marți, 5 februarie 2013

Gackt - proiecte - GACKPOID



Gackpoid

            În 31 iulie 2008, un soft numit がくっぽいど(GACKPOID) a fost lansat de Internet Co., Ltd. O versiune destinată numai fanilor lui Gackt s-a comercializat începând cu 4 iulie 2008.  Aceasta a fost prima implicare a lui Gackt în crearea unui soft.

Versiunea normală

                        Ce este ”GACKPOID”?
           
            ”GACKPOID” este un program care folosește vocea lui Gackt ca bază pentru crearea unor piese muzicale. Aceasta înseamnă că vocea lui Gackt a fost înregistrată într-o bază de date completă de sunete, și acest program se poate folosi pentru a se crea partea vocală a unor piese folosind aceste sunete. Introducând versuri și melodii, și adăugând note muzicale fiecărei silabe, se poate controla vocea lui Gackt pentru a cânta orice melodie. Nu numai aceasta, se pot ajusta și alți parametrii precum volumul, intensitatea, claritatea și vibrato-ul vocii lui Gackt după bunul plac. Vocea se poate schimba pentru a suna mai feminin, mai masculin sau ca a unui copil. După compunerea părții vocale cu programul GACKPOID, se poate adăuga muzica de fundal cu alte soft-uri pentru realizarea unor piese complete. ”GACKPOID” include posibilitatea de a descărca gratis ”OPUS Express” pentru Windows, un program care poate mixa voci, muzica și foneme, pentru a crea piese muzicale.

            ”GACKPOID” nu este numai pentru a se crea partea vocală; cu acest soft se poate realiza și un cor de fundal format din 16 cântăreți. Un cor de Gackt-ți!

                        Cum și de ce a fost creat ”GACKPOID”?

            În 2007, Yamaha Corporation a dezvoltat o tehnologie numită ”VOCALOID 2”, care este motor și interfață pentru ”GACKPOID„. În august 2007, primul personaj creat de soft-ul ”Vocaloid 2” , “Hatsune Miku”, a fost lansat de Crypton Future Media. Vocea folosită în baza de date a soft-ului a fost asigurată de o actriță de voce. Hatsune Miku era extrem de apreciată, și utilizatorii au postat cântece create de ei (ca și videoclipuri folosind personajul Hatsune Miku) pe site-ul de partajare video Nico Nico Douga. În decembrie 2007, Crypton a lansat al doua serie cu personaje vocale numit “Kagamine Rin/Ren”. Pentru Kagamine Rin/Ren s-a folosit de asemenea vocea unei actrițe pentru baza de date. Datotită popularității de care a avut parte Hatsune Miku, cei de la Internet au dorit să lanseze un nou soft folosind tehnologia ”Vocaloid 2”.
            Aceștia doreau în mod special vocea unui bărbat, pentru că trebuiau să creeze un personaj masculin pentru ”Vocaloid 2”, și doreau să folosescă vocea unui artist real, nu o voce de actor, pentru că doreau să reproducă întocmai abilitățile unui cântăreț adevărat. ”GACKPOID” îndeplinește cele două condiții, să fie o voce masculină și să fie bazată pe mostre din vocea cântărețului (a lui Gackt). Internet l-a ales pe Gackt deoarece a devenit foarte cunoscut prin apariția sa în drama Taiga ”Fuurin Kazan”, și fiindcă era dornic de a încerca lucruri noi. L-au abordat pe Gackt prin intermediul lui Dwango, cu care acesta mai lucrase la tonuri de apel și la reclame.
            Vocea lui Gackt a fost înregistrată în decembrie 2007, și data de lansare a soft-ului a fost amânată din aprilie pentru iulie datorită adaptărilor necesare părții audio și datorită necesității găsirii unui personaj desenat.

