MoonSaga ~Secretele lui Yoshitsune~ Prolog

Norii, asemeni mătăsii îmbibate cu cerneală diluată, se mișcă încet pentru a ascunde luna plină. Stând pe scările ce duceau spre sala principală a templului și ridicând privirea la cerul înnoptat, tânărul a privit cu regret la luna plină absorbită complet de întuneric. A închis încet ochii și a oftat, scoțând aburi pe gură. Lumina lunii ce strălucea pe pământ dispare, și silueta tânărului rămâne ascunsă în umbră. Dar chiar și din aceea umbră, corpul bine construit se distinge clar.

Numele tânărului era Minamoto no Yoshinaka. A fost crescut în valea Kiso din provincia Shinano, (acum prefectura Nagano) și era și cunoscut ca Kiso Yoshinaka. În anul 1180, al patrulea an din era Jisho, la o lună după ce Minamoto no Yoritomo a ridicat o armată pentru reforma sa asupra clanului Heike, el și-a ridicat propria armată pentru a nu rămâne în urma lui Yoritomo. Pe atunci, avea 27 de ani.

Deși părea cumva rău manierat de la creșterea sa în satele muntoase din Kiso, Yoshinaka era un bărbat uimitor, și în timpul progresului său din Echigo în Hokuriku, a provocat 100.000 de trupe Hokuriku și Heike cu o forță de 50.000 și a obținut victoria în bătălia de la Kurikara. Acest lucru s-a întâmplat în mai 1183, al doilea an al erei Juei. După asta, i-a urmărit pe Heike, care erau în controlul capitalei Kyoto, mai departe spre vest, și în luna iulie a acelui an, armata sa a intrat în capitală chiar înaintea celei a lui Yoritomo, conducătorul ramurei principale a clanului Genji.

Dar acum, Yoshinaka stătea singur sub cerul rece de iarnă, pe pământul unui templu ruinat în Awatsu, provincia Ōmi. (acum Otsu, prefectura Shiga) Era ianuarie, 1184, al treilea an al erei Juei, aproape șase luni după ce a intrat în Kyoto.

Zăpadă. În întuneric, puncte albe încep să danseze ușor din cer. Fulgi de zăpadă rătăceau odată cu vântul, înaintea de a cădea pe pământ și să se topească. Nu se auzea nici un sunet. Yoshinaka privea fix cum dispăreau fulgii pe pământ. Luna trebuia să fie ascunsă, dar lumina vag împrejurimile. Era o seară misterioasă.

”Deși nu suntem născuți în aceeași zi, în același timp”, a șoptit brusc Yoshinaka.”Facem un jurământ de frăție, să ne ajutăm unul pe celălalt în momente de cumpănă, pentru a răzbuna națiunea de desupra și să împăcăm cetățenii de dedesubt, și să-i salvăm pe cei care suferă...Deși nu ne putem dori să ne fi născut în aceeași zi, a aceleași luni, a aceluiași an...”

În liniștea copleșitoare, vocea lui Yoshinaka dispare asemeni zăpezii.

”...dorim să murim în aceeași zi, a aceleași luni, a aceluiași an.”

(Este o versiune a jurământului dintr-o nuvelă chinezească din secolul XIV, ”Romance of the Three Kingdoms”)

Acestea au fost cuvintele pe care le-a jurat cu prietenii lui, exact înainte de a pleca la ordinile lui Yoritomo pentru a-i înfrânge pe Heike pe lângă Hokuriku.

Dacă mă gândesc la asta, era o lună plină și atunci...

Yoshinaka a realizat brusc, în timp ce gândurile sale hoinăreau. Dar acum, este imposibil ca acel jurământ să devină realitate.

Tomoe, care mi-a fost alături încă din Shinano și a luptat alături de mine, nu mai este printre cei vii. Toți cei din jurul meu au dispărut. Când mă gândesc la asta, armura mea, care de obicei nu mă deranjează deloc, devine atât de grea. Viața mea a fost petrecută în război cu armura pe corpul meu și o sabie în mâna mea – acum că mă gândesc la asta, acel timp scurt petrecut în Kamakura s-ar putea să fi fost singurul și unicul timp din viața mea pe care l-am putut petrece în pace...

