P.S. I LOVE U GACKT - P.S. Merry Xmas (Special Story) - Introducere + Capitolul 1

Introducere

Ai fost reunită miraculos cu elita spitalului universității Keikyo Dr. GACKT, și voi doi v-ați exprimat sentimentele unuia celuilalt. Dar cu câteva luni mai târziu, aveți probleme să vă faceți timp să stați împreună. Între timp, Crăciunul se apropie cu fiecare zi care trece…

O poveste de Crăciun specială care are loc la câteva luni după evenimentele din ”Afecțiune eternă”.

CAPITOLUL 1 Programul meu

1/5

Ultima operație de pe ziua aceasta s-a terminat.

M: Bună treabă astăzi, doctore.

G: Și tu.

Exact când am ieșit din sala de operații, Dr. GACKT m-a oprit.

G: Maria.

M: D-Da?

Când nu era nimeni în jur, Dr. GACKT îmi spunea pe nume – chiar și în spital.

Și oricând o făcea, inima mea o lua la trop cu gândul că cineva ar putea auzi.

Cât despre mine…eu încă îi spuneam ”doctore”, chiar și acum.

G: Te duci acasă, nu?

M: Mă duc.

G: Și eu tocmai am terminat.

M: Wow, asta e devreme.

G: Da. Așa că vino astăzi pe la mine.

M: Sigur…stai, ce?!

Invitația doctorului GACKT era atât de obișnuită, că uimirea mea a venit după ce am răspuns.

M: L-L-La tine…?

G: Da. La mine. E ceva în neregulă cu asta?

M: Adică…acum?

G: Ei, am fost prea ocupați să ne vedem în ultimul timp, nu?

M: Asta…așa este.

Într-adevăr. De la aceea întâlnire ”Fără Plan”…

…nu am mai ieșit împreună nici măcar o dată.

G: Așteaptă aici puțin. Să mergem cu mașina.

M: Huh? Împreună?

G: Da.

M: Dar, dacă cineva de la lucru ne vede…

G: Haide. Am terminat programul, nu?

M: Ei bine, da…

Nu era ceva de ascuns, dar nu eram cu Dr. GACKT de mult timp.

Și serios, încă nu știam cum să mă comport în jurul lui.

Și pe lângă asta…

G: Deci, ce spui de cină? Am putea mânca în oraș, sau să cumpărăm ceva, dacă vrei.

M: E-E în regulă orice – să mergem cu ce vrei.

(Stai puțin…)

G: Bine, să lăsăm decizia asta pe mai târziu.

M: Bine...

(Stai puțin, ar putea asta fi...nu, stai, este...)

G: Am doar șampon pentru bărbați la mine – nu te superi, nu?

M: !!

(Știam eu! Este prima mea noapte la el!)

M: D-Deloc!

G: ...Whoa. Acela a fost un volum surprinzător.

Se uita la mine puțin exasperat.

M: S-Scuze...este, doar, um..

(Gah, asta e prea brusc – chiar se întâmplă? Ce am să mă...?)

Și în timp ce mă gândeam la asta, el se uita la mine cu expresia lui uzuală.

(E mult mai adult ca mine, așa că sunt sigură că asta nu e nimic pentru el, dar...)

(Iată-mă aici, singura care se desface în bucăți...trebuie să par foarte jalnică...)

Chiar atunci, telefonul de servici a doctorului GACKT a sunat.

G: Ah, stai o secundă.

Și-a scos telefonul din buzunar și a răspuns.

În timp ce vorbea la el, expresia lui a trecut direct în starea de lucru.

M: ...

(Stai puțin, știu ce vine...)

Și aceea previziune venea probabil de la toată experiența strânsă.

G: Am înțeles. Aplicați primul ajutor până ce ajung eu acolo, atunci.

M: ...

Închizând și punând telefonul în buzunar, s-a întors spre mine cu ochii plini de vinovăție.

G: ...Scuze, ceva s-a –

M: Te rog, grăbește-te la pacient. Au nevoie de tine.

G: Da. Îmi pare rău pentru asta.

Și cu asta, a grăbit pasul pe hol.

M: ...

(...Dar, chiar...m-am obișnuit cu astfel de lucruri, presupun.)