                        Kamui Gakupo        

            Fiecare soft ”Vocaloid 2” are un personaj desenat care reprezintă acest program. Personajele pentru Hatsune Miku și Kagamine Rin/Ren au fost desenate de un artist numit Kei. Personajul desenat pentru ”GACKPOID” a fost numit
神威がくぽ (“Kamui Gakupo”) și a fost desenat de artistul manga Miura Kentaro. Acesta este cunoscut în special pentru seria sa de benzi desenate ”BERSERK”, și este un mare fan al site-ului Nico Nico Douga. Tocmai fiindcă era un fan al Nico Nico Douga, unde utilizatorii își publică creațiile gratis, Miura s-a oferit să lucreze pentru ”GACKPOID” gratuit. Înfățișarea lui Kamui Gakupo este folosită pe coperta programului, și apare și în posterul inclus în program. Kamui Gakupo are păr lung, grațios de culoare purpurie, are o îmbrăcăminte albă stil kimono, cu mâneci largi, cu margini purpurii, și mânuiește o sabie lungă.



                        Mod de folosire

            După crearea piesei vocale cu ”GACKPOID”, aceasta poate fi exportată ca fișier cu extensia WAV.  Acest fișier poate fi combinat, folosind alte soft-uri, împreună cu piese musicale pentru a crea cântece întregi. Cântecul astfel creat poate fi încărcat pe site-uri unde se pot face publice. Cântecele create folosind ”GACKPOID” pot fi folosite gratis, atât în scop comercial cât și necomercial, și drepturile de autor vor aparține întotdeauna creatorului. Utilizatorii pot folosi gratis și personajul desenat Kamui Gakupo (între anumite limite).
            Imediat după lansare, sute de videoclipuri compuse de fani oferind cântce create cu ”GACKPOID” alături de animație folosing Kamui Gakupo au fost postate pe Nico Nico Douga.
            De asemenea, în episodul din 18 iulie 2008 al emisiunii ”Music Station”, ”GACKPOID” a fost prezentat în segmentul de ”Music Topics”. În acea secțiune, se prezentă cum este programat ”GACKPOID” să cânte orice melodie cu vocea lui Gackt, și se face o demonstrație cu piese semnate ”Exile”, ”Matsuura Aya” și ”Perfume”!

                        De ce se numeste “GACKPOID”?

            Există o expresie în japoneză, “~ppoi”, care înseamnă “asemănător” sau “similar cu”. Deci “Gacktppoi” înseamnă ”asemănător cu Gackt”; ”ca și Gackt”; și așa mai departe. Astfel preluând “-oid” de la soft-ul original numit ”VOCALOID”, Gackt a venit cu ideea de ”GACKPOID”. Scris în japoneză, este “Gakuppoido” unde “Gaku”, folosit aici, se referă la modul în care îl numesc prietenii. (Cu siguranță ați auzit prietenii sau membrii formației strigându-l Gakuchan!)

                        Versiunea GACKPOID doar pentru fanii Dears

            ”GACKPOID” conține următoarele mostre de cântece:
RETURNER〜闇の終焉〜」,「君に逢いたくて」(Kimi ni aitakute),「島唄」(Shima uta) (THE BOOM)、「Lovers Again(EXILE)și「大きな古時計」(My Grandfather’s Clock).

            Versiunea dedicată fanilor Dears conținea și alte cântce precum: 「大きな栗の木の下で」(Under the Spreading Chestnut Tree) si「犬のおまわりさん」(Dog Policeman) De asemenea, conținea și cântecul ”Happy Birthday”, unde se putea completa cu numele sărbătoritului (astfel încât să cănte  “Happy Birthday dragă xx”). 
            Versiunea soft-ului doar pentru fani avea un alt design exterior, având pe copertă o poză cu Gackt și nu cu personajul desenat Kamui Gakupo. Conținea și un poster cu Gackt în format B3, în timp ce versiunea normală conținea un poster cu Kamui Gakupo. (diferit de cel de pe copertă).

Ar mai trebui adăugat că două dintre cele mai bune piese compuse de fani pe Nico Nico au fost preluate de Gackt, astfel au apărut single-urile ”Episode 0” și ”Paranoid doll”!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mulțumiri pentru comentariu!