Fața unui tânăr, zâmbind la el ca un băiat fără vreo grijă pe lume, a apărut în mintea lui Yoshinaka. Buzele sale s-au curbat instictiv într-un zâmbet.

Brusc, era o rafală de vânt, împrăștiind zăpada în fiecare direcție. Când Yoshinaka a privit în sus, era chipul tânărului la care el tocmai se gândise.

Halucinez?

S-a întrebat pentru un moment, dar tânărul nu zâmbea. Ochii săi străluceau cu o lumină complicată, un amestec între furie și o tristețe imposibil de exprimat. Trăsăturile sale erau elegante, dar strălucirea din ochii săi nu se potriveau cu tinerețea rămasă în ei.

”Hm. A trecut mult timp de când nu ne-am văzut, Yoshitsune” a spus Yoshinaka tânărului ce stătea înaintea lui.

Minamoto no Yoshitsune.

Tații lor erau frați, așadar Yoshitsune era verișorul lui Yoshinaka. Yoritomo era fratele mai mare vitreg al lui Yoshitsune. Yoshinaka deja știa că Yoritomo i-a dat ordin lui Yoshitsune ”să-l înfrângă”.

Această zi trebuia să vină. Indiferent de cât de mult își dorea să fie altfel.

Încă de când îl întâlnise pe Yoshitsune în Kamakura, gândul i-a sălășluit în minte.

Tatăl lui Yoshinaka, Minamoto no Yoshikata, a pierdut o luptă teritorială în interiorul clanului Genji, și a fost ucis de către fratele vitreg a lui Yoritomo și Yoshitsune, Minamoto no Yoshihira. Însuși Yoshihira a fost executat după înfrângerea sa cu armata lui Taira no Kiyomori în timpul rebeliunii Heiji. Yoshinaka a înțeles bine că Yoritomo avea o antipatie pentru el de atunci. De asemenea, și acceptarea lui Yoshinaka a unchiului său, Yukiie, care a fugit la el după ce a refuzat să îi fie subordonat lui Yoritomo, l-a făcut pe Yoritomo să îi displacă și mai mult.

Chiar și printre cei care aveau sânge Genji, cei care interveneau în ambițiile altora ar fi fost vizați fără ezitare. Tată împotriva fiului, frate împotriva fratelui. Acesta era felul lumii, și arta de a supraviețui ca și războinic. Așadar, pentru a expirma că nu avea ostilitate față de Yoritomo, Yoshinaka s-a dus în Kamakura să ceară o audiență cu el. Și acolo l-a întâlnit pe Yoshitsune.

Printre cei fascinați de putere, cu intenții de cercetare, cei care trăiau sub cuvintele ”maestru și slujitor”, doar Yoshitsune ieșea din tipar. Desigur, își respecta fratele Yoritomo, dar de asemenea, și pe vasalii săi, Musashibō Benkei, Ise Saburō, și frații Satō, Tsugunobu și Tadanobu, și își deschidea inima sincer în fața lor. Chiar și când unul dintre vasalii săi făcea un comentariu aspru, el ar fi ignorat cu un zâmbet, spunând ”Ahaha! Așa este?”, tratându-i ca pe prieteni și egali. Mai mult, spre deosebire de cei neînfricați care vorbeau cu violență despre ”răsturnarea lui Heike”, el părea să aibă și cel mai mic interes chiar și în reînvierea clanului Genji. Din contră, îi displăcea când sângele era vărsat în luptă.

Deși Yoshinaka nu era de descendență principală din clanul Genji, și era batjocorit de vasalii lui Yoritomo ca ”maimuța sălbatică din provinciile care nici măcar nu știu să meargă corect cu un car cu boi”, Yoshitsune l-a întâmpinat cu un zâmbet neprefăcut. În timp ce împărtășeau sake-le și poveștile din satele de munte unde au fost crescuți, cei doi au dezvoltat o legătură imediată, și în curând rar erau despărțiți. Și când erau împreună, cu siguranță erau acompaniați de Benkei, Saburō, frații Satō, și consoarta lui Yoshinaka, frumoasa războinică Tomoe Gozen.

