EPILOG
Îl așteptam pe Dr. GACKT.
Stând pe bancă, mă uitam la ceas. Încă
cinci minute.
Din fericire – sau din nefericire – mi-am
revenit destul de repede,
Ceea ce înseamnă că tura mea a revenit la
normal.
Ceea ce înseamnă că cu zilele noastre
libere separate,
Asta ar fi prima mea întâlnire reală cu
Dr. GACKT.
(Ei, presupun că nu îi poți spune chiar
”întâlnire”...)
Trei zile mai devreme.
G: Ne vedem în parc la opt jumătate. Să nu
întârzii.
M: Sigur...
G: Ce e cu răspunsul acesta? Pari pe
jumătate moartă.
M: ...Păi, acum ceva timp, ai spus că asta
era o întâlnire, nu?
G: Da, am spus.
M: Păi, atunci, nu ar trebui să fie
mai...nu știu...
G: Mai cum?
M: Cum, nu ar trebui să vii să mă iei de
acasă, sau ceva? Doctore, nu ai o mașină frumoasă?
G: O mașină frumoasă pe care o folosesc
doar la servici. Principiu de al meu.
M: Un principiu pe care nu îl încalci nici
măcar pentru o întâlnire?
G: Așa e. Pentru că mașina aia consumă
mult.
M: Da?
G: Da, și nu îmi pot imagina că te poți
relaxa într-o mașină nepotrivită.
M: ...Și de asta nu vrei să folosești
mașina, să înțeleg...
G: Așa e.
M: ...
(De fapt se gândea la mine...?)
(Deși, face cineva așa ceva?)
(Să te îngrijorezi din cauza unei mașini
care consumă mult la o întâlnire?)
M: Deci, unde o să mă răp – vreau să spun,
unde mergem?
G: Nu am un plan.
M: ...Vrei să spui că ai o idee, nu-i –
G: Nu am un plan.
M: ...
G: Ce e cu încruntarea aia? Nu vrei să
ieși în oraș cu mine?
M: Nu l-a asta m-am ref –
G: Bun, atunci am decis. Planul zilei este
nici un plan.
(Planul zilei este...asta nici măcar nu
are sens...!)
M: Probabil că nu îi place să-și folosească
capul pentru nimic în afară de muncă. Asta este.
(Vreau să spun, poți spune că ieșim în
oraș în primul rând..?)
Când m-am gândit la asta, nu l-am auzit
spunând ”Te iubesc” sau...
...”Nu am să plec niciodată de lângă tine”
sau ”Mă completezi”, sau orice altceva.
Toate astea au venit de la mine.
(Este îngrozitor, el e atât de ambiguu...)
În ciuda faptului la cât de mult m-am
pregătit să vin aici, eram frustrată.
Dar atunci, am simțit o bătaie pe umăr.
Era Dr. GACKT.
G: Neața. Se pare că am ajuns amândoi la
timp.
A dat din cap, părând mulțumit.
Și complet inconștient de furia mea ce
fierbea.
G: Deci, unde vrei să mergi?
(Oh doamne, chiar nu are nici un plan...și
el m-a invitat!)
M: ...Nu știu.
Am răspuns direct.
G: Bine, atunci doar să stăm jos.
Și cu asta, s-a așezat lângă mine.
M: ...
G: Frumoasă ziua de astăzi.
M: Sigur este...
G: Am ales bine că mi-am lăsat umbrela
acasă.
M: Normal că da...
G: Oh, am rămas fără lapte, așa că îmi
poți aminti să iau în drum spre casă?
M: Sigur...
G: ...
M: ...
G: Știi, tot vorbind așa, te face să fii
cam somnoros, huh?
M: Normal că da...
(Ce...Ce se întâmplă? E ca și cum suntem
un cuplu în vârstă?)
(Ca și cum brusc au trecut patruzeci de
ani.)
(Dacă am ajuns aici, această relație a
progresat mult prea repede...)
Am trecut de furie și am intrat într-o
admirație amețitoare.
(Dacă stau să mă gândesc, să spui ”Vei
merge alături de mine?” a fost vag.)
(Mult prea vag.)