Rămasă acolo singură, m-am uitat la cum dispare doctorul în distanță.

2/5

Am dat peste șefă în fața camerei asistentelor.

M: Oh, șefa. Voiam doar să-ți spun că plec.

A.S: Sigur, bună treabă astăzi...oh, s-a întâmplat ceva? Pari cam deprimată.

M: ...Par?

A.S: Puțin.

M: În...țeleg...

Un oft mi-a scăpat de pe buze.

A.S: Haide, nu ești tu cu capul în nori zilele astea? Ce spui să faci planuri de Crăciun cu doctorul, să îți recapeți entuziasmul?

Auzind tonul ei glumeț, am lăsat capul și mai mult în jos.

M: Oh, planuri...presupun că am cam renunțat la astfel de lucruri...

A.S: Oh? Doamne, nu te referi că s-a întâmplat ceva cu Dr. GACKT, nu?

Am dat repede din mâini.

M: Nu, doar că…în acest punct, mi-aș dori să se întâmple CEVA, pentru că nimic nu s-a…

A.S: Ahh, asta era.

A dat din cap cum că înțelege.

A.S: Prea ocupați, huh? Și asta face să renunți ușor…ca și mine, pe atunci.

M: Huh? Și tu, șefa?

A.S: Oh, da…dar…

M: ?

A.S: Asta nu o să meargă, Maria!

M-a prins brusc de mâini.

M: Șe-Șefa?

A.S: Nu poți renunța!

M: …

Presiunea pură a șefei m-a făcut să-mi pierd cuvintele.

M: Am ajuns acasă…off…am reușit să cumpăr totul cumva.

Am pus geanta plină de lucruri pe care le-am luat de la un magazin aproape de ora închiderii.

…Dar, sincer…o să reușesc?

Cu geanta chiar acolo în fața mea, nesiguranța m-a lovit mai repede decât mă așteptam.

(Mă întreb dacă doar am lăsat-o pe șefă să mă atragă în asta…nu, asta e ceea ce vreau. Da.)

Am deschis geanta și m-am uitat înăuntru.

M: Nu m-am gândit niciodată la asta înainte, totuși…

Am lăsat să-mi scape un suspin demn de milă.

Acum ceva timp, în camera asistentelor...

A.S: Dacă renunți, se termină totul.

Șefa a vorbit, cu mâinile mele încă într-ale ei.

M: A-Așa este...

A.S: Voi doi ați trecut prin toate ocaziile de sezon, nu?

M: Huh? Ei bine...da. Unul dintre noi întotdeauna lucrează, și –

A.S: Dar zilele de naștere? Le-ați sărbătorit?

M: Nu...Ei bine, ziua de naștere a doctorului GACKT a trecut, și a mea, de asemenea...A avut o conferință medicală și nu era în oraș în săptămâna aceea, așa că nu am făcut nimic, de fapt...

A.S: Poftim?!

Privirea de pe chipul șefei a devenit mai înspăimântătoare.

M: Șe-Șefa...ești de speriat! –

A.S: Evenimente recente, evenimente recente...oh, ce spui de Ziua Muncii?

M: Ziua Muncii?

A.S: V-ați mulțumit unul celuilalt pentru munca pe care o depuneți?

M: E-Ei bine, de fapt, lucram amândoi în aceea zi, așa că –

A.S: Un motiv și mai bun! Trebuie să faceți Crăciunul împreună, bine!

M: Dar, nu știu dacă zilele noastre libere se vor potrivi –

A.S: Atunci, cel puțin dă-i cel mai bun cadou de Crăciun pe care poți!

M: Cel mai bun cadou de Crăciun...?

A.S: Desigur. Dacă nu profiți de avantajul ocaziei pentru a face ceva important...atunci lucrurile vor deveni mai rele în timp, și înainte de a realiza, va fi prea târziu. Exact ca și căsătoria mea...

M: Ș-Șefa...

Doar a chicotit și a dat din cap.

A.S: Nu îți fă griji pentru mine. Pur și simplu nu ignora sărbătorile doar pentru că ești ocupată.

M: ...

Cuvintele ei relevatoare, pasionale m-au lovit în inimă.

