapă să plângă.

M: Îmi pare rău că nu sunt perfectă ca și Kayo.

G: Kayo...?

(De ce să aducă vorba de Kayo...?)

M: Mulțumesc foarte mult pentru astăzi. Bună treabă, într-adevăr. Acum, noapte bună.

Lăsând în urmă aceste cuvinte, s-a întors și a luat-o la fugă.

G: Maria, st –

Ignorându-mă, a continuat să fugă până în apartament.

(Maria...)

M-am uitat la clădire, și silueta ei a apărut la al treilea etaj.

G: ...

S-a dus în ultima cameră de pe hol.

...De ce a adus vorba de Kayo acum?

Cu un ton de parcă o cunoștea...

G: Ei bine, întâlnirea asta nu a mers bine deloc...

Am oftat.

G: Noapte bună...Maria.

Și cu asta, m-am urcat în mașină.