Interviu - Songs - mai 2005 (partea II)

Când am intrat la gimnaziu, am început să ies cu un grup de ”delicvenți”. Unul dintre ei era foarte bun la lupte, și avea o altă ”aură” în jurul lui. Era destul de rar, dar într-o zi, am fost la el acasă să mă joc după școală. Era o casă minunată și era un pian mare, în mijlocul camerei. Nu mi-a venit deloc să cred că tipul acesta, care părea să se potrivească cu săbii de lemn decât cu piane, putea să cânte la el; dar BAM, a început să cânte chiar acolo și atunci. Adevărul este că și el începuse să exerseze la pian când avea trei ani. Din acest motiv era atât de bun acum. Am cântat și eu pentru el, dar îți puteai da seama imediat că nivelurile noastre erau complet diferite. Și în acel moment, sentimentul de ”Nu vreau să pierd!” a apărut, și am început să exersez din greu.

                Și din acea zi, nu am făcut nimic, doar să exersez. În fiecare zi, exersam până la miezul nopții și începeam iar devreme în dimineața următoare. Ca să-mi ridic nivelul la ceva mai mult decât tehnică (se referă la faptul că nu se concentra doar pe tehnică și abilitate, ci și pe alți factori, cum ar fi să exprime sentimentele și emoțiile), căutam și asculam melodiile originale. Și melodiile erau interpretate de profesioniști, bazate pe propria lor interpretare. Era excelent. M-a făcut să mă întreb ”Notele sunt aceleași, și totuși de ce sunt atât de diferite?” Și această descoperire m-a atras și mai mult în muzică. Cum să citesc gândurile găsite în muzică și apoi să exprim acest lucru. De aici am învățat această formă.

                Și din câte îmi amintesc, întotdeauna am avut o atitudine agresivă față de lucrurile pe care vreau să le fac. Am avut un interes în instrumentele de suflat și am continuat să cânt până ce mi-am distrus dinții. Nu am avut de ales decât să renunț. Ei, să încercăm să le lovim atunci! În timpul acestei perioade când eram înnebunit după percuții și tobe, am vrut să învăț de la unul din seniorii mei care cântau foarte bine la tobe. Doar din acest motiv, am ales să merg la același liceu ca și ei...Studiile mele nu erau atât de bune pe atunci, dar am reușit să trec de examenul de intrare după ce am studiat ca un nebun (râde). E adevărat. Încă de mult timp, am urât întotdeauna să pierd. Sunt tipul de persoană care nu se va opri odată ce a început să meargă înainte.

                Muzica a devenit foarte amuzantă după ce am început să cânt la tobe. Am ținut multe concerte live, și atunci a fost când am realizat cât de uimitor era. Spre deosebire de muzica clasică pe care o ascultam, doar petru persoane ocupau scena de data aceasta. Cu toate acestea, vocalistul trupei ne-a părăsit  și după un an și jumătate a murit...Într-o zi eram beat și i-am spus lui You, chitarist-ul care încă cânta alături de mine, ”Poate că eu aș putea fi vocalistul.” ”Asta e imposibil!”, a spus-o cu atâta siguranță de sine încât m-am enervat complet. Dar am luat lecții pentru voce când eram mai tânăr și pot cânta pe diferite nivele. Încercam să îi-o plătesc, pentru că a spus asta, și din nou, mi-am sacrificat timpul de dormit pentru a exersa, și la sfârșit s-a decis ”Tu vei fi vocalistul”.

                Așadar, iubesc muzica. Dar, decât să spun că am ajuns în acest punct după ce am căutat din greu ceea ce pot eu face, cred că este mai corect să spun că am ajuns aici cu ajutorul celorlalți, pentru că ei m-au ghidat înainte. Dar că ceva poate fi făcut sau nu depinde doar de propria ta persoană și din acest motiv am exersat ca un nebun. Să-l bat pe acel tip, trebuia să fac asta; să mă aduc pe mine însumi la acest punct, trebuia să fac asta. Fac asta iar și iar; și astfel îmi decid tematicile.

                Și precis din acest motiv, vreau să vă spun tuturor asta. Mai întâi, persoanelor le place să spună ”Nu am talent”, nu? Doar cei câțiva care au ajuns la limitele lor au dreptul să folosească cuvântul ”talent”. Și aceste persoane sunt persoane care au exersat din greu mulți ani fără a fi capabili să producă nici un rezultat. Nici un talent este ceea ce a mai rămas de spus. Din acest motiv, acelor persoane care spun nerespectuos ”Voi exersa la chitară ca și cum viața mea ar depinde de asta”, chiar vreau să le întreb ”Ești pregătit să mori pentru asta? ”Îți ții chitara aproape atunci când dormi?” Și în special dacă ai de gând să exprimi ceva prin muzică. Dacă nu ești pregătit, nu vei fi capabil să exprimi cu succes. Cred că abilitatea ta este ceva ce se dezvoltă în timp, prin perseverență și prin metoda ta proprie de exersare. Așa că, înainte de a spune ”Pot..nu pot...”, pur și simplu fă-o!

                Deseori le spun noilor trupe ”Dacă există un punct în care vreți să ajungeți indiferent de consecințe, începeți să plănuiți de pe acum.” Dacă poți face asta, vei știi exact ceea ce ai de făcut acum și vei știi că nu o poți face la acest ritm. Așadar, veți putea simți tensiunea și vă veți îmbunătăți. Cei care nu simt nimic nu vor putea niciodată să devină mai buni.

                Și eu am trăit întotdeauna în stres. La cel mai critic moment, te vei strădui cu disperare.

                Mai întâi, voi începe de aici.