Șederea de un an jumătate a lui Yoshinaka în Kamakura a fost petrecută trăind printre acești prieteni. Și aceste amintiri au devenit ceva ce îi umpleau inima cu înflăcărare, și erau dificile de uitat.

               

Deși nu ne putem dori să ne naștem în aceeași zi, în aceeași lună, a aceluiași an, ne dorim să murim în aceeași zi, în aceeași lună, a aceluiași an.

Acesta era viitorul pe care Yoshinaka și-l dorea pentru Yoshitsune și ceilalți înainte de a fi plecat să îi învingă pe Heike. Totuși, reuniunea lor nu avea să fie pe câmpul de bătălie, luptând împreună împotriva lui Heike, ci ca rebel și generalul căruia i-a fost ordonat să-l înfrângă. Era un lucru crud. Dorința lor de ”a muri în aceeași zi” nu avea să fie îndeplinită. Singurul lucru ce avea să le fie îndeplinit era că unul dintre ei avea să moară în această zi.

”Yoshinaka!...Ce naiba faci?”

 Yoshitsune a strigat numele tânărului pe care l-a adorat cândva, deși se forța să îl spună. Yoshinaka i-a răspuns cu o întrebare de a lui.

”De unde știai că sunt aici?”

”...Kage mi-a spus.”

”Înțeleg. Și totuși, se pare că Kage nu te-a urmărit aici...Asta înseamnă că a căzut mort împreună cu En?”

”...”

Yoshitsune își mușca buza puternic, cu o expresie de durere. Din cauza personalității sale sincere, nu putea minți. Chiar și cu dușmanul ce avea să fie înfrânt înaintea ochilor săi, nu avea conceptul de a-și ispiti oponentul pentru a-și oferi lui însuși un avantaj. Acesta era unul dintre lucrurile care l-au atras pe Yoshinaka.

”Este păcat că l-am pierdut pe En, dar sunt bucuros că mi-a înfrânt cel mai periculos oponent al meu. Acum, tot ce a mai rămas este ca tu și eu să luptăm...Yoshitsune.”

”De ce!? Suntem prieteni, nu-i așa? De ce te-ai răzvătit împotriva fratelui meu? Zvonurile din capitală sunt teribile! Ei spun că armata ta își croiește drumul prin case și prădează mâncare, haine și tot ce văd – ”

Yoshinaka i-a întrerupt cuvintele.

”Și totul este din cauză că acel frate iubit al tău a refuzat să ne trimită provizii! În timp ce ne-a ordonat să îi înfrângem pe Heike în zona din Hokuriku, cea mai nemiloasă dintre toate, mi-a refuzat orice întărire și nu a trimis nici o provizie. Îți poți imagina starea săracă a armatei mele când am intrat în Kyoto? Câte din trupele mele au avut parte de morți regretabile, luptând în timp ce sufereau de foamete, fără ca măcar să aibă puterea să miște săbiile!”

”Asta...trebuie să fie...o greșeală...”

”O greșeală!? Indiferent de cât de mulți mesageri am trimis la Kamakura, întotdeauna mi s-a spus ”să mai rezist încă puțin”! Și la Mizushima, s-a prefăcut că ne va oferi sprijin, și atunci ne-a trădat! Mulțumită acestui lucru...”

Yoshinaka îl fixă pe Yoshitsune cu o privire ca a unui demon.

”Tomoe a fost ucisă.”

Fața lui Yoshitsune se strâmbă de durere. Era de parcă o suliță a fost înfiptă în inima lui.

”Armata noastră a fost folosită ca momeală pentru a-i atrage pe Heike, și fără întăriri, am fost forțați să ne retragem. Ea...Tomoe a luptat împotriva nenumăraților soldați în efortul de a le ține piept, pentru ca eu să pot conduce retragerea.”