M: Ai...Ai dreptate, șefa! Am să dau tot ce pot de Crăciun!

3/5

Și așa, aveam de gând să dau tot ce am...

M: ...

Am scos un ghem de lână și câteva instrumente de cusut din geantă.

M: Eu...nu am mai croșetat niciodată un fular înainte, dar..

Ei, modul de a spune era puțin greșit. Nu am mai CROȘETAT niciodată înainte.

Voiam să dau tot ce aveam, dar tot ce aveam nu era de ajuns de bun.

Totuși, motivul pentru care voiam să încep provocarea...

(Ce ar face Kayo într-o astfel de situație...?)

...este pentru că m-am întrebat ce ar face ea.

Știam că Kayo cel puțin ar duce asta la capăt, indiferent de cât de ocupată ar fi fost.

M: ...Prea bine, să o facem.

Am strâns puternic ghemul de lână.

Câteva zile mai târziu.

Cu mici poticniri în pașii mei, mergeam pe holul spitalului.

M: Trebuie...să continui...

Amintindu-mi cum să croșetez, am reușit să o facă fără să mă uit în carte. Încet.

Prea încet. Destul cât să mă prindă noaptea, și frate ce somn îmi era...

Desigur, în timpul operațiilor eram atât de concentrată că uitam de oboseală, dar...

...asta se adăuga somnolenței pe care o simțeam când nu eram obligată.

M: Ha...

Un căscat a apărut și încercam să mă controlez.

G: Ce s-a întâmplat? Fața ta arată îngrozitor de încordată.

M: Huh?...Wah!

La un moment dat, Dr. GACKT  a început să meargă lângă mine.

M: N-Nimic!

(Oh, ce jenant. Nu era un moment bun de al meu.)

G: Acum toată fața ta e roșie.

M: Ai putea te rog să o iei mai ușor cu comentariile legate de față?!

Mi-am umflat obrajii, și el nu s-a putut abține să nu râdă.

(Oh, nu ratează nici o șansă să mă tachinez...îmi doresc să înceteze.)

M: ...Um...

Am vorbit în timp ce el continua să râdă.

G: Ce este?

A reușit să se oprească.

M: Trebuie să lucrezi de Crăciun și de Ajun, doctore?

G: Da, probabil. De ce?

M: ”De ce”!...Eu...voiam doar să știu.

G: Oh.

M: ...

(Deci chiar de la început, el nu plănuia să facă nimic de Crăciun oricum...)

Asta m-a șocat puțin.

(Ei bine...probabil că nu aș fi întrebat dacă nu m-ar fi stârnit șefa oricum.)

Neobservând că oftez, Dr. GACKT continua să meargă vioi.

(Ei bine, el chiar e matur și probabil că nu ține cont de ”sărbători”...)

Dorința mea de a croșeta acel fular a pălit, doar puțin.

M: Deja am început să regret asta, și, nici măcar nu știu dacă pot termina. Poate ar trebui să fac altceva.

A.S: Puțin cam devreme să renunți, nu crezi?

M: Ei bine, nu e ca și cum am mai croșetat înainte.

A.S: Atunci, de ce te-ai hotărât să îi faci un fular?

M: Păi...

(Nu îi pot spune că m-am gândit că asta ar face Kayo...asta ar face lucrurile mai complicate.)

Văzând că nu puteam răspunde, șefa a murmurat ceva.

A.S: Oh, știu. Când mă gândesc la cadourile de Crăciun, îmi aduc aminte de un roman vechi pe care l-am citit.

M: Un roman vechi? Despre ce era?

A.S: Pe scurt, un cuplu și-a dăruit unul altuia ceea ce prețuiesc mai mult.

M: Și asta explică totul...

A.S: Dar asta ar funcționa – lucrul pe care îl prețuiești cel mai mult.

M: Lucrul care îl prețuiesc cel mai mult...

(Mă întreb ce i-a dat Kayo doctorului GACKT de Crăciun...?)

M-am pierdut în gânduri, și probabil că păream prea serioasă.

Pentru că șefa m-a privit îngrijorată, fără a mai putea spune ceva.

A.S: Stai așa, nu îmi spune, Maria...