(Când am auzit, eram...foarte fericită,
dar când mă gândesc la asta,)
(Am ”mers cu el” pe coridoarele
spitalului, cam, de o sută de ori...)
G: Oh, da.
M: Da?
Câțiva ghimpi au ieșit odată când am
vorbit.
G: Chiar te-ai îndrăgostit de cineva pe
care nu-l știu?
M: Huh?
G: Știi tu, în ziua în care m-ai condus
acasă. Nu ai spus asta? Că persoana de care te-ai îndrăgostit era cineva pe
care nu o știam?
M: ...
(De ce aduce vorba de asta, acum? Și ce
vrea să-i spun?)
G: Haide, spune-mi.
M: Nu. M-am îndrăgostit de tine de la început...asta
e ceea ce voia să auzi?
G: ...Mm, asta e ceea ce credeam.
A dat din cap încet, ca și cum punea
piesele într-un puzzle greu.
(Oh, poate fi atât de răutăcios...)
G: Pe atunci, când mi-ai spus că îți
plăcea de cineva pe care nu-l cunoșteam, chiar îmi venea greu să te cred.
Pentru că eram absolut sigur că mă plăceai pe mine în schimb.
M: Oh vai. Nu te pot păcăli, doctore.
G: Așa că am stat și m-am gândit de ce
eram atât de sigur. Știi, am stat mult și m-am gândit.
(Nu trebuia să te deranjezi!)
M: Asta e destul de bine, doctore. Mai
degrabă nu aș mai vedea acel rânjet încrezut.
G: Și am realizat...că era din cauză că eu
deja mă îndrăgostisem de tine, de dinainte.
(Iar încep – POFTIM?)
Ochii mei s-au întors spre el de uimire.
M: ...
G: Așadar...
M: Așadar...?
G: Așadar m-am gândit că tu...trebuie să
fi simțit la fel.
M: Doctore...
G: Asta e tot.
M: Asta e tot?!
G: Da. Să mergem
Dr. GACKT s-a ridicat brusc și a luat-o
înaintea mea din senin.
M: Doc –
(”Asta e tot”? Ce e cu toată discuția asta
oficială?)
Încă stând jos, mă uitam uimită la Dr.
GACKT cum se plimba.
(...Oh, chiar a făcut-o acum. Îi arăt eu
lui – nu mă mișc de aici.)
M-am așezat la marginea băncii cu ambele
mâini.
Fiind la o bună depărtare de mine și
realizând că nu eram în spatele lui, Dr. GACKT s-a întors.
G: Ce te reține?
M: ...
(Hmph, nici măcar nu am să vorbesc cu el.)
G: Nu ești...supărată, nu?
(Oh, a observat în sfârșit?)
G: Cu siguranță sunt, uh, niște haine
drăguțe.
A vorbit, puțin rușinos.
Mintea lui briliantă părea să fi observat că
furia mea se datora lipsei de complimente.
(Nu merge. Nu merge deloc.)
Văzând că eram determinată să continui să
tac, Dr. GACKT a scos un oft de resemnare.
G: Maria...
(Nu scapă așa de ușor doar pentru că îmi
spune pe nume...)
G: Haide...
(Nu merg nicăieri.)
G: ...Haide.
A întins mâna dreaptă.
M: ...
(...*off*...tonul lui m-a prins...)
Mâna dreaptă înaintea mea, și tonul lui și
expresia,
Aveau tot ce îmi doream.
Dintre toate cuvintele frumoase pe care le
așteptam ca el să le spună.
Și fie că a observat asta sau nu, habar nu
aveam, dar...
(Ei, pur și simplu așa este...)
Mi-am pus mâna într-a lui.
Și atunci, în timp ce mă uitam la el,
înainte de a realiza, zâmbeam.
M: ...Te las să scapi, doar astăzi.
G: Huh?
Nu părea să înțeleagă amenințarea mea.
(Ei, în fine.)
Nu mă deranja să nu fiu atât de dură cu el.
Poza vocală: Zutto...boku to issho ni
aruite kureru ka. (Poți merge cu mine pentru totdeauna?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumiri pentru comentariu!