În noiembrie 1183, al doilea an al erei Juei, clanul Heike, forțat să părăsească capitala de atacul teribil al armatei lui Yoshinaka, a traversat spre Shikoku pe bărci și și-au făcut tabăra pe insula Yashima din provincia Sanuki. (acum parte a orașului Takamatsu din prefectura Kagawa)

Având ordin de la împăratul călugăr Go-Shirikawa să-i înfrângă pe Heike, Yoshinaka a încercat să atace insula Yashima de la Mizushima din provincia Bitchu. (acum orașul Kurashiki din prefectura Okayama) Însă, crezând că o luptă navală ar fi în dezavantaj din cauza lipsei sale de experiență cu războiul naval, s-a decis ca strategia să fie atragerea oponentului pe pământ. Un număr mic din soldații lui Yoshinaka aveau să fie momeală, și să se pretindă că pierdeau și se retrăgeau, astfel încât să fie urmăriți. Atunci, întăririle ascunse din Kamakura ar fi apărut din fiecare direcție și ar fi înconjurat dușmanul.

Dar, când a început lupta, nu era nici un semn de la întăriri la timpul promis. Chiar dacă Yoshinaka și trupele sale erau înconjurate, armata de la Kamakura erau reținute. Până când Yoshinaka a realizat că a fost păcălit, armata sa a fost zdrobită. Călăreții săi ce se retrăgreau au fost luați unul câte unul, și împrăștiați în toate direcțiile. Indiferent de cât de mulți dușmani a tăiat, ei continuau să îl preseze, unul după altul, și săgețile sunau pe lângă urechile lui. Și pe când Yoshinaka se gândea că i-a venit sfârșitul, Tomoe Gozen a sărit în ajutorul său.

”Lordul meu! Îi rețin eu. Te rog, lordul meu, trebuie să scapi!”

”Ce tot spui, Tomoe? Cum te pot lăsa în urmă? Nu își opri calul, mergi tot înainte!”

Înainte ca Yoshinaka să o oprească, Tomoe și-a întors calul și a înaintat spre el, plonjând într-un regiment de cavalerie de treizeci sau mai mulți.

”Veniți, dacă îndrăzniți să mă provocați! Eu, Tomoe, vasal al lui Yoshinaka, voi fi oponentul vostru!”

”Tomoe! Oprește-te, TOMOE –!”

Yoshinaka a țipat, și a încercat să se întoarcă, dar încă o dată a fost înconjurat de către dușmani. Tomoe îi trăgea pe soldații care se apropiau de ea jos de pe caii lor, unul după altul, și îi secera în timp ce rămânea hotărâtă în șaua sa, dar a fost lovită de o săgeată care părea să fi venit de nicăieri, și în final a căzut de pe calul său.

”Tomoe!”

Căzută la pământ, Tomoe a fost imediat înconjurată de soldați ce aveau naginata. (o armă japoneză cu o singură lamă curbată la capătul unui par lung)

”OPRIȚI-VĂ –!”

Yoshinaka a țipat, deși știa că nu avea să fie auzit. A privit cum, Tomoe, încă luptând neînfricată cu sabia sa, s-a prăbușit încet la pământ.

Cel puțin, vreau să mor cu imaginea lordului meu în ochii mei...

Cu conștiința sa dispărând, Tomoe îl căuta cu privirea slabă în jur, dar a fost înconjurată de soldații inamici și nu l-a putut vedea.

Scapă undeva. Și trăiește –

”Lor..dul meu...”

Tomoe și-a strigat persoana iubită cu tot ce mai avea.

Dar sunetul vocii ei a fost înăbușit de urletul de durere al lui Yoshinaka, care a cutremurat însăși cerul.

Când Yoshinaka s-a întors curpins de disperare în Kyoto, ceea ce îl aștepta era o realitate și mai crudă. Încă de la început, Yoritomo plănuise să trimită un mesager la împăratul călugăr Go-Shirakawa, insinuând că fuga lui Heike din Kyoto a fost datorită fricii de puterea lui Yoritomo, și că felul în care Yoshinaka s-a purtat, de parcă ar fi obținut o măreție pe câmpul de bătălie, era o completă impertinență. Yoritomo era adevăratul moștenitor al descendenței principale a clanului Genji. Împăratul călugăr era complet de partea lui Yoritomo, și a trimis un mesager la Yoshinaka pentru a-i reproșa de jafurile făcute de armata lui și de purtarea sa în capitală. Yoshinaka a înțeles totul. Lui Yoritomo îi era frică de faptul că Yoshinaka avea să primească onoruri militare și avea să devină și mai puternic.