M: Ce să spun?

A.S: N-Nimic, nu te îngrijora prea tare pentru asta, nu mă refeream la AIA, nu, nu.

M: La ce să te referi?

A.S: Ei bine, știi, nu e ceva ce o persoană din afară poate vorbi despre. Sau mai degrabă, ar trebui să lucrezi în ritmul tău, și să faci pașii corecți...Oh, ce tot spun?!

Șefa părea să iți piardă controlul, și începuse să vorbească mult.

(Mă întreb ce se întâmplă? Se comportă ciudat.)

A.S: Știu! În loc de lucrul care îl prețuiești cel mai mult, poate al doilea lucru care îl prețuiești cel mai mult ar fi mai potrivit...

M: De ce al doilea? Vreau să spun, am înțeles ceea ce ai spus mai înainte. Ar trebui să-i ofer ceea ce este cel mai important pentru mine, a mea –

A.S: Maria! Nu poți grăbi lucrurile, ascultă la mine, dacă te lași purtată de stare...!

M: Odihnă, presupun.

A.S: ...A ta odihnă?

M: Da. În special în ultimul timp. Dar, presupun că nu îi pot oferi chiar asta, ahahaha...

A.S: Am...înțeles. Odihnă.

Dintr-un anumit motiv, șefa părea terminată.

A.S: Sunt frântă...doar, baftă cu fularul acela.

Spunând doar asta, m-a bătut pe umăr și a luat-o înainte.

4/5

Cu programul terminat și eu înapoi în cameră, m-am năpustit asupra fularului.

Totuși...

M: Gah...am sărit un ochi când croșetam...

Am ratat un singur ochi, lăsând o gaură chiar în mijlocul fularului.

Și pentru a-l repara, a trebuit să desfac cam munca de o oră.

Am scos acul, am tras firul de lână, și modelul croșetat s-a destrămat instant.

Munca mea de o oră a dispărut în câteva secunde.

M: ...Nu mai pot face asta.

Fularul abia avea 30 de centimetri. L-am adunat și m-am aruncat în pat.

M: Ah...în ritmul acesta, nu am să termin la timp pentru Crăciun...

Stând pe o parte, fularul scurt aruncat pe covor era în raza mea vizuală.

Și lângă el, era muntele de lână care cerea să fie croșetat.

M: Asta...nu o să funcționeze, nu.

Somnolența m-a atacat cu o sete răzbunătoare în timp ce vorbeam.

(Nu...pot dormi...nu încă...)

Dar nu avea rost să mă opun.

(Kayo probabil că nu ar renunța la jumătatea drumului...)

(...Nu pot nici eu să renunț, trebuie...)

Și totuși, am adormit imediat.

O săptămână mai târziu.

Imediat ce am trecut pe lângă camera asistentelor, am auzit o colegă plângându-se.

C: Dar de ce? De ce este Maria singura care...

(Huh?...Eu?)

Îndreptându-mă spre ușă, am aruncat o privire în cameră.

A.S: Tu ești singura căreia îi pot cere să facă asta!

Am văzut-o pe șefă, cu palmele împreunate în fața colegei mele.

C: Să îmi ceri? Venind de la tine, e mai mult ca un ordin.

Și-a încrucișat brațele, încruntându-se.

M: Um...aveți treabă cu mine...?

Le-am strigat timid.

A.S: Oh, Maria. Doar vorbeam despre ture.

C: Pentru a-ți da ție liber Ajunul Crăciunului și prima zi de Crăciun.

M: Huh...Poftim?! P-Puteți face asta?!

A.S: Dacă este ea de acord...

C: Din nou, de ce trebuie să fiu eu?

Și-a întors fața, plină de frustrare.

Și în schimb, șefa a spus...

A.S: Tu nu ești căsătorită sau să ai pe cineva – pentru ce ai nevoie de ziua de Crăciun?

C: Guh...!

(B-Brutal!)

M: Șefa, nu trebuia să-i spui asta!

Cu ochii ei pe cealaltă asistentă, șefa a continuat fără un pic de ezitare.

A.S: Ajunul și prima zi de Crăciun libere – ce plănuiești să faci, singură?