”Clanul Genji nu are nevoie de doi conducători.”

Asta era ceea ce gândea Yoritomo. Furia lui Yoshinaka și resentimentul lui Yoritomo au ajuns la limite.

”Yoritomo, nenorocitule! Ne-am riscat viețile să luptăm pentru a-i înfrânge pe dușmanii curții imperiale, și acum tu ne arăți pe noi ca fiind dușmanul! De neiertat!...Nu voi permite asta!

Dușmanul său nu mai era Heike, ci însuși Yoritomo. Și dacă împăratul călugăr se va alătura lui Yoritomo, atunci avea să fie același lucru. Yoshinaka nu avea să permită asta. Avea să ridice o armată, să-l captureze pe Go-Shirakawa și să-l întemnițeze, și să dea foc palatului imperial până la ruine. De atunci încolo, Yoshinaka avea să devină ”un dușman al curții imperiale”.

Când Yoritomo a primit de veste despre acest lucru, a trimis imediat o armată de la Kamakura spre Kyoto pentru a-l vâna pe Yoshinaka și să fie ucis. Yoshitsune a fost pus general în această armată pentru crudul motiv că el era cea mai apropiată persoană de Yoshinaka.

Armata condusă de Yoshitsune a sosit la râul Uji în ianuarie 1183, al treilea an al erei Juei. Au înfrânt armata lui Yoshinaka pe malul râului, dar Yoshinaka nu era printre ei. De acolo, au intrat în capitală, și s-au îndreptat spre împărat să-l salveze, dar ciudat era că, soldații lui Yoshinaka care păzeau împăratul s-au predat fără luptă. Când au interogat unul dintre soldații capturați, le-a spus că acesta a fost ordinul lui Yoshinaka.

”Acum că am devenit dușmanii curții imperiale, nu mai este nimeni și nimic care să ne sprijine, în afară de propriul nostru sentiment de justiție. Dar nu vă aruncați viețile în van. Când armata de la Kamakura va veni iar, ar trebui să vă predați lor. Trăiți, pentru dragul multor camarazi care au sfârșit în luptă. Trăiți, și spuneți lumii despre dreptatea noastră!”

După ce le-a spus asta soldaților săi, Yoshinaka a dispărut.

A fugit din Kyoto și s-a îndreptat spre provincia ŌMI. Și acum, îl înfrunta pe Yoshitsune la templul ruinat.

Deci este de neevitat. Probabil că asta este ceea ce ei numesc destin.

A șoptit în inima lui.

”Printre altele, Yoshitsune...tu erai îndrăgosit de Tomoe, nu-i așa?”

Yoshinaka a întrebat, expresia sa demonică schimbându-se într-una ușor ridicolă.

Furtuna de zăpadă s-a retras, acum doar fulgi dansau în aer. Pe cer, frumoasa lună plină se mai dezvăluia încă  dată. În lumina lunii, se vedea că chipul lui Yoshitsune se îmbujorase complet, și înainte de se putea controla, Yoshinaka a trântit cuvintele.

”Chiar ești ca o carte deschisă. Ei bine, nu am fost doar eu, cred că și Saburō și ceilalți au observat...Tomoe era o femeie atât de minunată că până și eu m-am îndrăgostit de ea. Nu este de mirare că ai fost atras de ea.”

”I-Idiotule! Acum nu este timp pentru a vorbi despre astfel de lucruri! Mi s-a ordonat să te ucid!”

Răspunsul lui Yoshitsune a fost vehement. Yoshinaka era netulburat. Exact ca atunci când au petrecut timpul împreună în Kamakura, el zâmbea, bucurându-se de reacțiile lui Yoshitsune.

”Știu asta. De aceea te-a trimis pe tine. Cel cu care aș urî cel mai mult să mă lupt. Hmph, este în caracterul lui Yoritomo să facă asta...”