C: Voiam să...mă uit la serialele care le-am înregistrat acasă.

A.S: Știam eu.

Cu un oft puternic, șefa a dat din cap.

C: H-Hey, pot să-mi petrec timpul liber cum vreau, nu?

Șefa o privea acum pe asistentă cu ochii mai tandri.

A.S: Când lucrezi atât de mult ca mine, ajungi să vezi multe cupluri asistentă-pacient.

C: S-Serios...?

Privirea ei s-a schimbat într-o clipită.

A.S: Gândește-te. Un tânăr în spital, petrecându-și Crăciunul singur...Și apoi, vine un înger în alb...înțelegi unde bat?

C: Asta...merită mai multe puncte decât de obicei.

A.S: De trei ori mai mult? Nu, probabil că de cinci ori mai mult.

C: Cu siguranță.

A.S: Nu e așa?

Și cu asta, am început să chicotească extrem de relaxate...

5/5

Mergeam în jos pe hol cu șefa.

M: Eu, chiar este în regulă...să am două zile libere, așa?

A.S: Este mult mai bine pentru amândouă – ea oricum nu o sa facă nimic acasă.

M: Dar...

A.S: A spus până la urmă că este în regulă, de dragul tău, nu-i așa? Sunt sigură că pentru un asemenea suflet dulce există un cadou de Crăciun minunat.

A zâmbit când a spus asta.

M: Corect...

Chiar eram recunoscătoare amândurora,

Dar...chiar și cu aceste două zile libere...

A.S: Oh, nu treci pe la birou?

Șefa s-a oprit, chiar în momentul când treceam pe lângă el.

M: Chiar nu este nevoie să mă duc.

A.S: Ei bine, ce spui să intri totuși? Doctorul este probabil acolo.

M: Huh?

A.S: Las restul pe tine, bine?

Și cu asta, șefa a dispărut în josul holului.

(Mă simt de parcă mă obligă să intru în birou...)

M: Dar, hey...

(Sunt deja aici, așa că aș putea să...)

Am bătut la ușa biroului.

M: Mă scuzați.

Erau câteva persoane înăuntru, inclusiv Dr. GACKT.

M-am îndreptat spre biroul lui.

M: Doctore.

G: Ah, domnișoara Ursu.

În public, îmi spunea pe numele de familie.

G: Bună sincronizare. Este ceva ce voiam să-ți spun.

M: Oh? Ce este?

G: Am câteva zile libere.

M: Oh? Serios?

G: Ajunul Crăciunului și prima zi de Crăciun – două zile la rând.

M: ...

G: Domnișoară Ursu?

M: Ce ai...spus?

G: Ajunul Crăciunului și prim –

M: Două zile?! La rând?!

G: Știam eu că urechile tale funcționează bine.

M: Biiiiiiiiiiiiiine!

G: V-Volumul, volumul...

Toată lumea din cameră s-a întors către mine la țipătul meu.

M: Ah...

(M-am bucurat prea tare...)

M: Î-Îmi pare rău...

Făcându-mă mică, am făcut plecăciuni în fiecare direcție.

G: Deci, tu cum stai? Pare că o să ai liber?

Dr. GACKT se forța să vorbească în timp ce se abținea să nu râdă.

M: O-Oh, de fapt, și eu am ambele zile libere! Ce coincidență, nu?

Entuziasmul mi-a scăpat deși mă abțineam.

Doctorul, totuși, doar a zâmbit.

(Huh? Nu este surprins? Ști..Știa? Stai, abia am aflat și eu acum ceva timp, deci...)

G: Se pare că...

M: ?

G: Avem două zile întregi pentru noi.

M: ...!

Aproape leșinând, am lovit biroul cu mâna pentru a mă sprijini.

G: H-Hey, ești bine?

M: Sunt bine...doar puțin amețită.

(Iar am fost prea fericită...)

Chiar atunci, ceva de lângă mâna mea m-a intrat în vizor.

Era...iepurașul pe care îl făcuse Kayo...

M: ...

Am retras mâna și mă uitam la iepuraș.

(Da, am fost mult prea fericită...)

Pentru mine, companionul iepure a doctorului GACKT părea să mă doboare puțin.