”Este adevărat că Yoritomo mi-a ordonat să te ucid. Dar nu acesta este scopul meu. Yoshinaka, nu am nici o intenție de a te ucide...Te implor, vino cu mine la Kamakura fără a te împotrivi. Voi vorbi cu fratele meu. Promit că îți voi proteja viața.”

”Yoshitsune, de aceea ești atât de naiv. Chiar crezi că va fi de acord cu asta? Yoritomo are sufletul unui intrigant. Tu ești în siguranță atât timp cât te poate folosi ca pe o piesă de șah, însă dacă puterea ta devine destul de mare pentru a reprezenta o amenințare pentru el, va scăpa de tine exact la fel. Chiar dacă tu nu ai nici o intenție de a-l trăda. Acest fel de persoană este el!”

”Nu! Fratele meu doar te-a înțeles greșit, asta e tot! Așa că, îi voi explica situația, vei vedea!”

Yoshinaka a lăsat un oft lung.

”...Sincer. Sunt uluit de cât de multă încredere proastă poți să ai. Indiferent de ce faci, ai grijă să nu faci aceeași greșeală pe care am făcut-o eu. Și, sunt de acord să merg în Kamakura.”

”S-Serios?”

Zâmbetul de ușurare care a apărut pe chipul lui Yoshitsune a fost imediat șters de următoarele cuvinte ale lui Yoshinaka.

”Însă doar unul dintre noi va merge pe acel drum. Tu, sau eu. Eu voi merge la Kamakura și îi voi lua capul lui Yoritomo. Tomoe, și restul soldaților care au avut încredere în mine nu au fost uciși de Heike. Au fost uciși de Yoritomo!”

”Asta nu este deloc ceea ce a vrut Tomoe!”

”Ceea ce Tomoe vrea sau nu vrea a ajuns să nu mai conteze. Aceasta este răzbunarea mea. Nu este cale de întoarcere. Am făcut un pact de sânge cu un Mononoke. Că îi voi permite să-mi consume viața odată ce l-am ucis pe Yoritomo...l-am chemat pe En. El a fost cel care l-a ucis pe Mononoke-le ce te bântuia pe tine, pe Kage. Înțelegi acum? Acesta este sângele blestemat Genji, destinul nostru ca ”Mononofu”...Dar destul cu vorba. Nu vreau ca Saburō, Benkei și ceilalți să ne ajungă din urmă. Scoate-ți sabia, Yoshitsune!”

Yoshinaka s-a ridicat încet, ținând sabia sa fără efort în mână. A început să se îndrepte spre Yoshitsune.

”Sunt serios. Orice ezitare din sufletul meu a fost consumată de En. Tot ce a rămas este ura pentru Yoritomo...”

”Nu. Nu mă voi lupta cu tine.”

Yoshitsune se uita drept la Yoshinaka, fără a face vreo mișcare. Când Yoshinaka a ajuns la aproape doi metri de Yoshitsune, a atacat cu o mișcare bruscă. Yoshitsune s-a răsucit și a evitat lama, dar următorul atac a venit imediat după.

”Gah...”

”Dacă nu vrei să mori ca un câine, atunci scoate sabia!”

Yoshitsune a sărit repede la Yoshinaka și l-a prins de mâna cu care ținea sabia. În următoarea secundă, Yoshinaka i-a tras o lovitură cu piciorul în abdomen, făcându-l să meargă îndărăt. Înainte de a avea timp să-și recapete echilibrul, el a privit în sus să-l vadă pe Yoshinaka cu sabia sa ridicată deasupra capului său. Yoshitsune a scos imediat pumnalul ce era prins la glezna piciorului, și a oprit sabia la timp. Ambele brațe tremurau ușor în timp ce se respingeau una pe cealaltă.

”Hai, trezește-te, Yoshitsune. Să vedem aceea ”putere” a ta!”

  ”...!”

În momentul în care Yoshitsune a tresărit, Yoshinaka și-a retras sabia și a atacat iar. Yoshitsune a căzut în timp ce încerca să evite lovitura într-o parte, ridicându-se apoi în genunchi. Sânge curgea din brațul său stâng și îi curgea spre degete.

”Yoshinaka...Tu-!”

”Ți-am spus, sunt serios. Următoarea lovitură va fi ultima...Dacă nu îți folosești puterea, atunci cu siguranță vei muri.”

Yoshinaka și-a domolit respirația, și apropiindu-se, a ridicat iar sabia.

Sunetul ascuțit al săbiilor lovindu-se a lăsat ecouri de-a lungul cerului de iarnă. Ducând o luptă încăpățânată de apărare, Yoshitsune a ajuns să fie încolțit. Și în cele din urmă, sabia lui Yoshinaka l-a prins, și a început să treacă prin trupul său. Dar, în acel moment, trupul lui Yoshinaka a fost aruncat înainte câțiva metri, ajungând pe pământ.

”Aghh...?”

Neînțelegând ce s-a întâmplat, Yoshinaka a încercat cu disperare să se ridice, gemând din cauza durerii teribile care îi săgeta tot corpul.

”C..Ce...?”

În lumina lunii, chipul lui Yoshitsune era palid asemeni zăpezii, și îl privea pe Yoshinaka cu un zâmbet șters. Ochii săi aveau o strălucire ciudată, roșie, și se regăsea nebunie în privirea lui.

CINE M-A TREZIT DIN LUNGUL MEU SOMN...TU?

Era o voce nepământeană care făcea ca fiecare fir de păr de pe corpul lui Yoshinaka să se ridice.

”...Cine naiba ești tu?”

UN DEMON.

DEMONUL CE SĂLĂȘLUIEȘTE ÎN ACEST MURITOR...

”Un demon...spui?”

Yoshinaka și-a deschis ochii și se uita la Yoshitsune. Era ceva ce nu-i găsea răspuns și din altă lume, emanând din corpul său. Spațiul din jurul său părea distorsionat, asemeni unui miraj.

Cumva se pare că am trezit ceva dincolo de realitate, a realizat Yoshinaka. Un freamăt irezistibil a început să-i curgă prin vene.

 ”Ha...Hahahahaha! Deci, eu, bărbatul care a fost odată cunoscut ca ”Demonul Yoshinaka”, întâlnesc un adevărat demon în sfârșit. Nu e rău. Nu este rău deloc. Acum, voi consuma eu demonul, sau mă va consuma el pe mine?”

A spus, și se ridică încet, folosind sabia sa ca sprijin. Demonul stătea complet nemișcat, privindu-l pe Yoshinaka semeni unui șarpe a cărui ochi sunt fixați pe prada sa.

ÎȚI POT VEDEA SABIA CA NEMIȘCÂNDU-SE DELOC.

ATUNCI, CUM SĂ TE UCID?

SAU, VEI FUGI CU COADA ÎNTRE PICIOARE?

”Nu voi fugi. Aceasta este calea pe care am ales-o...îți sunt recunoscător ție, monstrule. Yoshitsune nu ar fi putut să mă ucidă. Și mi-ar fi fost greu să dorm noaptea dacă aș fi ucis pe cineva ca el. Tu, pe de altă parte, ești oponentul perfect pentru mine.” i-a spus Yoshinaka demonului, strângând din dinți la durerea ce o simțea. Se părea că coastele sale erau rupte.

Știa că mai avea putere doar pentru un ultim atac.

”...Acum.”

Buzele lui Yoshinaka s-au arcuit într-un zâmbet ușor. A tras aer ușor în piept, a înaintat repede, legănând sabia cu toată puterea sa. Sabia sa, care ar fi trebuit să ajungă în trupul demonului, a tăiat în schimb aerul gol. În următorul moment, un șoc mare a trecut prin corpul lui Yoshinaka încă o dată.

Lumea s-a întors încet pe dos. Pentru un moment, ochii lui deschiși priveau cerul clar de iarnă, dar la sfârșit, un întuneric final și adânc i-a străpuns viziunea.

Tomoe, așteaptă-mă.

Yoshitsune...

Sunt recunoscător că te-am întâlnit.

Singură, luna plină, cu mâhnire, a fost martora acestei scene.